În interiorul pieptului tău se află o grămadă de mușchi asimetrici, lipsiți de emoție și deloc romantici. Cu toate acestea, persistăm în utilizarea unui simbol incorect anatomic al „inimii” pentru a reprezenta organul coronarian, pe care, eronat, îl încărcăm cu caracteristici sentimentale.
De unde provine simbolul inimii
Exact de unde provine acest simbol nu este pe deplin cert, deși autorii unui nou studiu au încercat să afle când a început această abominație să circule. Privind înapoi în timpuri străvechi, ei sugerează că filosofii greci antici ar fi putut fi primii care au asociat inima cu emoțiile, citându-l pe Aristotel ca unul dintre principalii „vinovați”.
Potrivit neurochirurgului olandez și autorului Pierre Vinken, prima ilustrație a simbolului clasic în formă de inimă a apărut într-un text din secolul al XIII-lea și ar fi putut fi inspirată de descrierea ciudată a organului făcută de Aristotel. Alte surse sugerează că logo-ul clasic al inimii reprezintă frunza unei specii acum dispărute de fenicul gigant, numit silphium, care creștea cândva de-a lungul coastei nord-africane și era folosită ca metodă de control al nașterilor de către grecii și romanii antici.
Indiferent de modul în care imaginea a fost inițial „pompată”, autorii studiului remarcă tranșant că „simbolul universal al inimii nu arată deloc ca o inimă umană reală. Cu toate acestea, nimeni nu se îngrijorează, deoarece utilizarea prezentului simbol al inimii este limitată pentru a exprima ideea de ‘inimă’ în sensul său metaforic ca nucleu al emoției, afecțiunii și iubirii”.
Ce spun cercetătorii
Ei continuă să explice că simbolul s-a răspândit în secolele al XV-lea și al XVI-lea, deși nu a fost până în mijlocul secolului al XX-lea când oamenii de știință au realizat, în cele din urmă, că forma simplificată ar putea fi într-adevăr bazată pe fapte anatomice. De fapt, primele replici ale sistemului arterial coronarian au fost create în anii 1950, când plasticul a fost injectat în aorta oamenilor decedați, producând matrițe care, surprinzător, „semănau cu forma iconică a inimii.”
Câteva decenii mai târziu, dezvoltarea unor tehnici noi care implicau injectarea de coloranți de contrast în arterele coronare au relevat cât de precisă este forma tradițională a inimii.
„Prin injectarea simultană a arterelor coronare drepte și stângi, întreaga circulație arterială coronariană poate fi vizualizată,” scriu cercetătorii.
„Vizualizarea contemporană a arborilor coronari drept și stâng formează forma exactă a ceea ce am fost obișnuiți să recunoaștem ca inima umană”.
Aceste observații ridică astfel întrebarea dacă anatomiștii antici ar fi reușit cumva să zărească acest model cu mii de ani înainte să fie dezvăluit de știința modernă. Speculând cu privire la această posibilitate, autorii studiului se întreabă dacă acești cercetători timpurii ar fi produs matrițe post-mortem similare ale arterelor coronare, folosind materiale mai rudimentare precum ipsosul, în loc de plastic.
Admițând că teoria lor este foarte ipotetică, ei propun totuși că aceasta ar putea fi „cea mai plauzibilă ipoteză pentru a explica corespondența exactă a imaginilor noastre cu vechea imagine arhetipală a inimii”.
