Cum își câștigă banii Emil Mitrache, cunoscut ca Americanu`, la 16 ani de la terminarea serialului „La Bloc”: „La noi mentalitatea e problema”

Cum își câștigă banii Emil Mitrache, cunoscut ca Americanu`, la 16 ani de la terminarea serialului „La Bloc”: „La noi mentalitatea e problema”

Au trecut 16 ani de când filmările pentru celebrul serial „La Bloc” s-a încheiat, iar o parte dintre actorii care au făcut parte din distribuție s-au reorientat în carieră. Emil Mitrache, cunoscut ca Americanu`, a devenit ghid turistic, dar și-ar dori să revină pe micul ecran.

Într-un interviu pentru Click!, Emil Mitrache a mărturisit că este ghid turistic și muncește ca toată lumea pentru a se întreține. La un moment dat, el recunoștea că a avut probleme financiare și nu i-a fost foarte ușor după terminarea serialului „La Bloc”.

Americanu` nu s-a ferit niciodată de muncă, astfel că a încercat mai multe metode de a face bani. Actorul a fost taximetrist, apoi livra pizza, iar în prezent este ghid turistic.

„Ce să fac, muncesc, ca toată lumea. Nu e un lucru nou că m-am făcut ghid de turism. Și cum vara sunt mulți turiști străini, merg cu ei. Am avut și tururi de o zi, de câteva zile sau de câteva săptămâni, depinde. Cum am cererea, cum am tăiat-o prin țară.”

„De obicei lucrez prin agenții de turism, prin hoteluri și sunt deja antamat”

Emil Mitrache povestește că turiștii străini vor să meargă pe Valea Prahovei și mai ales la Castelul Bran.

„Unde vine comanda, pentru că sunt puțini care vin la mine cu comanda și zic să le fac un tur. De obicei lucrez prin agenții de turism, prin hoteluri și sunt deja antamat. Eu doar mă duc. Merg pe Valea Prahovei sau la pe la castele. Majoritatea americanilor își antamează cu mult înainte un ghid. Totul e pregătit și nu mai ajung eu să le propun ceva anume. Sunt disperați cu Valea Prahovei și toată lumea vrea să meargă acum la Castelul Bran. Acum, în luna august, când vin toți italienii acasă, este nenorocire ce e prin țară de turiști. Mă refer pe șosea, dar și la cazare, unde este nebunie. De aceea eu aș evita Valea Prahovei în august, sunt atâtea locuri de vizitat în România.”

VIDEO Câți bani primea Americanu’ pentru serialul „La bloc”: „Nu prea ne plăteau bine”. Ce spune Emil Mitrache despre foștii colegi

Americanu’ Emil Mitrache, pe vremea când câştiga şi din TV, şi din localul în care servea pizza. Azi nu mai e la fel de fericit şi nici la fel de bogat…

Actorul a povestit că unii turiști sunt foarte încântați când află că ghidul lor a jucat în mai multe seriale TV. Emil Mitrache sare mereu în ajutorul clienților săi și îi ajută să rezolve diverse situații.

„Se miră, cum să nu (râde). Mă întreabă și le spun că sunt un ghid mai popular, așa. După aceea le povestesc și dacă nu mă cred le spun să se uite pe Youtube. În afară de „La Bloc” de la Pro TV, am jucat și în „Gașca” de la Kanal D și în „Nimeni nu-i perfect” de la Prima TV. Se uită și din momentul ăla se schimbă perspectiva și zic, „stai că nu e oricine”. La ei celebrity e ceva. Am și declarat că eu în plus față de toți ghizii din România, am acest avantaj: fața. Adică sunt bine primit oriunde, rezolv probleme… Cine știe ce probleme mai au turiștii pe drum și le rezolv. Și e altceva.”

„Nu e ca și când merg la birou în fiecare zi”

Pentru sursa mai sus-menționată, actorul a declarat că s-ar întoarce oricând pe micul ecran, mai ales că job-ul pe care îl are este unul flexibil și ar putea oricând să filmeze chiar și o lună. „O, dar eu sunt pregătit oricând, dacă îmi zici mâine, hai, eu merg. Acest job îmi permite, dacă mi se oferă să filmez o lună undeva, merg să filmez. Nu e ca și când merg la birou în fiecare zi.”

Americanu` crede că nu primește niciun rol momentan, pentru că serialul „La Bloc” este încă difuzat pe micul ecran. „Dacă îmi oferea cineva un rol, mă vedeai. Atâta timp cât „La Bloc” se difuzează în fiecare zi, de 12 ori pe zi, în 24 de ore, niciun producător nu mă va lua. Pentru că nu vrea să zică: uite-l pe Americanu’ în rolul Gică.”

„M-am întâlnit cu Dragoș Moștenescu pentru că e în țară pentru o săptămână”

Emil Mitrache a păstrat o relație bună cu Dragoș Moștenescu, care de ceva ani s-a mutat în Marea Britanie. „Da, m-am întâlnit cu Dragoș pentru că e în țară pentru o săptămână. Nu știu cât mai stă, ne-am întâlnit la un șpriț, am mai povestit. E ok, el a jucat pe HBO, joacă în niște seriale, „Rain Dogs” și „The Power”, în niște documentare, ceea ce e foarte bine pentru el. El este și producător, scenarist, nu o ia de la zero și dacă ai și un agent talentat, ai prins. Nu e ca la noi, e alt sistem. Și care funcționează, dacă ești bun, mergi mai departe. Ca în America. Devii vedetă peste noapte. La noi este la fel… de aia se zice ca la noi, la nimeni. La noi mentalitatea e problema.”

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *