În vreme ce unii observatori avertizează cu privire la ascensiunea populismului extremist în UE, în perspectiva alegerilor europene de anul viitor, o analiză a New York Times constantă deocamdată eșecurile unuia dintre exponenții acestui curent, Viktor Orban, care pare să fi rămas fără aliați majori pe continent.
Mulțumit după ce a câștigat anul trecut al patrulea mandat consecutiv de premier, în urma promisiunilor de a proteja valorile creștine și de a ține la distanță imigranții, Viktor Orban le-a mulțumit aliaților conservatori din Polonia, precum și altor „prieteni” din străinătate pentru sprijinul lor.
Ungaria „nu este trecutul”, a spus el, ci „viitorul nostru european comun”.
Dar speranțele lui Orban de a conduce o mișcare paneuropeană – una profund iliberală și infuzată de naționalism – se estompează, dezumflate de performanța slabă în sondaje a unora dintre cei mai fervenți admiratori ai săi din Europa și de diviziunile profunde generate de războiul din Ucraina, scrie New York Times.
Cel mai important, partidul polonez Lege și Justiție – un partener de lungă durată al lui Orban în conflictul cu Uniunea Europeană pe tema drepturilor minorităților, a migranților, a statului de drept și altor probleme – a pierdut majoritatea în alegerile generale de luna trecută.
Iar acest lucru a urmat unei serii de eșecuri electorale pentru aliații politici ai lui Orban în Europa în ultimii doi ani – în Spania, Slovenia sau Republica Cehă.
O coaliție a dreptei dure a câștigat într-adevăr alegerile în Italia anul trecut, iar Giorgia Meloni, care împărtășește opiniile lui Orban pe tema chestiunilor culturale și a suveranității naționale, a devenit prim-ministră. Dar, de atunci, ea pare să se fi îndepărtat de Ungaria, una dintre temele de dezacord fiind atitudinea favorabilă a lui Orban față de Vladimir Putin.
Luna trecută, Orban s-a aflat în China pentru o întâlnire cu președintele Rusiei. El i-a spus lui Putin că Ungaria „nu a vrut niciodată o confruntare cu Rusia” și că „a fost întotdeauna dornică să aprofundeze contactele”.
Această poziție nu numai că i-a indignat pe liderii europeni centriști și liberali – premierul Estoniei l-a acuzat pe Orban că „arată degetul mijlociu” ucrainenilor – dar a pus Ungaria în dezacord cu mulți conservatori, inclusiv cu dreapta dură din Italia și Polonia.
„Politica sa față de Rusia este pur și simplu prea toxică”
„Mișcarea paneuropeană a fost aruncată în șanț de războiul din Ucraina”, a declarat pentru New York Times Zsombor Zeold, un fost diplomat maghiar și expert în politică externă din Budapesta.
Chiar și înainte de recenta înfrângere electorală a partidului de guvernământ polonez, care împărtășește ostilitatea Fidesz față de deciziile de la Bruxelles, imigranți și drepturile LGBTQ, Polonia începuse deja să-l țină la distanță pe Orban.
„Politica sa față de Rusia era pur și simplu prea toxică”, a declarat și Slawomir Debski, directorul Institutului polonez pentru afaceri internaționale, finanțat de stat. „Aproape toată lumea a vrut să stea departe de el”, a spus expertul pentru cotidianul american.
Pe lângă nemulțumirea provocată de apropierea sa de Rusia, Orban și-a înfuriat colegii din Uniunea Europeană și NATO prin faptul că a întârziat să dea acordul Ungariei pentru aderarea Suediei la alianța militară. Dintre cei 30 de membri ai NATO, doar Ungaria și Turcia au ezitat.
Luna trecută, președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan a înaintat un proiect de lege către legislativul turc care susține aderarea Suediei la NATO, un pas spre aprobarea finală. În același timp, Parlamentul Ungariei, controlat de partidul lui Orban, a respins apelurile opoziției pentru un vot rapid.
Inițial, Ungaria a invocat motive „tehnice” pentru întârziere, iar apoi s-a plâns de un documentar al televiziunii suedeze care critica direcția Ungariei sub conducerea lui Orban și de faptul că Suedia nu i-a arătat suficient respect.
Agoston Mraz, directorul Institutului Nezopont, un grup de cercetare din Budapesta care lucrează pentru guvernul lui Orban, a declarat că poziția Ungariei este „foarte greu de înțeles”, dar că a fost motivată în principal de relația sa puternică cu Turcia, un partener economic și diplomatic important.
Când parlamentul turc va fi pregătit să voteze aderarea Suediei, a spus Mraz, legislativul Ungariei va „apăsa și el pe buton”.
Alții, însă, indică declarațiile din acest an ale unor politicieni de rang înalt din Fidesz care indică faptul că principalul motiv al întârzierii a fost nemulțumirea lui Orban cauzată de faptul că Uniunea Europeană nu a deblocat miliarde de dolari în fonduri extrem de necesare, care au fost înghețate din cauza diferitelor dispute de lungă durată între Budapesta și Bruxelles.
