Cum se simte regele Charles după operația de prostată. Anunțul reginei Camilla, care și-a vizitat soțul de 3 ori în două zile

Cum se simte regele Charles după operația de prostată. Anunțul reginei Camilla, care și-a vizitat soțul de 3 ori în două zile

Regele Charles al III-lea, 75 de ani, operat vineri în urma unei hipertrofii de prostată, la Londra, „se simte bine”, a precizat regina Camilla, care l-a vizitat de trei ori în două zile, scrie Sky News, citat de agenția News.ro.

Regina și-a vizitat soțul, sâmbătă, 27 ianuarie, în a doua zi a internării suveranului la London Clinic, un spital privat, situat în cartierul înstărit Marylebone, unde au fost îngrijiţi, în trecut, prinţul consort Philip, dar şi preşedintele american John F. Kennedy sau actriţa Elizabeth Taylor.

Camilla a sosit la intrarea din spate a spitalului, cu un automobil marca Audi negru, către prânz, potrivit Sky News.

Regele „se simte bine”, după ce a fost supus procedurii la unitatea privată vineri dimineață, le-a spus Camilla oamenilor aflați în spital.

Queen Camilla leaves hospital where King Charles is being treated. She said “he’s fine, thank you” as she left The London Clinic. pic.twitter.com/8BYU8mbRKb

— Chris Ship (@chrisshipitv) January 26, 2024

BREAKING: Queen Camilla has left The London Clinic after visiting the King after he received treatment for an enlarged prostateRead more ➡️ https://t.co/FXdZMExuF0📺 Sky 501, Virgin 602, Freeview 233 and YouTube pic.twitter.com/6kiHcQBGv1

— Sky News (@SkyNews) January 27, 2024

Charles urmează să respecte „o scurtă perioadă” de convalescenţă, a cărei durată nu a fost precizată.

Palatul a anunţat săptămâna trecută diagnosticul de hipertofie de prostată, cu scopul de a încuraja depistarea acestei patologii foarte frecvente la bărbaţi de o anumită vârstă, în general lipsită de gravitate.

„Majestatea Sa ţine să le mulţumească tuturor celor care i-au adresat urări în această săptămână şi se bucură să afle că diagnosticul său are un impact pozitiv asupra sensibilizării unor probleme de sănătate publică”, a subliniat palatul.

Prinţesa Kate, î42 de ani, se reface în aceeași clinică, după ce a fost supusă „cu succes” unei operaţii abdominale, la 16 ianuarie.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *