Curiozități despre Irlanda. Ce nu știai despre Irlanda

Curiozități despre Irlanda. Ce nu știai despre Irlanda

Când spui Irlanda, spui bere Guinness și St. Patrickʼs Day, acea sărbătoare „verde” care se bucură de o imensă popularitate și dincolo de granițele țării, până dincolo de Oceanul Atlantic. La fel precum celelalte țări din Regatul Marii Britanii, această insulă nordică foarte frumoasă are o natură, o cultură și zeci de atracții extraordinare.

Dincolo de toate acestea, trebuie spus că Irlanda are și o economie pe cât de mică, pe atât de modernă și dezvoltată, bazată în primul rând pe comerţul extern. Cu un PIB de circa 37.000 de euro pe cap de locuitor și o creștere economică în 2023 de 2,8%, Irlanda este cea de-a treia cea mai bogată ţară din Europa și, totodată, a patra cea mai bogată națiune din lume.

Dată fiind distanța fizică și culturală dintre România și Irlanda, este foarte posibil ca unele lucruri despre această țară și locuitorii ei să nu fie cunoscute la noi. De aceea, în cele ce urmează te invităm să faci cunoștință cu Insula de Smarald, așa cum este supranumită Irlanda, dar nu așa cum, probabil, o știi din paginile cărților de geografie, ci așa cum este ea în realitate și cu oamenii care trăiesc acolo.

Ce trebuie să știi despre Irlanda

Irlanda (n.n. – în engleză Ireland, în irlandeză Éire), denumită oficial Republica Irlanda (n.n. – în engleză Republic of Ireland, în irlandeză Poblacht na hÉireann), este un stat suveran din Arhipelagul Britanic. Harpa irlandeză (celtică) și trifoiul sunt simboluri naționale.

Statul este o republică parlamentară unitară, condusă de un președinte ales. Șeful guvernului, „Taoiseach”, este numit în funcție de camera inferioară a parlamentului, „Dáil Éireann”. Legea de Reformare a Guvernării Locale apărută în 2014⁠ împarte Irlanda în 31 de unități administrative. Dintre cestea, 26 sunt comitate, două sunt orașe-comitate și trei orașe. Acestea, cu excepția Regiunii Dublin și orașelor-comitat, sunt împărțite în districte municipale, ceea ce a înlocuit vechiul sistem de consilii locale.

Capitala și cel mai mare oraș al țării este Dublin, aflat în estul insulei. Aici trăiesc în momentul de față peste 1,27 milioane de oameni, adică puțin mai mult de un sfert din populația totală a țării, care numără circa 5,05 milioane de locuitori. Limbile vorbite în această țară sunt irlandeza (limba oficială) și engleza.

Cât de mare este Irlanda

Irlanda ocupă în jur de 83% din insula cu același nume, pe care o împarte cu Irlanda de Nord, una dintre țările care formează Regatul Unit al Marii Britanii. Irlanda este cel mai vestic membru al Uniunii Europene, aflăm de pe site-ul NationsOnline.org.

În același timp, Irlanda are frontieră terestră doar cu țara vecină de la nord, în timp ce restul limitelor teritoriale sunt reprezentate de țărmul Oceanului Atlantic, Marea Celtică la sud, Canalul Sfântul Gheorghe la sud-est și Marea Irlandei la est.

Cu o suprafață de 70.273 km², Republica Irlanda este a 22-a națiune în Europa și a 121-a în lume, fiind aproximativ la fel de întinsă ca Georgia și Sierra Leone, de vreo două ori mai mare comparativ cu Danemarca și cu statul american Virginia de Vest.

Curiozități despre Irlanda

Prima cale ferată de navetiști din lume a fost deschisă între Dublin și Dun Laoghaire, în 1834, cu doi ani înainte de calea ferată Londra și Greenwich.
Hotelul Woodenbridge, care a fost inaugurat în 1608, este cel mai vechi hotel din Irlanda. Este situat în Vale of Avoca, comitatul Wicklow.
În 2018, irlandezii au votat în favoarea abrogării celui de-al optulea amendament la Constituția irlandeză, introdus în 1983, care interzicea avortul, cu excepția situațiilor când viața mamei era pusă în pericol.
Irlanda este o țară insulară unde nu există șerpi. Datorită izolării sale de continentul european, aici nu se regăsesc specii care se întâlnesc în alte părți ale Europei, precum cârtițe, nevăstuici sau căprioare.
Irlanda deține recordul pentru cel mai mare număr de victorii în concursul Eurovision. Astfel, Irlanda a triumfat de șapte ori (1970, 1980, 1987, 1992, 1993, 1994 și 1996), mai mult decât orice altă țară.
Până în secolul al XI-lea, Dealul Tara din actualul comitat Meath a fost reședința regilor Irlandei și cel mai important centru politic și spiritual al țării.
Prima cursă de iahturi înregistrată din lume a avut loc în Golful Dublin în 1663.
Cu o înălțime de 688 de metri deasupra nivelului Oceanului Atlantic, Croaghaun (pe Insula Achill) este a doua cea mai înaltă stâncă din Europa, după Capul Enniberg din Insulele Feroe, notează site-ul Eupedia.com.
Sean’s Bar din Athlone este considerat cel mai vechi pub din Irlanda, având peste 900 de ani.
Cele mai cunoscute simboluri sunt harpa, crucea celtică, lupul irlandez și trifoiul.
În Irlanda există patru provincii: Munster, Leinster, Ulster și Connacht.
Se estimează că peste 80 de milioane de oameni de origine irlandeză trăiesc în afara Irlandei, în țări precum SUA, Anglia, Canada, Australia, Argentina, Noua Zeelandă, Mexic, Africa de Sud, etc.
Castelul Kilbrittain, județul Cork, este cel mai vechi castel locuit din Irlanda. Se crede că a fost construit de clanul O’Mahony în jurul anului 1035.
Sfântul Patrick nu era irlandez, așa cum cred mulți. El a fost fiul romanilor care locuiau in Marea Britanie. Se crede că el a fost răpit la 16 ani și dus în Irlanda, unde a ajutat la păstoritul oilor. De asemenea, el a contribuit și la aducerea creștinismului în această țară.
În Irlanda există mult mai multe telefoane mobile decât oameni.
Rezidenții irlandezi consumă aproximativ 131,1 litri de băuturi alcoolice pe an.
Clima Irlandei este influenţată de curentul Atlanticului de Nord și este destul de blândă. Verile nu sunt foarte calde, iar iernile sunt geroase foarte rar.
O parte a rămășițelor Sf. Valentin sunt păstrate într-un locaș sfânt din Irland, restul fiind conservate în Anglia, Scoția, Franța, Cehia și Italia.
Având o suprafață de 707 hectare, „Phoenix Park” din Dublin este al treilea cel mai mare parc urban cu ziduri din Europa, după „La Mandria” din Torino și „Richmond Park” din Londra.
Grădinile japoneze ale hergheliei naționale irlandeze, amenajate între 1906 și 1910 de către maestrul horticultor nipon Tassa Eida, sunt considerate a fi cele mai frumoase de acest gen din Europa. Sunt situate în Kildare.
Primul submarin autopropulsat funcțional a fost inventat în 1877 de John Philip Holland (1840-1914). Mai târziu, acesta a dezvoltat primele submarine folosite de Marina SUA (1900), Marina Regală (1901) și Marina Imperială Japoneză (1904).
Astronomul William Edward Wilson (1851–1908) a realizat unele dintre cele mai vechi fotografii ale stelelor, lunii, soarelui și unei eclipse de soare. În 1889, a devenit prima persoană care a măsurat temperatura soarelui, ajungând la o estimare de 6590°C, foarte apropiată de valoarea modernă, de 6075°C.
Din 1981, pe terenul Castelului Slane se organizează anual concertul cu același nume, la inițiativa proprietarului castelului, al 8-lea marchiz Conyngham. Printre artiștii care au cântat la „Slane” se numără David Bowie, Bob Dylan, Queen, The Rolling Stones, Bruce Springsteen, Guns N’ Roses, REM, The Verve, Robbie Williams, Bryan Adams, U2, Red Hot Chili Peppers, Madonna și Oasis.
Carnavalul de Halloween „Banks of the Foyle” din Londonderry este cea mai veche sărbătoare de Halloween din Irlanda, dar și cea mai mare petrecere de stradă.
88% dintre cetățenii irlandezi sunt romano-catolici. Republica Irlanda are o rată de prezență de circa 45% la serviciile religioase, una dintre cele mai mari din lumea occidentală.
Multe nume de familie irlandeze încep cu „Mac” sau „O’…”, ceea ce înseamnă „fiul lui…” și, respectiv, „nepotul lui…” în limba gaelică.
Limba ancestrală a irlandezilor este gaelica. În prezent, 1,6 milioane de oameni pretind o că sunt vorbitori de irlandeză, însă rămân doar 380.000 de vorbitori fluenți.
În Irlanda se găsește farul Hook, unul dintre cele mai vechi faruri funcționale din Europa sau chiar din lume. Situată la Hook Head, în comitatul Wexford, structura a fost finalizată fie în 1172, fie în 1245, deși primul far din acel loc datează din secolul al V-lea.
Mina Tara de lângă Navan, comitatul Meath, este cea mai mare mină de zinc din Europa și a cincea ca mărime din lume.
Irlandezii consumă în medie 131,1 litri de bere pe an pe cap de locuitor, ocupând locul al doilea, după Cehia.
Cele mai cunoscute fabrici de bere irlandeze sunt Guinness, Smithwicks (Kilkenny) și Harp Lager.
Halloween-ul își are originile în festivalul recoltei Samhain, care marchează sfârșitul verii.
Societatea Regală pentru Prevenția Cruzimii față de Animale (RSPCA) a fost fondată în 1824 de Richard Martin, un politician irlandez și unul dintre primii activiști pentru drepturile animalelor.
Fizicianul anglo-irlandez John Tyndall (1820-1893) a fost primul care a demonstrat efectul de seră, primul care a descoperit de ce cerul este albastru (efectul Tyndall), precum și o serie de alte descoperiri despre procesele din atmosferă. El a fost, totodată, primul om de știință care a fost menționat în mod specific ca fizician.
În 1830, colonelul Edward Joshua Cooper a creat pe terenul Castelului Markree Observatorul cu același nume, cel mai avansat observator privat din acea perioadă. În 1848, asistentul lui Copper, Andrew Graham, a descoperit asteroidul 9 Metis – singurul asteroid descoperit vreodată din Irlanda.
În 1845, William Parsons (1800-1867), al treilea conte de Rosse, a construit telescopul reflectorizant din Parsonstown, care avea o deschidere de 1,8 metri, fiind cel mai mare telescop din lume până în 1917.
Inginerul mecanic irlndez Louis Brennan (1852-1932) a inventat torpila orientabilă pe când avea doar 22 de ani. A fost prima armă din istorie care putea fi direcționată de la distanță către țintă. Ulterior, el a inventat elicopterul giroscopic, care a efectuat primul zbor fără pilot, dar controlat, din lume.
În 1907, inventatorul irlandez-italian Guglielmo Marconi a înființat primul post de radio transatlantic permanent din lume în Derrigimlagh Bog, lângă Clifden, în comitatul Galway. Acesta a funcționat până în 1918.
Câmpia Céide din comitatul Mayo este cel mai întins sit din Epoca de piatră din lume. Acesta conține cele mai vechi sisteme de câmp cunoscute din lume, vechi de 6.000 de ani, precum și cea mai mare incintă de piatră din Europa (77 km).
Dealul Uisneach , în comitatul Westmeath, a marcat centrul tradițional al Irlandei. Deși acest deal de 182 metri altitudine se află la 20 km de adevăratul centru geografic al Irlandei, la sud de Athlone, din vârf se pot vedea 22 de comitate, adică două treimi din Irlanda.

Foto:123rf.com

Citește și: Curiozități despre Scoția. Ce nu știai despre Scoția

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *