Dănuț Lupu a ieșit din închisoare. Cum i-a convins pe judecători să-l lase liber când mai avea de executat 44 de zile din pedeapsă

Dănuț Lupu a ieșit din închisoare. Cum i-a convins pe judecători să-l lase liber când mai avea de executat 44 de zile din pedeapsă

Tribunalul București a decis miercuri, 3 aprilie, eliberarea din închisoare înainte de termen a fostului fotbalist român Dănuț Lupu (57 de ani). 

Dănuț Lupu a câștigat prin muncă 11 zile, a achitat prejudiciul, regretă că s-a urcat la volan fără permis și a convins instanța că prezintă risc minim de recidivă, au fost argumentele judecătorului de la fond pentru admiterea cererii de eliberare condiționată.

Magistrații bucureșteni au analizat contestația parchetului împotriva instanței ierarhic inferioare și au respins-o.

Dănuț Lupu a executat 179 de zile din pedeapsa de 223 de zile de închisoare (7 luni și 10 zile) la care a fost condamnat definitiv toamna trecută, după ce a fost prins pentru a doua oară că șofa fără permis. Practic, mai avea de executat 44 de zile din pedeapsă, înainte ca judecătorii să decidă eliberarea.

Fostul internațional fusese iertat de pedeapsă pentru aceeași faptă, fiind condamnat la închisoare cu amânarea pedepsei, însă a recidivat la o săptămână de la pronunțarea deciziei.

Permisul de conducere al lui Dănuț Lupu este anulat din anul 2001, când acesta a fost prins beat la volan. 

Deși n-avea drept de a șofa pe drumurile publice de 16 ani, fostul internațional român a fost depistat de polițiștii rutieri la bordul unui BMW X5 pe data de 23 octombrie 2017. Atunci Dănuț Lupu a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Recidive în lanț

Fapta i-a adus un dosar penal și o condamnare la 6 luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei, hotărâre definitivă pronunțată pe data de 23 iulie 2020.

La o săptămână de la pronunțarea deciziei, pe 30 iulie 2020, Dănuț Lupu a fost prins din nou, de data asta la volanul unui Volvo, motivând că se simțea rău și nu a reușit să cheme un taxi. 

Judecătorii nu l-au mai iertat, condamnându-l pe data de 2 octombrie 2023 la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare.

Libertatea a consultat motivarea Judecătoriei Sectorului 5, care pe data de 7 martie 2024 a admis cererea de liberare condiționată a lui Dănuț Lupu. 

În ședința respectivă, procurorii s-au opus eliberării lui Dănuț Lupu, pe motiv că în perioada relativ scurtă de la momentul încarcerării nu s-a putut verifica dacă s-au îndeplinit sau nu funcţiile pedepsei.

Procurorul de ședință a arătat că, anterior, Dănuț Lupu a mai beneficiat de clemenţă, fiind condamnat cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea aceluiaşi tip de infracțiuni.

Cum l-a convins Dănuț Lupu pe judecător să-l elibereze mai devreme

Dănuț Lupu a declarat atunci în fața instanței că ar „merita pe deplin” să i se acorde pentru prima şi ultima dată șansa să fie liberat condiţionat şi să demonstreze, mai ales publicului, că scopul pedepsei a fost atins.

Iată ce a reținut magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 în favoarea eliberării lui Dănuț Lupu:

„Executarea pedepsei a început la data de 8.10.2023 și urmează să expire în termen la data de 17.05.2024. 
Pedeapsa pe care o execută condamnatul este egală cu 223 zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate condamnatul trebuie să execute fracţia de 2/3 din cuantumul pedepsei, adică 148 zile. 
În perioada 08.10.2023 – 21.02.2024 persoana privată de libertate a executat efectiv 137 zile şi a obţinut 11 zile din activităţi lucrative, cumulând astfel un total de 148 zile executate şi câştigate.
Astfel, instanţa constată că este îndeplinită la limită condiţia privind fracţia obligatorie de pedeapsă, petentul dobândind vocaţia la liberare condiţionată.
De asemenea, este îndeplinită condiţia privind regimul de executare a pedepsei, petentul fiind repartizat în prezent la regim deschis de executare. 
Nu au fost impuse obligaţii civile în sarcina persoanei condamnate, iar pentru cheltuielile judiciare impuse prin sentinţa penală de condamnare s-a depus dovada plăţii.
Potrivit caracterizării depuse la dosar, pe durata executării pedepsei persoana condamnată a avut un comportament corespunzător, de consimţire a normelor, nefiind evidenţiate încălcări ale regulilor interinstituţionale şi s-a adaptat fără dificultăţi majore rigorilor impuse de mediul carceral. 
Nu a fost niciodată sancţionată disciplinar. 
A participat cu interes la activităţile şi programele educative din cadrul penitenciarului, obţinând un rezultat bun la evaluarea finală. 
Ca urmare a implicării active în cadrul şedinţelor de grup, a fost recompensat la data de 16.02.2024 cu suplimentarea dreptului la pachete şi/sau vizite. 
A fost selectat pentru activităţi lucrative, cumulând într-o perioadă execuţională relativ scurtă un număr de 11 zile. 
Evaluarea psihologică iniţială nu a relevat elemente care să indice prezenţa riscurilor investigate, din punct de vedere al domeniilor de asistenţă psihologică specifică. 
Caracterizările şi celelalte înscrisuri în circumstanţiere administrate de apărare conturează imaginea unei persoane bine integrate în societate, care se bucură de respect şi apreciere sincere pentru calităţile umane dovedite de-a lungul timpului, dincolo de activitatea şi notorietatea pe plan profesional.
De altfel, instanţa constată că şi în cuprinsul sentinţelor penale de condamnare, atât instanţele de fond, cât şi instanţele de apel au reţinut că inculpatul este o persoană integrată în societate, având un comportament corect în comunitate, creând convingerea că a conştientizat pe deplin gravitatea faptelor comise, astfel încât s-a concluzionat că aplicarea unor pedepse îndreptate spre limita minimă este suficientă pentru ca scopul tratamentului sancţionator să fie atins. 
Şi la termenul de astăzi (n.r. – 7 martie 2024), discuţia nemijlocită a instanţei cu persoana condamnată a relevat asumarea şi regretul acesteia faţă de faptele comise şi faţă de situaţia juridică actuală, conştientizarea urmărilor conduitei sale şi disponibilitatea de a întreprinde eforturi personale constante pentru a se reintegra în societate, fapt care, în contextul lipsei antecedentelor penale, relevă un risc de recidivă minim şi fundamentează convingerea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea integrală a pedepsei aplicate. 
Astfel, instanţa constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, având în vedere şi restul neexecutat de pedeapsă, mai mic de 2 luni, în care nu mai pot apărea în mod rezonabil modificări substanţiale în conduita persoanei condamnate, instanţa apreciază că propunerea comisiei este întemeiată, astfel că o va admite și va dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat”, reține instanța de fond.

Motivarea condamnării: „A perseverat pe cale infracțională, fără a ține seama de clemența instanței”

Decizia lui Dănuț Lupu de a se urca la volan la o săptămână după ce instanța l-a condamnat definitiv, dar a amânat executarea pedepsei, a fost detaliul care a cântărit cel mai „greu” în hotărârea judecătorilor de a-l trimite la pușcărie pentru 7 luni și 10 zile. 

Curtea de Apel București a reținut în motivarea deciziei definitive că fostul internațional „a perseverat pe cale infracțională fără a ține seama de clemența soluției de amânare a aplicării pedepsei”.

„Solicitarea apelantului de a se dispune pedeapsa amenzii este nefondată, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, împrejurările de săvârșire a acesteia, care denotă un pericol social relativ ridicat, urmarea produsă, constând în pericolul generat pentru siguranţa traficului rutier precum și faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală și a perseverat pe cale infracțională, săvârșind fapta în termenul de supraveghere stabilit anterior, fără a ține seama de clemența soluției de amânare a aplicării pedepsei”, au reținut judecătorii în motivarea deciziei din 2 octombrie 2023.

Dănuț Lupu s-a întors în țară din Dubai, pe 8 octombrie 2023, acesta fiind preluat de un echipaj de poliție direct de la Aeroportul Otopeni și dus la Penitenciarul Rahova.

Pe data de 16 februarie 2020, Judecătoria Cornetu i-a revocat lui Dănuț Lupu amânarea pedepsei de 6 luni pronunțată în primul dosar, apoi i-a adăugat un spor obligatoriu pentru noua infracțiune, rezultând astfel 7 luni și 10 zile de pușcărie. 

Curtea de Apel București a confirmat hotărârea primei instanţe, fără să modifice pedeapsa în niciun fel.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *