Știm cu toții că româna este este o limbă complexă, cu o gramatică extrem de sofisticată. Prin acordarea atenției la detalii și prin exercițiu constant ne putem îmbunătăți abilitățile lingvistice prin învățarea regulilor gramaticale de bază ale limbii pe care o vorbim și a sensurilor specifice ale substantivelor și verbelor. Acest lucru este esențial pentru a putea comunica și pentru a scrie într-un mod nu doar eficient, ci și corect, evitând astfel să facem confuzii nedorite.
Ortografia
Ortografia reprezintă una dintre cele mai mari provocări pe care le ridică limba română, ceea ce, adeseori, dă mari bătăi de cap multor persoane, chiar și vorbitorilor nativi. Prin urmare, nu este deloc surprinzător faptul că există discuții contradictorii cu privire la pronunțarea sau scrierea corectă a cuvintelor.
În același timp, un alt aspect important al gramaticii limbii române îl reprezintă despărțirea în silabe, care se face la rându-i ținându-se cont de anumite reguli. Spre exemplu, unele cuvinte nu se pot despărți în silabe și trebuie luate ca atare. De aceea, ne-am gândit ca în cele ce urmează să-ți spunem în ce constă procesul de despărțire în silabe al cuvintelor și care sunt regulile pe care ar trebui să le cunoaștem cu toții.
De ce trebuie să știm să despărțim în silabe
Trăim în era vitezei, ceea ce înseamnă nu doar că ne mișcăm cu rapiditate și ne folosim dispozitivele inteligente, ci și vorbim și scriem la fel de repede. Acest ritm alert face ca uneori să uităm unele aspecte fundamentale, cum ar fi scrisul de mână, scrierea corectă a unor cuvinte, punerea corectă a semnelor de punctuație într-un text, regula celor doi sau trei „i” sau despărțirea în silabe a cuvintelor. Aceasta din urmă reprezintă o sarcină frecventă pentru copiii din școală, dar și pentru adulți, care se pot confrunta cu „secretele” ei atunci când trebuie să redacteze un text.
De aceea, este esențial să înțelegem că această practică este o componentă importantă a limbii române, care ne ajută să pronunțăm corect cuvintele și să comunicăm fără greșeală. Mai mult decât atât, cunoașterea regulilor de despărțire a cuvintelor în silabe este una dintre piesele fundamentale în ortografia limbii române, care ne permite să ne exprimăm în mod clar și corect, atât în scris, cât și în vorbirea curentă.
Ce este despărțirea în silabe
Termenul de despărțire în silabe sau silabisirea constă în împărțirea cuvintelor în elemente sonore distincte, care se numesc silabe constitutive. Deși aceasta poate părea complexă în unele cazuri, de multe ori, ea este intuitivă și poate fi utilizată fără dificultate în comunicarea de zi cu zi. Cum ar fi, spre exemplu, atunci când dorim să subliniem ceva extraordinar prin rostirea clară a cuvintelor, ca în cazul expresiei „a fost in-cre-di-bil!”.
Scopul despărțirii în silabe a cuvintelor în scris este acela de a asigura o prezentare cât mai estetică și cât mai ușor de citit a unui text. Cuvintele lungi care nu încap la sfârșitul rândului generează prin trecerea lor în întregime pe rândul următor fie spații goale mari, la alinierea pe ambele părți a textului, fie rânduri prea scurte, atunci când textul se aliniază pe o singură parte. În astfel de situații, despărțirea cuvintelor în silabe, care este marcată printr-o cratimă, permite o aliniere corectă și o prezentare mai plăcută a respectivului text, aflăm de pe site-ul Wikipedia.ro.
Ce reguli de despărțire în silabe există
Motivul pentru care unele cuvinte pot pune probleme are legătură cu regulile de bază care trebuie să fie respectate. Regulile de despărțire în silabe a cuvintelor se referă la silabisirea ortografică și nu la cea fonetică și, totodată, prezintă o utilitate practică în despărțirea cuvintelor atunci când s-a ajuns la capăt de rând, așa cum spuneam anterior.
Regulile și recomandările privind despărțirea în silabe țin atât de morfologie, cât și de fonetică, dar nu se aplică întotdeauna la fel. La acestea se adaugă și o serie de recomandări de natură ergonomică, estetică, și altele. În pofida faptului că toate cuvintele s-ar putea încadra în setul de reguli pe care le-am învățat din cărțile de gramatică, unele dintre ele reprezintă excepții.
Așa cum am precizat anterior, despărțirea în silabe a cuvintelor se realizează cu respectarea câtorva norme de bază. Regula generală și obligatorie se referă la faptul că, la sfârșitul sau la începutul de rând, nu trebuie să fie lăsată o secvență lipsită de o vocală propriu-zisă.
Regula de bază a despărțirii în silabe a cuvintelor
Principalele reguli de despărțire în silabe se aplică în cazul tuturor cuvintelor simple și în majoritatea derivatelor cu sufixe. Potrivit sursei citată anterior, acestea sunt tolerate în cuvintele compuse, în derivatele cu prefixe și în unele derivate cu sufixe, precum și în grupurile de cuvinte legate prin cratimă. Astfel, în succesiunea de două vocale, despărțirea se face între cele două vocale: a-e-ri-an, a-ici, a-or-tă, a-u-zi, be-hă-it, bo-re-al, a-le-e, le-ul, u-ri-aș, pom-pi-er, fi-in-ță, fa-ni-on, pâ-râ-ul; po-et, al-co-ol, po-lu-a-re, con-ti-nu-ă, du-et, a-fec-tu-os, etc.
În succesiunea vocală + semivocală + vocală, despărțirea se face înaintea semivocalei: a-ce-ea, tă-iat, ploa-ie, du-ios, ro-iul; ro-ua, stea-ua, no-uă, tă-iai, vo-iau, le-oai-că, etc. Aici trebuie să facem o mențiune, și anume, în succesiunea vocală + semivocală + semivocală + vocală, despărțirea se va face înaintea primei semivocale: cle-ioa-să, cre-ioa-ne, etc.
Mergând mai departe, în succesiunea vocală + semivocală + consoană, despărțirea se face înaintea consoanei: mai-că, boj-deu-că, pâi-ne, doi-nă, lu-poai-că, etc. Dacă există o singură consoană între vocale, atunci despărțirea se va face înaintea consoanei: a-bil, re-ce, ve-cin, po-diș, a-fiș, le-ge, le-gic, o-lea-că, lu-nă, soa-re, ca-să, ra-zei etc.
În cazul grupurilor de litere ch, gh (urmate de e sau i), cuvintele în care apar consoanele se despart în silabe conform regulii enunțate: u-re-che, a-chi-tat, le-ghe, o-ghial etc. Litera „x” notează întotdeauna două consoane (spre exemplu.: cs, gz, etc.). Din punctul de vedere al despărțirii în silabe, aceasta este tratată ca o singură unitate, iar cuvintele în care apare se despart tot conform acestei reguli: a-xă, e-xa-men, etc.
În ce fel se mai pot despărți cuvintele în silabe
În cazul grupurilor de două consoane situate între vocale, despărțirea se face în majoritatea situațiilor, între cele două consoane: ic-ni, tic-sit, ac-tiv, caf-tan, mul-te, în-ger, lun-git, un-gher, în-ghi-ți, mun-te, cap-să, as-tăzi, etc. Cuvintele care conțin consoane duble se despart tot după regula anterioară: în-nop-ta, in-ter-regn, etc.
De asemenea, despărțirea se poate face înaintea întregului grup consonantic: dacă prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t sau v, iar a doua consoană este l sau r: o-blo-ni, o-braz, a-cla-ma, a-cru, co-dru, a-fla, a-gro-nom, su-plu, cu-pru, a-tlet, pa-tru, co-vrig, etc. În cazul succesiunilor de litere sh, th, ts, tz din cuvinte neadaptate: fla-shul, ca-thar-sis, jiu-ji-tsu, kib-bu-tzuri etc. De asemenea, în cazul grupurilor de trei consoane situate între vocale despărțirea se face în majoritatea situațiilor între prima și a doua consoană a grupului: ob-ște, fil-tru, lin-gvist, cin-ste, con-tra, vâr-stă, as-pru etc.
Despărțirea se poate face și între a doua și a treia consoană, în cazul grupurilor lpt, mpt, mpț, ncș, nct, ncț, ndv, rct, rtf și stm: sculp-tor, somp-tu-os, re-demp-ți-u-ne, linc-șii, punc-taj, punc-ți-e, sand-vici, arc-tic, jert-fă, ast-ma-tic etc. La această listă pot fi adăugate și alte grupuri ca ldm, lpn, ltc, ndc, nsl, nsr, nsv, ntl, rbț, rgș, rtb, rtc, rth, rtj, rtm, rtp, rts, rtț, rtv, stb, stc, std, stf, stl, stn, stp, sts, stt, stv.
Acestea sunt întâlnite numai în cuvintele pentru care despărțirea după a doua consoană este justificată de regulile bazate pe analiza morfologică: alt-ce-va, fi-ind-că, trans-la-tor, trans-re-nan, trans-va-za, sa-vant-lâc, ab-sorb-ți-e, târg-șor, port-ba-gaj, port-har-tă, port-jar-ti-er, port-man-tou, port-pe-ri-e, port-sa-bi-e, port-ți-ga-ret, port-vi-zit, post-be-lic, post-cal-cu-la-ți-e, post-di-lu-vi-an, ast-fel, post-lu-diu, post-no-mi-nal, post-sin-cro-ni-za, post-to-nic, post-ver-bal.
Cum se desparte în silabe pe baza analizei morfologice
În cuvintele compuse din cuvinte întregi, elemente de compunere sau fragmente de cuvinte, în derivatele cu prefixe și în unele derivate cu sufixe (derivate de la teme terminate în grupuri consonantice cu sufixe care încep cu o consoană) se preferă despărțirea în silabe care ține seama de elementele constitutive atunci când cuvântul este analizabil sau măcar semianalizabil: compuse (ar-te-ri-o-scle-ro-ză, alt-un-de-va, ast-fel, ci-ne-ma-scop, de-spre, feld-ma-re-șal, port-a-vi-on, watt-me-tru, etc) și derivate cu prefixe (an-or-ga-nic, dez-e-chi-li-bru, in-e-gal, într-a-ju-to-ra-re, ne-spri-ji-nit, ne-sta-bil, ne-stră-mu-tat, sub-li-ni-a, etc.).
Adeseori, despărțirea în silabe a cuvintelor compuse sau a derivatelor cu prefixe după regulile morfologice coincide cu cea după regulile fonetice: bu-nă-vo-in-ță, in-to-le-ra-bil, pre-fa-bri-cat, re-a-ni-ma, su-pra-a-glo-me-rat etc. Dacă nu se poate evita despărțirea, atunci este de preferat despărțirea după elementele constitutive la grupurile ortografice în care cratima leagă două sau mai multe cuvinte: dintr-un (față de din-tr-un), fir-ar (în loc de fi-r-ar), într-în-sa (în loc de în-tr-în-sa), etc. În aceste situații, cratima are o funcție ortografică dublă, ceea ce se poate întâmpla și când despărțirea după regulile morfologice coincide cu cea după regulile fonetice (du-te, du-cân-du-se, vă-zân-du-mă, etc.). Conform regulii generale, nu se pot separa cuvinte reduse la o consoană, ca s- din s-a, -l din dându-l, la o semivocală, ca i- din i-a, sau la o consoană + i semivocalic, ca mi- din mi-a.
Cuvinte care nu se pot despărți în silabe
În ciuda regulilor amintite, unele cuvinte nu se pot despărți în silabe și trebuie luate ca atare, iar acestea sunt acronimele. Trebuie spus că acestea sunt cuvintele formate din primele litere ale unei sintagme sau a unui titlu. Astfel, nu se despart în rânduri diferite cuvintele compuse din abrevieri literale, precum UNESCO, NATO sau ONU, abrevierile unor formule curente (a.c., ș.a.m.d.) sau numeralele ordinale notate prin cifre (romane sau arabe), care sunt urmate de formantul specific (al) XVI-lea, a 5-a.
Se recomandă, totodată, evitarea despărțirii în cazul silabelor inițiale și a celor finale constituite dintr-o singură vocală. De asemenea, despărțiri precum a-er, vi-a, e-ră, li-ce-e, i-re-al, su-i, o-mis, care sunt corecte conform regulilor fonetice, sau dând-o, las-o, zis-a, care sunt corecte conform regulilor morfologice, sunt neeconomice.
Mergând mai departe, nu se despart abrevierile literale, care reprezintă primii termeni ai unor nume proprii compuse (prenume abreviate + nume de familie: T. Ionescu; substantive comune + nume proprii: STB, CNAIR, etc.), cuvintele compuse și grupurile ortografice scrise cu cratimă, când locul despărțirii ar coincide cu locul cratimei: bun-gust, du-te, etc.
Nu în ultimul rând, enciclopedia online Wikipedia mai precizează că nu se pot despărți în silabe notații abreviate, precum km, art, etc. sau cuvintele care prin despărțire ar da naștere unor cuvinte de sens diferit, opus sau nepotrivite (ne-bun, im-posibil, pro-cur etc.).
Vezi şi cum se scrie corect s-a sau sa, s-au ori sau!
