Cutia Bebelușului, un program salvator pentru 1.300 de familii dezavantajate

Cutia Bebelușului, un program salvator pentru 1.300 de familii dezavantajate

Din vara anului trecut, 1.300 de mame din județele Suceava, Botoșani, Neamț și Bacău au primit câte o Cutie a Bebelușului, iar 305 cadre medicale au lucrat îndeaproape cu familiile pentru a le oferi informații și sprijin în perioada postnatală.

Anul trecut, lunile noiembrie și decembrie au marcat o perioadă dedicată voluntariatului în programul Cutia Bebelușului. 138 de voluntari au realizat 500 de cutii în care se găsesc produsele necesare mamelor și bebelușilor lor, care trăiesc în comunități dezavantajate din cele patru județe în care Asociația SAMAS derulează programul Cutia Bebelușului: Bacău, Botoșani, Neamț și Suceava. Efortul voluntarilor a însumat aproape 400 de ore de implicare, în cadrul unui maraton care s-a derulat în trei zile diferite în Bacău, Botoșani și București.

Prima zi a maratonului Cutia Bebelușului a fost organizată chiar de Ziua Mondială a Bunătății, 13 noiembrie, și a deschis seria celor trei evenimente create de Asociația SAMAS pentru a transmite mesajul de generozitate și voluntariat, de implicare în comunitate. Timp de două ore, 58 de voluntari implicați în comunitatea din Bacău au realizat 107 Cutii ale Bebelușului care au pornit imediat spre părinții și copiii lor care au nevoie de sprijin. Majoritatea voluntarilor sunt asistenți medicali comunitari, marcând, astfel, parteneriatul strategic al Asociației SAMAS cu Direcția de Sănătate Publică județeană. Odată cu aceste cutii, care devin pătuțuri sigure pentru bebeluși până la 3 luni, și cu produsele de îmbrăcăminte și igienă necesare în primele luni de viață, la părinți ajung și o serie de informații importante, medicale și de îngrijire prin vocea asistenților medicali comunitari.

În inima Botoșaniului, în ziua de 27 noiembrie, timp de 3 ore, alți 40 de voluntari dedicați au echipat 109 Cutii ale Bebelușului, care au fost apoi distribuite către părinți și bebeluși. Și aici, asistenții medicali comunitari au dat tonul implicării.

„Asistenții medicali comunitari care ne sunt parteneri în cadrul programului reprezintă interfața cu beneficiarii Cutiei Bebelușului. Fără ei nu am reuși să ajungem la proaspeții părinți cu informațiile cele mai importante despre creșterea sănătoasă și în siguranță a bebelușilor, despre alăptare ca cea mai importantă sursă de hrană, viață și iubire pentru fiecare copil. Implicarea lor ca voluntari arată atașamentul lor pentru cauză, un angajament pe termen lung”, a declarat Sînziana Ioniță-Ciurez, director executiv al Asociației SAMAS.

Ultima etapă a maratonului a avut loc la București, pe 7 decembrie, unde 40 de voluntari, angajați ai companiei OMV Petrom, au echipat în numai patru ore 275 de Cutii ale Bebelușului, cu tot ceea ce au nevoie mamele și micuții beneficiari ai programului.

Inspirat de succesul modelului din Finlanda, dar adaptat la specificul local, programul Cutia Bebelușului a fost introdus pentru prima dată în România de către Asociația SAMAS, în anul 2018. Programul are ca scop reducerea mortalității infantile și presupune: sprijin material pentru familii vulnerabile, creșterea numărului de vizite medicale în perioada sarcinii și după naștere, informare despre soluțiile terapeutice în situații de risc, măsurile corecte de îngrijire a bebelușilor, prezentarea beneficiilor alăptării și ale unei alimentații corecte, precum și promovarea activității și implicării personalului medical în comunitate.

Cutia Bebelușului conține 50 de produse de bază necesare nou-născutului în primul an de viață: haine, scutece, lenjerie de pat, saltea, pilotă, prosop, sistem de înfăşat, articole de îngrijire pentru mame, cosmetice şi consumabile pentru îngrijirea nou-născuților, termometru de baie, termometru digital pentru corp, pachet de scutece, foarfecă pentru copii, inclusiv jucării şi cărţi pentru copii. Odată golită de produse, cutia se transformă într-un pat ce oferă siguranţă pentru bebeluș în primele 3 luni de viaţă, când riscul morţii prin sufocare este foarte ridicat. Mai multe detalii despre ce conţine cutia bebeluşului găsiţi aici.

Asociația SAMAS este o organizație nonguvernamentală care activează în domeniul educației pentru sănătate și prevenției și care dezvoltă programe de formare pentru profesioniști din domeniul sănătății și cel educațional, pentru ca aceștia să poată ajuta, la rândul lor, părinții să ia cele mai bune decizii pentru sănătatea copiilor. Pe lângă proiectul Cutia Bebelușului, Asociația SAMAS a mai creat 2 programe cu impact național: Educație Perinatală pentru părinți în primele 1,000 de zile ale copiilor și Sănătos de mic. Programul de Educație Perinatală a dezvoltat o comunitate de 1.400 de specialiști (moașe, medici, asistenți medicali și comunitari), care oferă informații despre nutriția și îngrijirea corectă a bebelușilor viitorilor părinți și părinților începători din întreaga țară, în comunități, maternități, online sau la centrele SAMAS. 31.284 de mame (o treime dintre acestea aflate în situații dificile de viață) au beneficiat de cursurile și informațiile furnizate de SAMAS din 2013 până în prezent. Sănătos de mic, inițiat în 2017, este un program de educație nutrițională în grădinițe, menit să reducă riscul de obezitate infantilă și să creeze bune obiceiuri alimentare din primii ani de viață. Programul a fost deja implementat în 296 de grădinițe din țară, iar 623 cadre didactice și medicale din grădinițe au urmat cursuri de formare, iar părinții au participat la 153 de ateliere de gătit sănătos și la 13 conferințe pe teme de nutriție și stil sănătos de viață. În total 44.400 de preșcolari și 66.600 de părinți au beneficiat de activitățile proiectului.

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație timpurie, sănătate timpurie și biodiversitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *