Cum au ajuns corporațiile mai rău ca statul? Cum a ajuns Google să vorbească mai lemnos ca un baron județean?

Ultimele evenimente arată că disprețul celor puternici distruge, înainte de orice, speranța. „Anii de speranță s-au terminat. Măcar să ne trăim decent anii de agonie”, scrie Costi Rogozanu.

Poate ați urmărit diverse scandaluri cu marile corporații, dar și cu mari patroni români și poate vă întrebați, mai ales dacă aveți peste vreo 35 de ani, cum de o generație întreagă a putut să urască statul atât de mult și totuși acesta să devină mai transparent decât cele mai iubite corporații.

Generațiile de peste 35 de ani au trăit în cultul corporației și în mitologia antreprenorului. E timpul să se trezească. 

Viitorul va fi al unui stat puternic și organizat, fără acele fisuri din care să se hrănească tot felul de piranha. Nu-l facem? Murim pe credit. Doar în acel viitor va fi loc și pentru presă, pentru lucrători creativi, pentru educație ca lumea și sănătate publică decentă.

În anii ’90 tinerii talentați și silitori visau un job bun la patron. De înțeles oarecum, veneau din oceanul de austeritate care le uscaseră părinții de energie în anii ’80. 

Voiam și noi consum! Bineînțeles, nevoia a născut și multă prostie: un cult necontrolat pentru patron și investitor, o bătaie de joc continuă pentru stat, sindicate, drepturi salariale. Astăzi, un bugetar are și drepturi mai multe și, în multe cazuri, și bani mai mulți decât unul „la patron”.

Când îl faci zeu, te scuipă în cap

Am demonizat statul, am dat din cap ca oile la afirmația tembelă că „proprietatea privată înseamnă că fac ce vreau”. Și uite așa, acum suntem călcați în picioare mult mai urât decât o făcea statul cel rău. Nimeni nu ne mai răspunde la întrebări. Lucrătorii sunt niște piese ușor dispensabile pe care le arunci la gropi comune ale pieței muncii. Iar consumatorii sunt niște fraieri cărora nu trebuie să le răspundă nimeni, doar sunt terminați cu nervii cu „apasă tasta 1, apasă tasta 2, îți răspund roboții noștri Gigel, Ionică etc”.

Ce să mai, generația noastră va avea multe de explicat copiilor de azi. Atât am beștelit statul că am uitat să ne creăm anticorpi pentru nesimțirea privată. 

Nu avem cum și cu ce să controlăm piața, politicienii sunt arondați pe lângă diverse afaceri. Ba chiar e plină media de experți-lobby-iști (sau doar fraieri) care plâng de mila băncilor sau retailerilor când se mai anunță câte o taxă normală. La televiziuni s-a specializat presa tip autoservire: îți iei o emisiune de opinie și se execută, fără comentarii, o dezbatere despre cât de bun ești tu. Pe net, influencerul dansează de câți bani ai. În curând, tinerilor o să li se pară o prostie să te mai iei de oricine mai puternic decât tine, în loc să-i pupi mâna pentru un leu.

Becali și Grădinescu

Cum a ajuns, de exemplu, Gigi Becali să urle la un ziarist, Grădinescu, că echipa e a lui și el face ce vrea cu ea, că de aia e proprietate privată. Și nimeni nu s-a găsit să-i spună că e doar un hoț condamnat căruia proștii de noi (și statul pe care nu l-am susținut cât se cuvenea) n-am reușit să-i naționalizăm averea făcută manevrând terenurile armatei. O avere cu care ne-a intoxicat ecranele de ani de zile. Încă un șmenar care a scăpat cu banii. Pe ăștia ar trebui să-i ștergem de pe fața ecranului, măcar atât.

Cum de Google răspunde mai rău ca un guvern nedemocratic?

Zilele trecute, am citit răspunsul celor de la Google dat colegilor noștri în legătură cu felul în care iau decizia să cenzureze anumite opinii și informații. Este o mostră că multinaționalele datelor și informațiilor au ajuns mult mai netransparente decât o administrație clientelară obișnuită din Nicăierii de Sus.

Dacă faci o cerere în baza Legii 544 către o instituție publică românească, n-o să-ți vină să crezi: vei primi un răspuns. După decenii de bătălii cu presa și societatea civilă, măcar atât au învățat: că trebuie să răspundă, iar rata de nesimțiți care nu răspund se micșorează.

Vor trage de timp, se vor fofila, vor încerca să te inunde cu hârțoage-rapoarte și informație inutilă. Dar un răspuns vor da, sunt obligați. 

Iar de acolo, ai măcar un început, niște cifre oficiale, asumarea unei răspunderi oarecare etc. Încearcă asta cu Google, Facebook sau cu vreun patron local! Vei primi cel mult o stivă de limbaj de lemn cum ne-a livrat nouă, la Libertatea, Google în cazul YouTube.

S-a ajuns la „lobby cu ghioaga”

În fine, cam asta s-a întâmplat și cu Ringier și Gazeta Sporturilor. O clipă am crezut că l-a cumpărat Gigi Becali, nu Ringier, o corporație cu decenii de experiență în presa românească. Fără niciun preaviz, fără anunț, dispare ditai ziarul de sport. 

Se puteau găsi motive, mai ales că Ringier e unul dintre angajatorii corecți din piață (să vedeți câți nu au plătit taxe și câți și-au bătut joc de ziariști în 3 decenii în România!, aia poveste!), puteai discuta cu echipa ce vrei să faci sau puteai măcar să pregătești o strategie comercială de retragere. Dar, nu. 

A venit un reprezentant Ringier și a făcut-o în stil Becali. Cât despre lobby-ul pariurilor, păi dacă ați ajuns să faceți lobby cu ghioaga, ok, o să câștigați vreo trei bătălii, dar deja jocurile de noroc sunt trecute de marele public la categoria „droguri legale de mare risc”. Pe asta cum o s-o jucați?

Anii de speranță s-au terminat

Statul român și-a tot luat înjurături timp de decenii și a învățat măcar să răspundă la întrebări. Patronii nu mai trebuie să răspundă la nimic, văd. Corporațiile au fost doar periate și mângâiate pe cap de presă, în 90% din timp. Asta, deși cecul în alb dat de societate s-a epuizat demult. E timpul să ne mai și trezim din naivități și, repet, mesajul li se adresează celor de vârsta mea, cei în jur de 40. Tinerii sunt mult mai puțini naivi ca noi.

Toate aceste crize se vor ține lanț. Toți cei care au tratat naiv corporațiile vor trebui să se trezească într-un final și să-și ia drepturile înapoi. Știu că în anii ’90 toți așteptam de la Google să ne schimbe viața și noi să punem umărul, nu să ne strecoare reclame idioate printre clipuri sexiste, în timp ce cenzurează clipuri prea politice. 

Anii de speranță s-au terminat. Măcar să ne trăim decent anii de agonie.