„Orban încearcă să șantajeze UE prin intermediul chestiunii NATO”, a declarat pentru New York Times Peter Kreko, directorul Political Capital, un think-tank liberal din Budapesta. „El consideră că aceasta este ultima sa șansă de a avea o anumită influență și vrea să arate că nu va da nimic pe gratis”, a adăugat el.
Viktor Orban, apreciat de Trump, dar nu și de colegii din UE
Cei mai mari susținători ai Ungariei în aceste zile nu sunt compatrioții europeni, ci americanii aflați la dreapta Partidului Republican.
Fostul președinte Donald Trump l-a lăudat recent pe premierul ungar ca fiind „unul dintre cei mai puternici lideri de oriunde din lume”, deși a spus despre el că este „liderul Turciei”. Purtătorul de cuvânt al guvernului ungar s-a lăudat cu acest omagiu pe rețelele sociale, deși a omis referirea la Turcia.
Admirația este reciprocă. Orban a postat recent o fotografie cu el purtând celebra șapcă roșie cu numele lui Trump, pe care l-a descris drept „omul care poate salva lumea occidentală”. Imitându-l pe fostul președinte, Orban promite să „să răstoarne elita progresistă și să dreneze mlaștina de la Bruxelles”.
Dar tacticile și limbajul beligerant care au funcționat pentru Trump în Statele Unite nu au dat rezultate la fel de bune în Europa, unde succesul politic depinde adesea de construirea unor coaliții în legislativele naționale și în Parlamentul European de la Bruxelles.
Aceasta nu este o problemă în Ungaria, unde partidul lui Orban are o majoritate parlamentară mare, dar i-a redus influența în alte părți.
Pe scena europeană, Fidesz este izolat și în mare parte singur. S-a retras dintr-un bloc influent de partide de centru-dreapta din Parlamentul European în 2021 pentru a evita umilința de a fi expulzat și încă nu a găsit o altă grupare parlamentară dispusă să îl accepte.
Orban a jignit atât de mulți oameni încât rareori primește credit chiar și atunci când alții îi urmează exemplul. În timpul crizei migranților din Europa din 2015, Ungaria a făcut presiuni puternice pentru o consolidare a frontierelor externe ale Europei.
Dar Orban și-a împachetat propunerile – acum acceptate în capitalele europene ca fiind o politică sănătoasă – într-un limbaj atât de agresiv și rasist, încât toate grupurile de extremă dreapta din afara Ungariei, cu excepția celor mai radicale, au păstrat distanța.
Mraz, directorul Institutului Nezopont, care îl simpatizează pe premierul ungar, a recunoscut că Orban a provocat deseori jigniri prin folosirea unui limbaj agresiv „care este foarte normal în Ungaria”, dar care „este înfiorător atunci când este tradus” în străinătate.
Dar, a adăugat el, Orban „este un politician foarte rațional la masa negocierilor și gata să facă compromisuri”.
Rezultatele din Polonia, o „surpriză neplăcută” pentru Budapesta
Confruntarea dintre pragmatismul lui Orban și un mod de atac perfecționat de politica internă a fost vizibilă în răspunsul Ungariei la rezultatele alegerilor din Polonia, despre care Zeold, fostul diplomat, a spus că au reprezentat o „surpriză neplăcută” pentru Budapesta.
După zile de tăcere stupefiată din partea guvernului, șeful de cabinet al lui Orban, Gergely Gulyas, a recunoscut că „decizia alegătorilor polonezi este clară și trebuie respectată”.
În același timp, însă, Magyar Nemzet, un ziar care preia adesea opiniile lui Orban, a contestat legitimitatea rezultatelor din Polonia și a pus înfrângerea partidului Lege și Justiție pe seama amestecului extern al liberalilor europeni și americani.
Singura țară UE care se află acum pe aceeași lungime de undă cu Orban este Slovacia, care, în urma alegerilor din septembrie, este condusă de Robert Fico, un fost prim-ministru care împărtășește politica populistă a premierului maghiar și neîncrederea sa profundă față de Ucraina.
Dar orice câștig care ar putea fi obținut din victoria lui Fico este cu mult depășit de înfrângerea Lege și Justiție în Polonia, o țară mult mai mare și – din punct de vedere al puterii economice, politice și militare – mai importantă. „Mărimea contează”, a concluzionat Kreko, directorul grupului de cercetare.
Următorul prim-ministru al Poloniei ar putea fi Donald Tusk, un vechi critic al lui Orban, care anul trecut a sprijinit clar opoziția maghiară în alegeri. Budapesta nu se mai aștepta la acest lucru.
Nemulțumit de criticile lui Tusk de anul trecut privind regresul democratic al Ungariei, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a sugerat atunci că politicianul polonez este „un fost”, unul lipsit acum de relevanță.
„Orban crede că este un vizionar care vede bine politica europeană, în timp ce toți ceilalți se înșală”, a explicat Kreko pentru New York Times. „El încearcă să se prezinte ca viitor lider al Europei. Dar majoritatea așteptărilor sale s-au dovedit a fi greșite”, a observat acesta.
