Daria Dughina, ucisă de SBU, cu o bombă transportată într-o cuşcă pentru pisici, scrie Washington Post. Dar nu ea era adevărata țintă

Daria Dughina, ucisă de SBU, cu o bombă transportată într-o cuşcă pentru pisici, scrie Washington Post. Dar nu ea era adevărata țintă

Daria Dughina, fiica cunoscutului ideolog al eurasianismului Aleksandr Dughin, ar fi fost ucisă de agenţi ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) cu o bombă care, pentru a trece graniţa, a fost ascunsă într-o cuşcă pentru pisici, scrie luni, 23 octombrie, The Washington Post (WP) într-o amplă anchetă, subliniind că serviciile secrete ucrainene utilizează asasinate ţintite împotriva inamicilor lor ruşi, potrivit Agerpres.

De fapt, nu Daria fusese adevărata ţintă, ci tatăl ei, dar acesta urcase într-o altă maşină.

Conform ziarului american, Kievul s-a aflat la originea atentatului din august 2022 organizat în apropiere de Moscova, în care şi-a pierdut viaţa Daria Dughina, o ferventă susţinătoare a ofensivei Rusiei în Ucraina şi fiica propagandistului ultranaţionalist Aleksandr Dughin.

Autoturismul Dariei Dughina (29 de ani) a sărit în aer după ce o bombă amplasată dedesubtul vehiculului a fost activată de la distanţă. Bomba venea din Ucraina şi trecuse graniţa cu o lună mai devreme, fiind ascunsă într-o cuşcă pentru transportul de pisici de către o femeie care era însoţită de fiica sa de 12 ani, potrivit unor surse anonime citate de Washington Post.

Femeia închiriase un apartament în apropiere de locuinţa lui Aleksandr Dughin, ţinta vizată de operaţiune, dar acesta din urmă s-a urcat într-o altă maşină în ziua exploziei.

Acuzată de Moscova, Ucraina a dezminţit orice implicare în acest atac care a suscitat un şoc în Rusia. Dar implicarea ucraineană fusese deja dezvăluită de surse americane citate de New York Times în octombrie 2022, notează AFP.

Kievul a efectuat astfel de operaţiuni de asasinate ţintite în mai multe rânduri, potrivit Washington Post, care citează surse ucrainene şi americane.

WP relatează că un fost comandant rus de submarin a fost împuşcat mortal în iulie de serviciile ucrainene în sudul Rusiei. Iar fiecare operaţiune de acest tip este aprobată de preşedintele Volodimir Zelenski, conform ziarului american.

Serviciile secrete ucrainene care efectuează acest gen de operaţiuni – SBU şi Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) – au fost antrenate, echipate şi consiliate ani de zile de CIA, notează WP.

Agenţia de informaţii americană a furnizat echipamente de comunicaţii şi spionaj electronic, uniforme false de separatişti proruşi şi chiar a participat la construcţia birourilor GUR, potrivit publicaţiei amintite.

Dar această asistenţă extrem de extinsă a CIA în Ucraina a fost însoţită de neîncrederea părţii americane faţă de operaţiunile foarte îndrăzneţe ale serviciilor ucrainene, cum ar fi cea împotriva podului strategic care leagă Crimeea ocupată de Rusia, spun sursele pentru Washington Post.

La solicitarea agenţiei de presă Unian de a comenta ancheta din Washington Post, serviciul de presă al SBU a răspuns laconic: “Nu comentăm informaţii provenind din mass-media sau surse”.

“Toate detaliile despre operaţiunile de rezonanţă ale SBU le vom putea discuta după victorie”, a adăugat SBU.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *