Cum arată viața lui Florin Gardoș după ce a renunțat la fotbal: „Am proprietăți închiriate în Anglia, am făcut un bloc și case”

Cum arată viața lui Florin Gardoș după ce a renunțat la fotbal: „Am proprietăți închiriate în Anglia, am făcut un bloc și case”

Florin Gardoș (34 de ani) s-a retras în urmă cu doi ani din fotbalul profesionist, după ce și-a terminat contractul cu Academica Clinceni. Recunoaște că era neplătit de șapte luni, iar dacă ar fi primit oferte de la primele cinci echipe din Liga 1 ar fi continuat

Florin Gardoș a început fotbalul la Satu Mare, a fost în probe la FC Brașov, cu Răzvan Lucescu antrenor, apoi la Sportul, Farul și Petrolul.

„A cincea oară a fost cu noroc și am semnat cu Chiajna. Am ajuns la ei când erau în Liga a 2-a, apoi a venit transferul la FCSB”, spune fostul fundaș.

Aici a câștigat două titluri de campion al României, o Cupă și o Supercupă, apoi a venit transferul mult visat în Anglia, la Southampton. FCSB a primit în schimbul transferului suma de 6,8 milioane de euro.

Florin Gardoș (stânga), în duel cu Wayne Rooney. FOTO: EPA

„Pot să vă spun că cel mai mic salariu a fost undeva la 500.000 de lire, net! În 2015-2016 lira era foarte bine cotată, deci pe la 800.000 de euro! Eu n-am avut contract mai mare de un milion de euro. Southampton era unul dintre cluburile care plăteau cel mai puțin”, a declarat Gardoș în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.RO.

Implicat în mass-media și imobiliare

Acum, fostul internațional are două colaborări în mass-media ca analist, dar și alte afaceri personale.

„Am două firme de dezvoltare imobiliară, am făcut un bloc și-l voi începe pe-al doilea. A doua companie este pe construcția de case. Ridic la Satu Mare”, recunoaște acesta.

Gardoș pe șantierele afacerilor sale din România. FOTO: Instagram

Spune că „multă lume mă percepe ca milionar”. Apoi explică: „Pe hârtie sunt milionar, dar nu trăiesc ca un milionar. Cheltuiesc ce produc în momentul acesta”.

Pe lângă cele două firme de imobiliare, Gardoș câștigă și din Anglia: „Am investit foarte mult. Cu ajutorul unui prieten am investit în proprietăți. O bună parte din venituri sunt din proprietăți închiriate acolo”.

A vrut să mai joace fotbal

Chiar dacă și-ar fi mai dorit să joace la profesioniști, Florin a renunțat pentru că „cel mai potrivit cuvânt este că eram scârbit”.

Juca la Academia Clinceni în Liga 1, dar „nu ne luaserăm banii de șapte luni, condițiile erau slabe”.

Apoi spune: „Mi-aș fi dorit să mai joc! Cariera de fotbalist nu se întoarce niciodată. Am avut ofertă inclusiv de la domnul Mititelu. Dar dacă aș fi avut o ofertă de la Sepsi sau de la Farul, una din Top 5, aș fi continuat sută la sută”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *