Dacă Ucraina e învinsă de Rusia, „se poate ajunge la al treilea război mondial”, spune șeful guvernului de la Kiev

Dacă Ucraina e învinsă de Rusia, „se poate ajunge la al treilea război mondial”, spune șeful guvernului de la Kiev

Premierul ucrainean Denis Șmîhal a transmis avertismentul legat de riscul izbucnirii celui de-al treilea război mondial, într-un interviu pentru BBC, înaintea votului american asupra legii privind ajutorul pentru Kiev, blocată de câteva luni în Congres.

Votul din Camera Reprezentanților asupra pachetului de ajutor este programat sâmbătă. Șeful guvernului de la Kiev și-a exprimat „un optimism prudent” că legislatorii americani vor aproba măsura foarte disputată, care prevede o alocare de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

„Avem nevoie de acești bani ieri, nu mâine, nu astăzi. Dacă nu o vom proteja (…) Ucraina va cădea. Astfel, sistemul global de securitate va fi distrus (…) și toată lumea va trebui să găsească (…) un nou sistem de securitate”, a spus Șmîhal.

„Sau vor fi multe conflicte, multe astfel de tipuri de războaie și, în cele din urmă, s-ar putea ajunge la cel de-al treilea război mondial”, a adăugat premierul Ucrainei.

Nu este prima dată când un lider de la Kiev lansează un astfel de avertisment cu privire la consecințele unei potențiale înfrângeri. Și președintele Volodimir Zelenski a afirmat anul trecut, că, dacă Rusia va câștiga conflictul, ar putea invada apoi Polonia, declanșând al treilea război mondial.

Pe de altă parte, oficialii de la Kremlin au ridiculizat astfel de declatații, pe care le consideră alarmism occidental.

Președintele rus Vladimir Putin a numit recent „un nonsens total” sugestiile că țara ar putea ataca într-o zi Europa de Est.

Opoziția din partea aripii drepte a partidului republican a blocat de luni întregi pachetul de asistență pentru Ucraina.

Unii dintre legislatori s-au opus trimiterii a zeci de miliarde de dolari în străinătate, fără a aproba mai întâi fonduri pentru securitatea frontierei dintre SUA și Mexic.

Președintele american Joe Biden a declarat miercuri că va semna pachetul de măsuri imediat ce va fi adoptat de Congres, „pentru a trimite un mesaj lumii: Suntem alături de prietenii noștri”.

Ucraina depinde de livrările de armament din partea SUA și a Occidentului pentru a continua să lupte cu Rusia, care are o superioritate din punct de vedere numeric și al resurselor.

Lunile de impas din Congres au avut efecte pe front, notează BBC, amintind că Ucraina a fost forțată să se retragă din unele zone din cauza raționalizării munițiilor și a scăderii moralului soldaților.În februarie, trupele ucrainene s-a retras din Avdiivka, un oraș de lângă Donețkul ocupat.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *