Dacian Cioloş, nou atac la adresa lui Ciolacu după decizia în procesul Roșia Montană: „A subminat grav apărarea statului român”

Dacian Cioloş, nou atac la adresa lui Ciolacu după decizia în procesul Roșia Montană: „A subminat grav apărarea statului român”

Europarlamentarul Partidului REPER Dacian Cioloş l-a acuzat sâmbătă dimineață, 9 martie, pe premierul Marcel Ciolacu că „a distribuit timp de câteva săptămâni ştiri false” în cazul Roşia Montană – proces câștigat până la urmă de statul român – şi în felul acesta „a subminat grav apărarea statului român şi a umflat acţiunile Gold Corporation”.

„Timp de câteva săptămâni, prim-ministrul Guvernului României, Marcel Ciolacu, a distribuit ştiri false despre despăgubiri închipuite şi m-a acuzat împreună cu toţi pesediştii pentru includerea Roşiei Montane în UNESCO. Ieri, România a triumfat într-un proces care nu a fost doar despre aur, ci despre sufletul şi inima ţării noastre”, a transmis fostul premier Dacian Cioloș, pe pagina sa de Facebook.

Cioloș continuă acuzațiile la adresa PSD, spunând că „a vrut să ne vândă istoria, patrimoniul, natura”.

„PSD s-a opus protecţiei Roşiei Montane prin UNESCO. PSD a vrut să dea aurul către o companie străină, să fie exploatat cu cianuri, în ciuda tuturor legilor naţionale şi europene. Jaf strigător la cer, mascat sub slogane patriotice”, a mai spus Cioloş.

Ciolacu a subminat grav apărarea statului român şi a umflat acţiunile Gold Corporation.

Dacian Cioloș:

Potrivit acestuia, Roşia Montană „rămâne mărturia vie” că adevărul şi principiile nu pot fi compromise.

Anterior, după aflarea verdictului în cazul Roșia Montană, Cioloș a transmis, tot pe Facebook, că premierul va trebui să explice în zilele următoare „de ce a ieșit cu declarații alarmante, anunțând pierderea iminentă a procesului de către România”.

România a câștigat procesul Roșia Montană

După nouă ani de proces, România a câștigat în dosarul Roșia Montană în care Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari.

Verdictul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de la Washington, anunțat vineri, 8 martie, a fost favorabil României, iar compania care urma să exploateze aurul de la Roșia Montană trebuie să plătească și cheltuielile aferente procesului, care se ridică la peste 1,4 milioane de dolari.

Verdictul a venit după ce mai mulți lideri politici, precum premierul Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, au sugerat că România va pierde, fiind nevoită să plătească despăgubiri de miliarde de euro.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *