Curiozități despre Luxemburg – lucruri mai puțin știute despre Marele Ducat

Curiozități despre Luxemburg – lucruri mai puțin știute despre Marele Ducat

Deși în denumirea oficială regăsim sintagma „Marele Ducat”, Luxemburg este una dintre cele mai mici țări din Europa, care se află la granița cu Franța, Germania și Belgia. Cu toate acestea, este o țară plină de farmec, cu o istorie bogată, care se distinge printr-un mix incredibil de vechi și nou, trecut și prezent, tradiție și modernitate.

Spiritul acestui mic stat european este, dacă vrei, un amestec de rigoare nemțească și acel „je ne sais quoi” franțuzesc, greu de explicat, dar lesne de recunoscut la tot pasul. În Luxemburg vei remarca o notă de sobrietate și eleganță cu mult bun gust, dar și ordine și armonie, „ingrediente” care te vor face să îți dorești să revii. Luxemburg se numără printre cele mai prospere și mai cosmopolite țări din lume și se află în top 10 al celor mai puțin corupte țări din lume, motiv pentru care se spune că este una dintre acele țări în care se trăiește bine. Pentru aceia dintre voi care nu cunoașteți multe lucruri despre Luxemburg ne-am gândit ca în articolul de față să prezentăm cele mai interesante și inedite informații despre una dintre cele mai civilizate țări de pe glob.

Scurtă istorie a Luxemburgului

Din motive de amplasare și de geografie, Luxemburg a fost de-a lungul istoriei un loc de o mare importanță strategică militară. Istoria țării a început în anul 963 d.Hr., odată cu achiziționarea așezării Lucilinburhuc, actualul castel Luxemburg, de către Contele Siegfried de Ardennes, printr-un act de schimb cu abația Sf. Maximin din Trier. În jurul cetății situată pe colina Bock s-a dezvoltat un întreg oraș, care avea să devină centrul unui stat de o mare valoare strategică.

Mai târziu, în secolul al XIV-lea, orașul a fost fortificat, iar în 1815 Luxemburg a devenit mare ducat în 1815 și stat independent sub Țările de Jos. În 1839 a pierdut mai mult de jumătate din teritoriu în favoarea Belgiei, însă a obținut o autonomie mai mare. Ducatul Luxemburgului avea să dobândească independența deplină în anul 1867 și și-a asumat neutralitatea. Acest statut a fost ignorat, însă, de Germania, care a invadat Luxemburgul în primul și în cel de-al Doilea Război Mondial. Ducatul și-a încheiat neutralitatea în 1948, atunci când a intrat în Uniunea Vamală Benelux, pentru ca anul următor să adere la NATO, notează Nations Online. În 1957, Luxemburg a devenit una dintre cele șase țări fondatoare ale Comunității Economice Europene (mai târziu Uniunea Europeană), iar în 1999 a aderat la zona monetară euro.

Marele Ducat de Luxemburg de doar 2.586 km²

Denumită oficial Marele Ducat de Luxemburg (n.n. – în luxemburgheză Lëtzebuerg, în franceză Luxembourg, în germană Luxemburg), Luxemburg este o țară situată în vestul Europei, fără ieșire la mare, care se învecinează la vest și la nord cu Belgia, la est cu Germania și la sud cu Franța.

Geografia țării face ca Luxemburg să fie împărțită în două regiuni principale. Prima dintre acestea se numește Ösling (în germană) sau Éislek (în luxemburgheză) și face parte din regiunea turistică Ardenne, unde există două parcuri naturale, cel mai mare lac din țară, precum și numeroase castele. Cea de-a doua regiune se numește Gutland, care în traducere liberă înseamnă „țara bună”, mai aflăm de pe Nations Online. Această regiune acoperă părțile sudice și centrale ale țării, în total 68% din teritoriu.

Și pentru că am pomenit despre teritoriu, să spunem că acesta se întinde pe o suprafață de doar 2.586 km², care face ca Luxemburg să fie de peste zece ori mai mică decât Belgia vecină și puțin mai mică decât Georgia, comitatul Dorset din Marea Britanie și statul american Rhode Island. Din acest punct de vedere este a 42-a națiune europeană și a 176-a la nivel mondial.

Luxemburgul este diviziat administrativ în trei districte. Acestea sunt împărțite la rândul lor în 12 cantoane și, mai departe, în 105 comune, 12 dintre acestea având statut de oraș. Cel mai mare dintre ele este capitala Luxemburg, iar districtele sunt Diekirch, Grevenmacher și Luxemburg.

Descoperă și ce să vizitezi în Luxemburg. Obiective turistice în Luxemburg

Luxemburgheza, limbă oficială în 1984

Populația țării numără în prezent peste 654.000 de locuitori, care este cea mai scăzută populație dintre toate țările UE. La acest capitol, Luxemburg ocupă locul 37 în Europa și 168 în lume.

Capitala și cel mai important oraș dintre cele 13 ale țării este Luxemburg. Aici trăiesc la ora actuală aproape 133.000 de locuitori, ceea ce reprezintă aproximativ 20% din populația totală a Ducatului. În același timp, Luxemburg este alături de Bruxelles și de Strasbourg una dintre cele trei capitale oficiale ale Uniunii Europene, precum și sediul Curții Europene de Justiție, care este cea mai înaltă instanță judecătorească din Uniunea Europeană. Alte orașe importante sunt Esch-sur-Alzette, Dufferdange, Dudelange, Ettelbruck și Diekirch.

Cultura, oamenii și limbile vorbite sunt foarte strâns legate cu țările vecine, Luxemburg fiind în esență un amestec cultural franco-germanic. Principala limbă vorbită în această țară este luxemburgheza, care a devenit oficială abia în anul 1984. În general, majoritatea locuitorilor vorbesc franceza și germana, care este, de altfel, și cea mai populară.

25 de curiozități despre Luxemburg

Luxemburg este singurul Mare Ducat din lume. Actualul Mare Duce este Prințul Moștenitor Henri, care a preluat tronul în octombrie 2000.
23 iunie este ziua de naștere oficială a Marelui Ducat, însă nici Prințul Henri și nici un alt Mare Duce nu s-au născut în această zi.
Primii oameni de pe teritoriul Luxemburgului modern au apărut în urmă cu aproximativ 37 de mii de ani, după cum o demonstrează descoperirile arheologice.
Luxemburg este a doua cea mai bogată țară din lume, având în 2023 un PIB pe cap de locuitor de 107.660 de dolari.
În Luxemburg este cel mai mare salariu minim din UE: 1.923 de dolari. Cu toate acestea, viața în Luxemburg este una dintre cele mai scumpe din lume.
Luxemburg este una dintre cele mai sigure țări din lume. De aceea, în toată țara există doar 1.300 de polițiști și două închisori.
Cel mai vechi oraș luxemburghez este Echternach, care datează din anul 698, atunci când o abație benedictină a fost înființată de Willibrord pe o bucată de pământ, cândva locuită de romani.
Lucrătorii transfrontalieri se află în aproape toate sectoarele economiei luxemburgheze. Majoritatea cetățenilor non-luxemburgezi care călătoresc peste graniță sunt francezi (78.500), belgieni (39.400) și germani (39.100).
Restaurantul „Chiggeri” din orașul Luxemburg oferă cel mai mare meniu de vinuri, care cuprinde peste 2.200 de variante.
Numele Luxemburg provine de la denumirea unei vechi cetăți saxone, potrivit Expatica. Aceasta se numea Lucilinburhuc („mică cetate”), care simboliza poziţia sa strategică. Cuvântul Luxemburg înseamnă într-un dialect german „oraș mic”.
Pe sub orașul Luxemburg există o rețea de 17 kilometri de tuneluri subterane care provin de la cazematele Bock și Pétrusse. Primele secțiuni au fost construite în 1644, au fost extinse 40 de ani mai târziu, iar apoi din nou în secolul al XVIII-lea. Unele secțiuni au o adâncime de 40 de metri.
Motto-ul Luxemburgului este Mir Wëllebleiwewatmirsinn, care înseamnă „Vrem să rămânem ceea ce suntem”.
În Luxemburg trăiesc circa 170 de naționalități diferite, iar portughezii dețin cea mai mare pondere (16,4%). În plus, puțin peste 60% din populația țării sunt imigranți.
Din secolul al XVI-lea și până în 1867, Luxemburg a fost unul dintre cele mai mari situri fortificate din Europa. În prezent, orașul Luxemburg este inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Fostul prim-ministru luxemburghez Jean-Claude Junker a fost timp de cinci ani (2014-2019) cel mai puternic om din UE, fiind președintele Comisiei Europene.
În Luxemburg este cea mai mare rată de proprietate de mașini din lume, cu 647 de automobile la o mie de locuitori.
Actualul prim-ministru al țării, Xavier Bettel, a fost primul lider al Uniunii Europene. Acesta s-a căsătorit în mai 2015 cu Gauthier Destenay după ce guvernul luxemburghez a aprobat căsătoria între persoane de același sex, în iunie 2014.
Luxemburg este o țară laică, însă aproximativ 87% din populație este, de fapt, romano-catolică. Restul de 13% sunt protestanți (în principal luterani), evrei și musulmani.
Luxemburgezii au una dintre cele mai numeroase prezențe la vot din Europa, la ultimele alegeri înregistrându-se o prezență la urne de 91%. Spre comparație, media în alte țări OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) este de doar 68%.
Grupul RTL (Radio Télévision Luxembourg) este cea mai mare companie de televiziune, radio și producție din Europa, cu implicare în 54 de canale de televiziune și 29 de posturi de radio din întreaga lume.
Teritoriul Luxemburgului este acoperit în proporție de 30% de păduri, iar puțin peste jumătate din acestea au proprietari privați.
Cele două acorduri Schengen, care permit europenilor să călătorească liber în Europa, au fost semnate în 1985 și 1990 în micul sat Schengen din regiunea viticolă Moselle.
Sediul Curții de Justiție Europene, cea mai înaltă instanță din UE în materie de drept european, se află la Luxemburg. Aceasta are 27 de judecători, câte unul pentru fiecare țară membră.
Capitala Luxemburg a fost primul oraș care a fost desemnat de două ori drept Capitală Europeană a Culturii, în 1995 și 2007.
Luxemburg are o armată formată din numai 800 de soldați. Neavând ieșire la mare, nu dispune de marină militară, dar nici de o forță aeriană.

Foto: Shutterstock/123rf.com

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *