De Buna Vestire, prima dezlegare la pește din Postul Paștelui. Am mers în Piața Obor din București: „Vindem tot până plecăm acasă, nu rămâne nimic, stați fără grijă!”

De Buna Vestire, prima dezlegare la pește din Postul Paștelui. Am mers în Piața Obor din București: „Vindem tot până plecăm acasă, nu rămâne nimic, stați fără grijă!”

Recomandarea „Nicio masă fără pește” de dinainte de 1989 devine valabilă odată cu prima mare Sărbătoare din Postul Paștelui, Buna Vestire. Sărbătoarea de luni, 25 martie, aduce dezlegare la pește pentru cei ce postesc, iar magazinele de specialitate din București au o gamă variată de pește proaspăt din România, dar și adus din Grecia ori Spania.

Creștinii ortodocși au început pe 18 martie Postul Paștelui, care va ține până pe 4 mai. Iar prima mare sărbătoare este Buna Vestire, sărbătorită în fiecare an pe data de 25 martie. 

Anul acesta pică în timpul Postului Paştelui şi este una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la peşte.

Buna Vestire sau Blagoveştenia așa cum este cunoscută în popor este celebrată în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. 

Conform doxologia.ro, Buna Vestire este cea dintâi sărbătoare confirmată în documente, dintre cele închinate Maicii Domnului. 

Mii de kilograme de pește în Piața Obor din București

Și cum credincioșii care țin cel mai lung și greu post de peste an au voie să consume pește, piețele bucureștene au fost invadate de cumpărători. Iar marfă este pe toate gusturile și pentru toate buzunarele. 

Cel mai mare furnicar din București este în zona rezervată peștelui din Piața Obor. 

Mii de kilograme de pește așteaptă să fie cumpărat pentru o masă pe cinste, luni, 25 martie, de Buna Vestire. E o adevărată nebunie pe tarabele pline până la refuz de pește. 

Cel mai ieftin pește e roșioara 12 lei, apoi plătică cu 16 lei, novacul care se vinde cu 18 lei și știuca cu 20 de lei, kilogramul. 

Tarabele sunt pline cu pește pentru toate gusturile și buzunarele

Pentru o porție de chefal proaspăt, gospodinele trebuie să plătească 22 de lei, pentru un kilogram de crap sălbatic 26 de lei, iar pentru unul adus din Dunăre cu patru lei mai mult.

Lumea stă la coadă și cumpără din toate. Vânzătorii sunt fericiți că vremea bună de afară a făcut drum spre piață, iar o parte din bucureșteni nu se uită la bani atunci când cumpără pește special pentru Buna Vestire.

Coadă la pește

„La cât de mare e morunul ăsta până diseară îl dau”

Sturionul costă 50 de lei kilogramul, iar morunul se vinde cu 60 de lei. 

„La cât de mare e morunul ăsta până diseară îl dau. Am mai avut unul pe care l-am feliat și l-am trimis în tigăile oamenilor. Ha, ha, ha! Vindem tot până plecăm acasă, nu rămâne nimic, stați fără grijă”, spune unul dintre comercianți.

Peștele se vinde, iar zeci de lăzi cu pește proaspăt apar una câte una din depozitele frigorifice. 

Știuca se vinde anul acesta cu 30 de lei, somnul cu 36, iar șalăul cu 43 de lei. Sunt și sortimente mai speciale, care-i fac curioși pe posibilii cumpărători. De exemplu anghila se vinde cu 35 de lei, scorpia de mare cu 45, iar lufărul cu 95 de lei.

Sortimentele mai speciale sunt mai scumpe

Cum cât se vinde peștele în Piața Obor

roșioară 12 lei
plătică 16 lei
novac 18 lei
știucă 20 lei
stavrid 20 lei
chefal 22 lei
caras 25 lei
crap sălbatic 29 lei
crap de Dunăre 30 lei
știucă 30 lei
păstrăv 30 lei
biban 35 de lei
anghilă 35 lei
somn 36 lei
salău 43 lei
scorpie de mare 45 lei
sturion 50 lei
nisetru 50 lei
morun 60 lei
lufăr 95 lei

Pește și fructe de mare aduse din Grecia

În piața din Obor există o tarabă specială cu pește adus din afara României. Țara de proveniență este Grecia, iar vânzătorii se laudă cu marfa proaspătă pe care au adus-o. 

„Totul este proaspăt, transportat în cutii pline cu gheață și în mașini frigorifice. Marfă de calitate, sută la sută proaspătă, fără niciun fel de probleme. Suntem aici zi de zi, lumea ne cunoaște, avem clienții noștri”, spun aceștia.

Pește adus din Grecia

Fiind produse aduse din afara țării și prețurile sunt pe măsură. De exemplu pentru un kilogram de barbun, doritorii trebuie să scoată din buzunar 120 de lei. Dorada roșie „Fagri” e 100 de lei, seriola se vinde cu 97 de lei, iar peștele undițar cu 75 de lei. Dorada e cost 43 de lei, iar pentru cine vrea să încerce rândunică de mare trebuie să plătească 30 de lei pentru un kilogram.

La aceeași tarabă se vând și fructe de mare, aduse tot din Grecia. Midiile sunt 15 lei, langustinele se vând cu 45 de lei, calamarul cu 49, iar caracatița care începe să fie din ce în ce mai consumată în țara noastră costă în Obor, 120 de lei. 

Cine vrea să încerce un file de somon adus din Norvegia trebuie să scoată din buzunar mai bine de o sută de lei, dar comercianții garantează „curcubeu pe cerul gurii”. „Marfă de marfă, adusă direct de la mama ei”, transmit aceștia. 

Caracatița, ceva mai scumpă

Alternativa online și primiți peștele la ușă

Sorin Barbu este omul care aduce peștele la ușă, doar după un click distanță. Sorin a trăit în Spania foarte mulți ani, dar a decis să nu poate să stea departe de casă și s-a întors în România. 

A deschis două restaurante cu specific spaniol, patru pescării și mai nou un magazin dedicat în exclusivitate jamon-ului. Toate produsele lui sunt aduse din Spania.

Pescaderia pe care acum o patronează este situată în zona Pipera și vorbim de un fish market cu livrare în București și Ilfov, care aduce pește proaspăt mediteranean și din Marea Neagră, cumpărat direct din port. 

Bibanul de mare costă 96 lei kilogramul, dorada se vinde cu 90 de lei, păstrăvul e 58 de lei. Cum vorbim de un magazin exclusiv de pește adus din Spania, prețurile sunt pe măsură. De exemplu, creveții jumbo au prețul de 249 de lei kilogramul, iar o porție de langustine grande se vând cu 250 de lei.

„La vânzare există peste 30 de specii de pește și fructe de mare proaspete, pe care oamenii le pot cumpăra fie crude pentru preparare acasă, fie gătite după rețetele noastre deosebite”, spune Sorin. 

Care dezvăluie că „aducem pește proaspăt de două ori pe săptămână, atât specii cunoscute cum ar fi bibanul sau dorada, cât și pește deosebit, cum ar fi John Dory sau scorpia de mare”. 

De ce se mănâncă pește de Buna Vestire?

Conform celor de la doxologia.ro, tradiția spune că, cei care țin Postul Paștelui consumă pește în ziua de Buna Vestire pentru a-l imita pe Hristos, care a mâncat peşte fript şi fagure de miere la scurt timp după Învierea Sa. 

Mai mult, părintele Nicolae Necula subliniază că permisiunea consumului de carne de pește în timpul postului este „o derogare pentru cei ce se ostenesc”. Peștele având o carne „ușor de digerat, bogată mai ales în fosfor”.

Superstiții de Buna Vestire

În popor, departe de sensul ritualului creștin, există tradiția sărbătoririi cucului. În preajma echinocțiului de primăvară, moment de răscruce al naturii, când se întorc păsările călătoare, se pot face predicții cu privire la starea vremii. 

În anumite zone ale țării este obligatoriu să aveți bani în buzunar în această zi. Căci orice cântat al cucului trebuie plătit, ca să aducă noroc, sănătate și belșug. Prin urmare, dacă auziți cucul, aruncă un bănuț în direcția din care se aude. Dacă pasărea îți cântă drept în față, e semn bun.

O lege nescrisă din străbuni spune că, de Buna Vestire, nu avem voie să ieșim din casă flămânzi. În această zi este obligatoriu să se mănânce bine, să nu se simtă deloc senzația de foame și să nu se iasă din casă cu stomacul gol.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *