Cum se face zmeurata

Cum se face zmeurata

Dacă ai gustat vreodată zmeurată, atunci știi cât e de delicioasă. Dar știai că o poți face acasă și e destul de simplu? Această rețetă de zmeurată este delicioasă și poți adapta cantitățile în funcție de nevoie. Cu siguranță vei dori să faci mai multă, pentru că se apropie perioada în care colindătorii îți vor călca pragul. Așteaptă-te să o facă frecvent, pentru că odată ce vor gusta această zmeurată, vor dori să se întoarcă. 

Ce este zmeurata

Zmeurata este, de fapt, un lichior de zmeură foarte aromat. Poți să îl faci mai slab, ca tărie, sau mai tare, în funcție de ce îți place. De fapt, această rețetă se poate face și cu alte fructe de pădure, precum coacăze roșii sau negre, căpșuni sau mure. 

Dacă locuiești la casă și ai multă zmeură, dar încă mai ai borcane de gem în cămară, atunci încearcă să faci zmeurată, pentru că nu vei regreta. 

În plus, nu trebuie doar să o bei. O poți folosi la însiropat torturi, la prăjituri cu o tentă de alcool, la cocktail-uri sau în ceaiuri, pentru un strop de aromă. 

Cum se face zmeurata

Pentru început, trebuie precizat că poți face zmeurata cu alcool dublu rafinat, dar o poți face și cu vodcă, țuică sau chiar fără alcool. Îți vom prezenta câteva rețete ca să ai de unde alege. 

Zmeurată clasică

Ingrediente:

500 g zmeură
200 g zahăr
400 ml alcool dublu rafinat

Mod de preparare zmeurată clasică:

Vei obține cam un litru de zmeurată. Spală zmeura și las-o la scurs pe prosoape de bucătărie. Pune un strat de zmeură și apoi un strat de zahăr într-un borcan mare de 3 litru, repetând straturile până se termină fructele și zahărul. 

Acoperă gura borcanului cu un tifon curat sau o farfurioară. Lasă borcanul la temperatura camerei timp de 3-4 zile. Agită borcan de două ori pe zi pentru ca zahărul să se dizolve.

Toarnă alcoolul peste fructe şi siropul lăsat de ele. 

Pune capac la borcan şi lasă-l într-un loc răcoros, agitându-l din când în când. După o săptămână, strecoară zmeurata și trece-o printr-o sită, apoi pune-o într-o sticlă cu capac.

Reține că poți face zmeurata cu orice alcool dorești, de la țuică, la vodcă sau chiar tequila. De regulă, un alcool alb, fără prea multă aromă își va face treaba.

Zmeurată de casă

Ingrediente:

1,5 kg zmeură 
600 ml alcool dublu rafinat
 300 ml apă

Ingrediente pentru sirop:

 400 g zahăr 
100 ml apă

Cum se face zmeurată de casă

1. Spală zmeura cât mai bine, cu grijă, pentru a nu o storci. Umple un borcan de murături cu zmeură și zdrobește-o cât mai bine posibil, toarnă alcoolul și apa peste.

2. Acoperă borcanul de murături cu folie alimentară și capac, apoi lasă-l în soare. După 10 zile deschide borcanul și strecoară toata compoziția prin 2-3 straturi de tifon.

3. Stoarce cât mai bine fructele în tifon, până când îți rămâne doar pulpa și semințele.

4. Toarnă tot lichidul obținut înapoi în borcanul de murături și adaugă siropul obținut din fierberea a 400 g de zahăr cu 100 ml de apă.

5. Pune capacul zmeuratei și lasă-l la loc uscat timp de 2 săptămâni, sau până când lichidul se limpezește. (sursa:retetepractice.ro)

Zmeurată aromată sau lichior de zmeură

Ingrediente:

3 kg zmeură
1,5 l alcool dublu rafinat de 90 de grade
1,5 kg zahăr
opțional, 1-2 batoane de vanilie, sau zahăr vanilat

Mod de preparare:Secretul pentru reușita lichiorului este alegerea fructelor foarte coapte. Primul pas este să speli fructele, dar nu în exces pentru a nu-și pierde aroma și pentru a nu fi îmbibate în apă. După care se pune zmeura și zahărul în straturi într-un borcan mare de sticlă (un strat de zmeură, apoi unul de zahăr și tot așa). Dacă dorești și un plus de aromă, adaugă și 1-2 batoane de vanilie sau 5-6 plicuri cu zahăr vanilinat. Apoi se lasă zmeura la macerat timp de 7 zile, pentru ca fructele să lase zeamă și se acoperă borcanul cu un tifon. Borcanul trebuie să stea la temperatura camerei.

După ce au trecut cele 7 zile, se adaugă alcoolul și se închide borcanul cu un capac, după care se depozitează într-un loc răcoros timp de două luni. Se poate amesteca zmeurata din când în când. După această perioadă, băutura este gata și apoi se depozitează în recipiente de sticlă la rece. Este bine să nu folosești sticle de plastic pentru că acestea pot schimba gustul băuturii. (sursa:avantaje.ro)

Zmeurată cu vodcă

600 g zmeură congelată
750 ml vodcă
400 g zahăr
2 borcane

Pune câte 300 de grame de zmeură în fiecare borcan, jumătate din cantitatea de zahăr în fiecare borcan și jumătate din cantitatea de vodcă. Pune capacele la borcan. Zdruncină puțin borcanele și lasă-le într-un loc răcoros timp de 3 săptămâni și până la 2 luni.

Totul despre zmeură 

Zmeura este, fără îndoială, unul dintre cele mai proaspete și mai delicioase fructe. Sunt uimitoare în diferite produse de patiserie, băuturi și sosuri, dar mai ales ca atare. Acest fruct dulce, însă, este foarte delicat și se strică destul de repede! De aceea, este bine să știi care este modul corect de a spăla și de a păstra zmeura. 

Beneficiile consumului de zmeură

Zmeura conține cantități mari de potasiu, vitamina A și calciu. De asemenea, ele conțin aproximativ 50% din doza zilnică recomandată de vitamina C. 

Zmeura, fiind un aliment foarte sănătos, nu are grăsimi, colesterol sau sodiu. Sunt, de asemenea, o sursă bună de fier și de acid folic (care este folosit, în special, în tratamentul numărului scăzut de globule roșii din sânge sau al anemiei). 

Zmeura este, de asemenea, bogată în fibre. O jumătate de kilogram de zmeură pe zi poate furniza între douăzeci și treizeci de grame de fibre, ceea ce este o necesitate pentru toți adulții în fiecare zi.

Cum alegi cea mai bună zmeură și cum o păstrezi

Alege zmeura robustă, fermă, complet roșie. Fructele necoapte nu se vor coace corect dacă sunt culese prea devreme. Când e coaptă, zmeura este mult mai ușor de cules și capătă o culoare roșie mai închisă. 

Dacă culegi zmeura folosind forța, aceasta nu este încă coaptă. Nu cumpăra cantități mari de zmeură, deoarece aceasta se înmoaie și mucegăiește rapid la temperatura camerei și nu se va păstra mai mult de două-trei zile în frigider. 

O poți congela cu ușurință, spălând-o și punând-o într-o pungă, pe care o sigilezi bine, astfel încât să nu rămână aer în ea.

Cum se spală zmeura proaspătă

Zmeura proaspătă absoarbe rapid lichidele, deoarece pulpa lor este foarte delicată. Asta înseamnă, de asemenea, că nu pot rezista la apă pentru perioade lungi de timp. Pentru a evita excesul de umiditate care poate contribui la apariția mucegaiului, spală zmeura cu puțin timp înainte de a fi gata să o consumi, mai degrabă decât atunci când o pui deoparte.

După ce cumperi zmeura, alege-o și îndepărtează fructele care au o textură prea moale sau au lovituri.

Pune hârtie de bucătărie peste o tavă și pune zmeura în ea fără să o speli. 

Apoi depozitează zmeura în frigider. Ca și alte fructe mici, le poți prelungi durata de viață prin înmuierea lor timp de 15 minute într-o soluție formată din o parte oțet de mere și trei părți apă. 

Sau, poți pune zmeura într-o o baie de bicarbonat de sodiu pentru a o curăța de pesticide.

Sursa foto: 123rf.com

Citeşte şi: Cum se face corect un platou cu brânzeturi apetisant. Ce nu trebuie să lipsească de pe el

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *