Localitatea Ciudanovița din Caraș-Severin avea circa 10.000 de locuitori, la plecarea sovieticilor din anul 1960. Alte mii de oameni s-au stabilit în zonele apropiate pentru a lucra în minele de uraniu sau în minele de cărbune de la Anina, ori în minele de metale de la Oravița.
„În urmă cu patru decenii, erau încă vreo 4.000 de oameni în colonie. Mai multe familii împărțeau câte un apartament cu trei camere”, a spus, pentru Adevărul, Vali Bulgaru (72 de ani), un localnic din zona Moldovei, „adoptat” de orașul – șantier.
Singura activitatea a oamenilor pe atunci era exploatarea de uraniu, care ajunsese la aproape 1.000 de metri adâncime, iar galeriile erau la o întindere totală de câteva zeci de kilometri. În anii ’90, cei mai mulți dintre foștii salariați din mina de uraniu Ciudanovița au părăsit colonia. Minele au fost închise definitiv pe 1 ianuarie 1998, iar localitatea a devenit tot mai pustie.
În satul Ciudanovița din Caraș Severin, multe case solide de piatră, ridicate în anii ’50, dar poate și mai vechi, au rămas și ele pustii, după plecarea familiilor de mineri.
Altele sunt locuite de vârstnici ori sunt păstrate pentru vacanțele celor plecați din România. Întreaga comună, cu satele Ciudanovița și Jitin și fostul orășel mineresc, mai numără în total vreo 400 de suflete.
„Și totuși, unii foști mineri rămași aici au acum 80 – 90 de ani”, adaugă Gheorghe Muntean. Iar vorbele sale sunt confirmate în șantierul din Ciudanovița de alți veterani ai minei de uraniu.
Câțiva oameni numărați pe degete mai locuiesc în zonă. După 1990, minele au intrat într-un declin profund. Au mai funcționat câțiva ani, timp în care cele mai multe dintre galerii și puțuri au fost închise treptat. Rând pe rând, și casele din piatră ridicate în anii “50 au rămas și ele pustii, după plecarea familiilor de mineri.
