Cum îți poți dezvolta reziliența sau capacitatea de a trece cu mai multă ușurință peste evenimente dificile, precum o despărțire sau pierderea unui loc de muncă

Un psiholog și profesor universitar la Universitatea din Seattle explică în publicația The Conversation ce înseamnă „reziliență”. Înseamnă doar să îți revii rapid după un episod mai neplăcut din viața ta? E bine să fim rezilienți? Ar trebui să ne dezvoltăm această abilitate? Putem să fim rezilienți la stres, dar sensibili în relații? Putem și să arătăm că nu suntem bine atunci când nu suntem în cea mai bună formă?

Rezumat într-o frază,  reziliența este capacitatea de a gestiona stresul în mod eficient. Nu te naști rezilient, deși în timpul primului an al pandemiei COVID-19,  s-a vehiculat ideea despre copii că „sunt rezilienți”, explică psihologa. Studiul Adverse Childhood Experiences, unul dintre cele mai mari studii legate de traumele din copilărie, realizat în anii 1990, a stabilit că factorii de stres cumulativi experimentați în copilărie afectează atât sănătatea mintală, cât și cea fizică. 

Reziliența se dezvoltă la fel ca mușchii – prin exerciții

Deci, deși nu ne naștem rezilienți, nu înseamnă că nu putem dezvolta această abilitate. Dar e ca la exercițiile fizice. Dacă ne dorim mușchi, nu este suficient să ne gândim la asta, trebuie să și acționăm prin exerciții specifice. Iar reziliența e de fapt un mix de atitudini și nu întotdeauna avem același răspuns la stimulii externi. De exemplu, cineva poate gestiona destul de bine problemele de relații, dar poate fi incapabil să facă față stresului unui ambuteiaj.

Chiar dacă nu există o rețetă clară pentru creșterea rezilienței, profesoara enumeră câteva ingrediente: exercițiile fizice, hobby-urile, activitățile care creează plăcere și somnul adecvat. Sunt și unele lucruri care necesită mai mult timp pentru a se dezvolta: hrănirea unor relații de susținere, dezvoltarea abilităților de tolerare a suferinței și de reglare a emoțiilor, meditația, încorporarea spiritualității sau a religiei și mai puțină autocritică și mai multă autocompasiune.

Unul dintre aceste elemente îmbunătățesc, de asemenea, rezultatele oamenilor în urma altor experiențe stresante, cum ar fi șomajul, cancerul, divorțul și expunerea la violență. 

E în regulă să nu fii în regulă

Există însă și o altă graniță spre care nu e bine să ne îndreptăm. Oamenii presupun adesea că este bine să rămână relativ neafectați de stres – adică să treacă repede peste el. De multe ori e bine să gândim așa. Dar ce se întâmplă dacă o relație se termină? Este întotdeauna cel mai bine să treci repede peste asta sau un proces mai lung de reflecție și vindecare ar putea duce la o învățare și o creștere mai profundă? Ceea ce pare a fi reziliență ar putea fi, în schimb, suprimarea, amorțirea sau ascunderea sentimentelor. 

Uneori este în regulă să nu fii bine, notează profesoara. Reziliența nu este întotdeauna răspunsul. Presiunea de a părea bine atunci când nu ești – cunoscută și sub numele de „perfecțiune emoțională” ar putea înrăutăți lucrurile și te-ar putea împiedica să cauți sprijin. Uneori, schimbarea mediilor stresante, cum ar fi un loc de muncă sau o situație de trai, în loc de simpla adaptare la ele, este o alegere mai sănătoasă

Ce este creșterea posttraumatică 

Conceptul de reziliență este nuanțat. Unele persoane care par reziliente nu fac decât să se acopere sau să facă față într-un mod nesănătos – cum ar fi consumul de alcool pentru a face față sentimentelor dificile.

Uneori, sentimentele sau experiențele dureroase contribuie la dezvoltarea personală. Creșterea posttraumatică se referă la schimbările pozitive pe care unii oameni le raportează după o traumă, în special atunci când încorporează unele dintre „elementele de bază” ale rezilienței enumerate mai sus. Aceasta include relații mai bune, o mai mare apreciere a vieții și o mai bună înțelegere spirituală sau filosofică. Mai degrabă, decât să vă așteptați să vă simțiți întotdeauna bine sau să vă reveniți rapid, în unele situații poate fi înțelept să vă permiteți să experimentați sentimente profund provocatoare și creșterea personală care poate rezulta.

Trebuie să rămânem în minte cu ideea că o abordare unică a rezilienței nu funcționează pentru fiecare persoană și problemă. Dar cei mai mulți dintre noi pot beneficia de pe urma hrănirii unora dintre elementele de bază ale rezilienței, cum ar fi cultivarea relațiilor de sprijin, exercițiile fizice și autocompasiunea.

A deveni mai rezilient este un proces, explică psihologa. Numărul de factori care afectează reziliența poate părea descurajant. Totuși, se poate alege din mai multe modalități eficiente de consolidare a rezilienței pentru a determina cea mai potrivită abordare pentru fiecare în parte.