Nu mai putem riposta acestui sabotaj sistematic prin simple drăgălășenii diplomatice și bezele „europene”, susține fostul ministru de externe, Teodor Baconschi, în comentariul său săptămânal publicat în Libertatea.
Uniunea Europeană e un proiect al păcii și solidarității, al democrației și libertății. Știu că sună a listă de lozinci, dar asta e realitatea care a permis o asemenea construcție criticabilă, căci este perfectibilă, dar greu de înlocuit, mai ales dacă inspectăm istoria politică a Bătrânului Continent. O istorie desfășurată convulsiv, prin ciocnirea unor regate și apoi imperii, dar și prin exacerbarea populist-mesianică a unor naționalisme care au putut provoca două conflagrații mondiale.
Uniunea celor 27 de state – din care Marea Britanie s-a retras, orgolioasă, fără să câștige mare lucru și cu mari pierderi financiare – nu se bazează pe egalitatea puterilor (ce comparație poți face între Germania și Malta?), ci pe comuniunea de valori. Fără împărtășirea sinceră și ilustrarea practică a respectivelor valori, totul devine o ficțiune fragilă, gata să explodeze ca un balon de săpun. Statele-membre își datorează respect reciproc și ajutor pro-activ, în numele atașamentului comun față de drepturile omului și pentru a transmite în restul lumii un model de civilizație obiectiv admirabil.
Opunându-și vetoul singular față de intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, Austria încalcă aceste principii în chip solemn, stupid și arbitrar.
Sigur că istoria apasă. Austria e rămășița cu stațiuni de schi a unui imperiu central-european catolic, pe a cărui deviză habsburgică figurau toate vocalele alfabetului latin: aleasă de împăratul Frederic al III-lea, formula heraldică AEIOU semnifica AUSTRIAE EST IMPERARE ORDI UNIVERSO („întreaga lume se supune Austriei”). Încă din secolul XIX, acest absolutism a devenit anacronic. Așa se explică formula de compromis „dualist” (austro-ungar), urmată de inevitabila dezmembrare a imperiului după Primul Război Mondial și de anexarea cu fanfară militară a micuței Austria de către fostul caporal Adolf Hitler, ajuns, pentru câțiva ani odioși, cancelar al celui de-al III-lea Reich.
Evident că iubim cultura austriacă, cu marii ei scriitori, cu geniul lui Mozart, aventura intelectuală a psihanalizei și explozia creativă din Viena anilor 1900. Firește că-i îndrăgim muzeele, palatele, bulevardele elegante și celebra scenă lirică. Natural că apreciem amestecul ei de Orient și Occident, de la patiserie și ciocolată, până la porțelanuri, valsuri și dantele. E de asemenea normal să prețuim reminiscențele unei aristocrații umaniste, pe care actualul arhiepiscop al Vienei, cardinalul Cristoph von Schonborn, o întruchipează minunat, inclusiv prin erudita sa cunoaștere a tradiției bizantin-ortodoxe.
Românii își fac adesea vacanțele de iarnă în stațiunile austriece, deopotrivă curate și convenabile. Iar România, ca nou stat-membru UE (deși au trecut deja peste 15 ani de la aderare) și-a deschis larg porțile economice pentru investiții și întreprinderi austriece. Tocmai de aceea devine insuportabilă această opoziție obstinată față de un drept pe care țara noastră l-a plătit cu aproape două miliarde de euro (pentru a se alinia tehnologic la standardele consulare și de monitorizare a frontierelor externe ale UE, conform „acquis”-ului Schengen).
După ce ministrul de interne Cătălin Predoiu s-a reîntors de la întâlnirea cu omologul austriac cu povara unui nou refuz, rețelele sociale s-au înroșit de indignare, iar cerbicia Vienei începe să alimenteze speculațiile despre o conivență austro-ungară cu Putin, împotriva României și Bulgariei, care se dovedesc esențiale pentru soliditatea flancului estic al NATO, mai ales în contextul războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina învecinată. Ce-i drept, Austria e dependentă de gazul rusesc, tot așa așa cum Viena a fost un hub central-european al spionajului sovietic pe vremea Războiului Rece. Cum mica țară alpină nu e membră NATO, speculațiile la care mă refer au devenit și mai plauzibile și nu fac decât să otrăvească atmosfera bilaterală, repercutându-se negativ asupra climatului pan-european.
Apropo: nu fusese contele austro-japonez Richard von Coudenhove-Kalergi inspiratorul Mișcării Pan-Europene, încă din 1923? Și nu este contesa Walburga de Habsburg Douglas (pe care am cunoscut-o binișor în timpul misiunii mele ca ambasador al României la Sfântul Scaun) una dintre cele mai fervente militante pentru unitatea continentului nostru? Ceva pare să fie putred – sau măcar incongruent – în imaginarul neohabsburgic al cancelarului Karl Nehammer!
Bun, vă veți întreba, dar ce-i de făcut? Personal, cred că trebuie să ne oficializăm frustrarea generată de ostilitatea Austriei, tocmai pentru că datele arată clar că imigrația ilegală spre Austria nu trece pe la noi, ci prin Balcani.
A ne rechema (iarăși) ambasadorul la Viena e total insuficient. Avem nevoie de o strategie de răspuns, inclusiv prin deschiderea unei acțiuni la Curtea Europeană de Justiție. Fiecare proprietar de TIR care așteaptă o zi în vămile românești pierde 200 de euro! Economia românească e structural penalizată pentru că exportatorii locali nu beneficiază de libera circulație din spațiul Schenghen.
Nu mai putem riposta acestui sabotaj sistematic prin simple drăgălășenii diplomatice și bezele „europene”. Îi rugăm deci pe distinșii și vremelnicii noștri conducători să apere mai vădit interesul României, pentru că, în secolul XXI, Austria trebuie să se supună restului Europei – care e de partea noastră – nu invers.
