Să nu vă sperie cuvântul filozofie. Nu e vorba în documentarul „Platon cel tânăr”/„Young Plato” (2021) despre citate și fișe, ci despre cum îi poți face pe copii să învețe să gândească cu mintea lor, într-un mediu școlar în care se simt iubiți și respectați.
Ideea lui Platon că fericirea vine din a-i ajuta pe ceilalți nu-și putea găsi mai bun vehicul ca persoana lui Kevin McArevey, entuziastul director al Școlii Primare de Băieți Holy Cross din Belfast.
El folosește filozofia pentru a le oferi copiilor un kit de supraviețuire într-un mediu marcat de violență și droguri. Uneltele lui sunt aplicabile în orice școală sau familie din lume.
Puteți vedea „Young Plato” pe platforma TIFF
Filmul „Platon cel tânăr”/„Young Plato”, regizat de Neasa Ní Chianáin și Declan McGrath a fost proiectat acum câteva luni la Festivalul Internațional de Film Transilvania, după care a intrat pe platforma de streaming a acestuia, TIFF Unlimited.
Ce a realizat Kevin McArevey în școala din cartierul Ardoyne, de lângă zidurile ce separau odinioară catolicii de protestanți în nordul Belfastului, e atât de uluitor încât drepturile de adaptare a documentarului într-un film de ficțiune au și fost achiziționate. McArevey e genul de profesor energetic și cald, a cărui primă calitate în interacțiunea cu copiii e că știe să asculte.
Acesta e și primul lucru care te stârnește la film. Directorul și stafful lui chiar știu să-i asculte pe copii și dau atenție fiecărui lucru, fie că e vorba de un băiat care a visat urât cu o noapte înainte (psihologul va sta de vorbă cu el), fie de doi puști care s-au încontrat în curte (și care sunt confruntați cu „tabla filozofică” unde ajung să își înțeleagă critic reacțiile).
Sentimentele copiilor nu sunt lăsate în urmă
Imagine din „Young Plato”/IMDB
Niciun incident nu e trecut cu vederea sau expediat printr-o pedeapsă și niciun copil nu are sentimentul că e nedreptățit sau ignorat.
Maturii știu că educația se clădește pas cu pas, și nu doar predând materie la ore. Ei își fac timp să explice, blând, dar ferm, de ce e important să îți recunoști emoțiile (furie, anxietate etc.).
Educația îți arată mecanisme interne care te pot face să-ți dispersezi violența în loc să o transmiți altuia.
Tot educația îți spune de ce e crucial să gândești singur, în loc să preiei ideile celorlalți, inclusiv ale părinților.
Directorul nu îi educă doar pe copii, dar organizează regulat întâlniri și cu părinții, pe care îi învață cum să comunice mai bine și mai ușor cu copiii lor.
Mediul în care trăiesc acești copii nu e deloc favorabil
Conflictul dintre catolici și protestanți, care a culminat violent în 1969 (în așa-numitele The Troubles), îi afectează pe copiii de azi prin anxietate și tendințe spre violență și depresie. Regizoarea Neasa Ní Chianáin spune într-un interviu că a fost șocată când a aflat, după primul Crăciun din cei doi ani de filmări pentru documentar, că cinci tineri din cartier s-au sinucis.
În Irlanda de Nord, copiii dau la 11 ani un examen în funcție de care merg la școli academice ori la școli orientate spre calea practică, nu de neglijat ca importanță, dar care în general te duce mai greu spre facultate.
Cam 60% din copiii de la Holy Cross Boys School trec, de regulă, acest examen – un procent foarte bun pentru o școală de copii proveniți din familii modeste, dar directorul știe că trusa de supraviețuire e necesară oricui.
În lipsa educației, odată ieșiți din școală, tinerii pot cădea lesne în plasa traficanților de droguri sau a extremiștilor.
Celălalt efect al Brexitului
McArevey nu ascunde trecutul sub o perdea roz, nici n-ar avea sens. Copiii au crescut cu zidurile care, deși nu mai despart administrativ orașul, mențin ideea de separare pe care Brexitul a adâncit-o. McArevey le arată copiilor imagini de arhivă cu violențele de pe străzi, pe care le comentează împreună. Demontarea angoasei e parte din terapie. Copiii sunt învățați să nu își refuleze emoțiile, să-și exprime opiniile (pentru 8-10 ani sunt extrem de articulați) și să respecte opiniile celorlalți.
„Ar trebui să îmi descarc furia pe altcineva?”
Holy Cross Boys School e o școală obișnuită, dar directorul a avut ideea de a începe o colaborare cu the Philosophy Foundation (organizație britanică nonprofit care duce filozofia în medii defavorizate) și de a înființa un Cerc Socratic unde sunt dezbătute teme ca: „Ar trebui să îmi descarc furia pe altcineva?”, „Ce este anxietatea?” sau „Bullyingul online”.
Nu trebuie să vezi filmul ca să îți dai seama că azi copiii sunt mult mai vulnerabili ca acum 30-40 de ani, dar nota filmului e una optimistă: orice e posibil în bine dacă există pe ici, pe colo niște faruri, ca directorul McArevey, care modifică peisajul prin simpla lor prezență.
McArevey nu e un sfânt. În tinerețe, așa cum îi povestește la un moment dat psihologului, a avut probleme cu alcoolul și violența. Când a renunțat la amândouă, a descoperit filozofia stoicilor și dorința de a-i ajuta pe alții să nu facă aceleași greșeli.
Un proiect care depășește granițele filmului
Pe website-ul oficial al filmului există un pachet cu planuri de lecție oferite gratis pentru profesori.
Împreună cu firma care a produs filmul, Soilsiu Films, the Philosophy Foundation lucrează în continuare la dezvoltarea resurselor care pot fi folosite odată cu filmul, mai ales prin planuri de lecție ce folosesc filozofia pentru copiii cu deficiențe emoționale și de gândire critică.
Pachetul disponibil acum pleacă de la câteva noțiuni de bază despre modul educatorilor de a pune întrebări copiilor, de pildă: „Întrebați-i întotdeauna de ce cred ceea ce cred”; „Dați-le tuturor ocazia să vorbească, nu doar celor care ridică mâna”; „Încercați să nu fiți de acord, dar nu faceți pe avocatul diavolului”; „Dați-le timp să răspundă pe îndelete și să ajungă la miezul fiecărei întrebări”; „Ideea grupului ar trebui să fie: ascultăm, gândim, răspundem”.
Regizorii Neasa Ní Chianáin și Declan McGrath au filmat timp de doi ani și au concentrat materialul în formula unui documentar observațional, în care nu vezi, din fericire, oameni vorbind la cameră sau inserturi explicative. Prin asta, filmul păstrează intimitatea numeroaselor scene în care copiii se deschid cu sinceritate în fața clasei și a noastră.
Ajutat de personalitatea solară a protagonistului, mesajul ajunge cu ușurință la spectator: educația implică o responsabilitate enormă, dar ceea ce sădești bun crește și se duce și la alții. Gândirea critică, la fel ca bunătatea, se transmite.
„Platon cel tânăr” a fost distins cu Premiul pentru Cel mai bun documentar de lungmetraj la Irish Film and Television Awards, precum și cu numeroase premii la festivaluri internaționale, printre care Premiul pentru Cel mai bun film acordat de Juriul Regional la One World International Human Rights Documentary Film Festival și Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film Documentar de la Salonic.
Trailer:
