Cum s-au deghizat agenții israelieni în medici, asistente și persoane cu dizabilități pentru a ucide 3 teroriști ascunși în spitalul din Jenin: „Plănuiau un atac ca în 7 octombrie”

Cum s-au deghizat agenții israelieni în medici, asistente și persoane cu dizabilități pentru a ucide 3 teroriști ascunși în spitalul din Jenin: „Plănuiau un atac ca în 7 octombrie”

Imagini înregistrate de camerele de supraveghere arată agenți de securitate israelieni, unii cu barbă falsă, alții deghizați în medici și asistente sau plasați, formal, în scaun cu rotile, pe coridoarele spitalului Ibn Sina din Jenin, Cisiordania, unde IDF a confirmat că a avut loc o operațiune în urma căreia 3 teroriști palestinieni au fost lichidați, relatează Yedioth Akronoth și Walla, portal de știri în limba ebraică.

Potrivit IDF, armata israeliană, operațiunea de lichidare a celor trei teroriști a durat doar 10 minute. Forțele de securitate au intrat în centrul medical la ora 5.30, deghizați în doctori, asistente și femei palestiniene, s-au îndreptat către ascunzătoarea de la etajul al treilea și au împușcat „țintele” „cu arme cu amortizor, când se aflau în pat”.

Unul dintre agenții israelieni s-a ridicat dintr-un scaun cu rotile

Operațiunea, efectuată de IDF, Shin Bet, serviciul de securitate internă, și unitatea specială de poliție Yamam, a fost posibilă datorită informațiilor „precise” primite în prealabil.

תיעוד מטורף: לוחמי הימ”מ חודרים במסווה לבית החולים בג’נין בדרך לחיסול המחבלים. pic.twitter.com/Gu5bTiNQvK

— חנן גרינווד (@hanan_green) January 30, 2024

„Celula” ar fi planificat atacuri teroriste iminente, „inclusiv unul asemănător atacului Hamas din 7 octombrie” în comunitățile israeliene adiacente Gazei.

Unul dintre teroriștii uciși este Muhammad Jalamneh, 27 de ani, care ar fi fost în contact cu sediul Hamas din străinătate și care se ocupa de pregătirea agenților palestinieni.

„Jalamneh a transferat arme și muniție teroriștilor pentru a fi gata de un atac similar cu masacrul din 7 octombrie”, au menționat israelienii.

Unele rapoarte din mass-media de limbă ebraică susțin că Jalamneh a fost purtător de cuvânt al aripii militare a Hamas din tabăra Jenin.

Muhammad și Basel Ghazawi, ceilalți doi palestinieni uciși, ar fi fost implicați, anterior, în atacuri asupra trupelor israeliene. Basel ar fi membru al grupării teroriste Jihadul Islamic Palestinian.

Mulți palestinieni căutați au stat de mai mult timp în spitalul din Jenin pentru a planifica și a efectua atacuri teroriste, în speranța că centrul medical va oferi protecție împotriva operațiunilor de combatere a terorii israeliene, a mai precizat IDF, „încă un exemplu de utilizare cinică a spațiilor și spitalelor civile ca acoperire și ca scuturi umane”.

Spitalul Ibn Sina este o unitate medicală nou-construită în afara taberei de refugiați, lângă intrarea în Jenin.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *