Daniel Niculae, președintele Rapidului, ridicat cu mascați de acasă. Dan Șucu: „Are legătură cu arme, muniții, chiar nu are sens”

Daniel Niculae, președintele Rapidului, ridicat cu mascați de acasă. Dan Șucu: „Are legătură cu arme, muniții, chiar nu are sens”

Președintele Rapidului, Daniel Niculae, 41 de ani, a fost ridicat de „mascați” joi dimineața de acasă și dus la parchetul din București pentru audieri, a anunțat patronul clubului giuleștean, Dan Șucu, relatează Gazeta Sporturilor.

UPDATE ora 12.00: La audieri au fost aduși și lideri ai galeriei Rapidului, după ce, în urma perchezițiilor la locuințele acestora, oamenii legii au găsit materiale pirotehnice.

„E vorba de materialele pirotehnice introduse de fanii Rapidului și se pare că aceștia ar fi avut parte ajutorul lui Daniel Niculae. Acesta e audiat de aproximativ o oră. A fost audiat și liderul galeriei Rapidului, Liviu Ungurean. Sunt vizați foarte mulți membri ai galeriei. Și se pare că la percheziții s-au găsit mai multe arme de foc și arme albe”, a transmis reporterul Digi24.

Știrea inițială: „Am primit un telefon de la avocatul clubului care mi-a spus că președintele nostru a fost ridicat de mascați. Are legătură cu arme, muniții, chiar nu are sens! Chiar nu înţeleg cu ce poate să fie vorba. Eu ştiu că ultimul eveniment pe care l-am avut împreună a fost superb. Nu cunosc detalii, probabil vor apărea într-o perioadă foarte scurtă”, a declarat Dan Șucu pentru as.ro.

Potrivit Gazeta Sporturilor, reprezentații Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au venit pentru a-l duce la audieri pe Niculae, motivul fiind legat de materialele pirotehnice introduse în stadion de fanii Rapidului.

Concret, șeful de la gruparea bucureșteană este suspectat i-ar fi ajutat pe suporteri să introducă materiale pirotehnice pe Arena Națională, la partida câștigată de Rapid, scor 4-0, în ultima etapă din sezonul regulat al Superligii.

Fostul atacant ar avea calitatea de martor în acest dosar penal de amploare la nivel național instrumentat de procurorii DIICOT.

Percheziții la membrii galeriei Rapidului

Mai multe percheziţii au avut loc, joi, în Bucureşti, Prahova și Ilfov, fiind vizaţi membri ai galeriei echipei Rapid, au declarat surse judiciare citate de News.ro.

Percheziţiile sunt derulate de Serviciul Grupări infracţionale violente din Poliţia Capitalei, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În comunicatul oficial al poliţiei se arată că poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente pun în aplicare 19 mandate de percheziţie domiciliară şi 28 de mandate de aducere, în Municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova şi Iaşi,  într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii publice prin violenţă asupra bunurilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, prevăzute de articolul 37 lit. a din Legea 126/1995.

„Persoanele vizate vor fi conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere care vor fi puse în aplicare, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun. Cercetările sunt continuate de către Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, distrugere prin incendiere si tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a transmis Poliția Română.

Rapid, sancționată de Comisia de Disciplină

Această descindere a mascaților vine după ce, marți, Rapid a fost sancționată de Comisia De Disciplină pentru că fanii au aruncat cu torțe și petarde la meciul cu FCSB.

În urma deciziei, șapte sectoare din stadion, și anume: 106-109, din Peluza Sud, 112-113, aflate la Tribuna a 2-a, și sectorul 123, din Peluza Nord, vor fi închise. În plus, Rapid trebuie să achite și o amendă de 60.000 de lei, suma maximă.

Dublu campion în România, Daniel Niculae s-a retras în 2018, după o carieră în care a jucat la Rapid, Auxerre, Nancy, Monaco, Kuban și Astra.

A fost președinte la Rapid între 2017 și 2018, iar din 2021 a revenit în funcție.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *