Pieton spulberat de o ambulanță aflată în misiune. Victima a fost stabilizată și transportată la spital

Pieton spulberat de o ambulanță aflată în misiune. Victima a fost stabilizată și transportată la spital

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD a reuşit să îl resusciteze pe bărbat, acesta fiind stabilizat şi evacuat cu semne vitale către UPU SMURD Bistriţa.Managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, Annabella Muzsi, a transmis că ambulanţa implicată în accident transporta un pacient externat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca şi că nicio persoană aflată în autospecială nu a fost rănită.”În această seară, în jurul orei 18.20, o ambulanţă tip A2, aparţinând SAJ BN, a fost implicată într-un eveniment rutier, în localitatea Viişoara, iar din accident a rezultat o victimă – pieton. Ambulanţa nu circula cu semnale de avertizare sonore, deoarece derula un transportul la domiciliu (misiune non-urgentă, prioritate 4) a unui pacient externat din Institutul Inimii Cluj-Napoca. La accident a fost alocat echipajul de terapia intensivă SMURD. Nici ambulanţierul SAJ BN, nici pacientul transportat nu au suferit leziuni. Pacientul transportat de la Cluj a fost preluat de o altă ambulanţă SAJ BN, cu care şi-a continuat drumul către domiciliu”, a precizat Muzsi.Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul rutier.În urmă cu o săptămână, o altă ambulanţă a fost implicată într-un accident pe DN 17, în localitatea Şieu-Măgheruş, în urma căruia atât echipajul medical, cât şi pacientul pe care îl transportau au fost răniţi. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *