Cum se descurcă Andreea Ibacka, soția lui Cabral, cu cei doi copii. „De multe ori la noi nici nu mă mai gândesc”

Cum se descurcă Andreea Ibacka, soția lui Cabral, cu cei doi copii. „De multe ori la noi nici nu mă mai gândesc”

Andreea și Cabral Ibacka sunt împreună de 15 ani și au împreună doi copii, pe Namiko și Tiago. Actrița a dezvăluit recent ce se întâmplă atunci când întreaga familie pleacă în vacanță și cine o ajută cu creșterea copiilor.

„Nu plecăm fără copii, dar, poate, la un moment dat, când o să mai crească un pic, o să reușim și treaba asta. Suntem ceva mai organizați decât eram înainte. Intervine și factorul spontan, pentru că, uite, călătorim cu rulota destul de mult și atunci nu știi ce se întâmplă, unde ajungi, poți să prelungești cazarea, dacă îți dorești și programul îți permite.

Dar atunci când călătorești cu copii atât de mici, sigur că trebuie să ai bagaje mai multe, adică trebuie să te pregătești un pic înainte, cel puțin să îi pregătești pe ei.

De multe ori la noi nici nu mă mai gândesc, 3-4 ținute le învârt între ele, îmi ajung, dar pentru ei trebuie să am schimburi suficiente, să am toată farmacia cu mine în caz că apare vreo urgență, jucării, cărți și așa mai departe”, a declarat Andreea Ibacka pentru Playtech.ro.

Andreea a apelat la o bonă pentru Tiago, care are doar un an și 9 luni, deși, bunicile sunt prezente în viața lor ori de câte ori este nevoie. Astfel că Andreea primește ajutor total, atunci când timpul nu îi permite să se dedice celor doi copii.

„Da, ne ajută. Sigur că și noi suntem foarte prezenți, în limita programului și cred că e important să facem noi anumite activități cu copiii și vacanțele, și weekendurile, dar da, în cursul săptămânii mai avem nevoie și de ajutor. Sunt bunicile, și mama și soacra, care sunt prezente și mai avem cu cel mic un ajutor, o bonă, temporar. Probabil încă câteva luni ne bazăm și pe prezența ei”, a mai povestit actrița pentru sursa citată.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *