Dani Alves a ieșit din închisoare. Cât a costat cauțiunea

Dani Alves a ieșit din închisoare. Cât a costat cauțiunea

Dani Alves, condamnat în luna februarie la 4 ani şi jumătate de închisoare pentru viol, a plătit cauţiunea stabilită la un milion de euro şi va putea părăsi penitenciarul, a anunţat, luni, tribunalul din Barcelona.

 

„Depunerea cauţiunii de către Daniel Alves a fost înregistrată”

 

„Vă informăm că depunerea cauţiunii de către Daniel Alves a fost înregistrată în conturile secţiei 21 a Tribunalului din Barcelona”, se arată într-un comunicat de presă al tribunalului, care a acceptat miercuri punerea în libertate a fostului fotbalist în schimbul unei cauţiuni, scrie AFP, citat de Agerpres.

Alves are obligaţia să nu părăsească ţara şi să predea cele două paşapoarte, spaniol şi brazilian, precum şi să se prezinte în faţa instanţei la termenele stabilite şi interdicţia de a se apropia de victimă şi de a comunica cu aceasta.

 

Dani Alves, condamnat la 4 ani și 6 de luni de închisoare

 

Amintim că, fostul fotbalist brazilian Dani Alves a fost condamnat de instanța din Barcelona la 4 ani și 6 luni de închisoare în dosarul în care a fost acuzat de viol.

Instanța a spus că Dani Alves a agresat sexual o femeie în dimineața zilei de 31 decembrie 2022, când victima respectivă susține că a fost violată într-un club de noapte din Barcelona.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *