De ce este în avantajul tău să te muți într-un apartament

De ce este în avantajul tău să te muți într-un apartament

Atunci când vine vorba de locul pe care să îl numești cu drag ”acasă”, părerile românilor sunt împărțite. Mulți dintre ei consideră că este ideal să locuiești acasă, în timp ce alții sunt de părere că nimic nu se compară cu avantajele pe care le oferă un apartament. Și unii și alții au destule argument care să le sprijine afirmațiile, cert este că disputa nu se va încheia niciodată.

Tot mai mulți români aleg apartamentele

Dacă până nu cu mulți ani în urmă, majoritatea românilor considerau că o ”casă pe pământ” este idealul, în ultima vreme nu am putut să nu remarcăm faptul că lucrurile s-au schimbat, iar să locuiești într-un apartament – evident, unul care să îndeplinească toate cerințele de confort, este mai nou dorința multora dintre cei aflați în căutarea unei locuințe. Există multe avantaje care cântăresc destul de greu în luarea acestei decizii, iar din rândurile de mai jos le vei desprinde pe cele mai importante dintre ele.

Ușor de întreținut

Înainte însă de a discuta despre aceste avantaje, trebuie să ne ocupăm puțin de un alt aspect. Nu negăm faptul că există numeroase opțiuni de a cumpăra o locuință aflată la vânzare pe piața imobiliară românească, dar din punctul nostru de vedere, să apelezi la un apartament cu mutare imediata este una dintre cele mai bune decizii pe care le-ai putea lua. Nu mai trebuie să aștepți prea mult până când vei putea să numești acest spațiu ”acasă” și să-l personalizezi după bunul plac.

Dar, să revenim. Indiferent dacă este vorba despre un apartament cu mutare imediată sau l-ai achiziționat prin alte metode, atunci când locuiești într-un altfel de spațiu, îți dai seama că este mult mai ușor de întreținut decât dacă ai fi trăit la curte. Chiar și reparațiile care mai sunt de făcut sunt mai ușor de rezolvat atunci când locuiești într-un apartament, decât la curte.

Economisești bani

Mulți dintre cei care contest avantajele locuirii într-un apartament sunt de părere că lunar scoți din buzunar mai mulți bani decât dacă ai plăti rata la un credit. Chiria, întreținerea, facturile pe utilități ajung la sume destul de mari. Cu toate acestea, chiar și așa, tot este mai avantajos să locuiești într-un apartament. Pentru că la curte costurile pentru utilități și alte cheltuieli de întreținere te pot ajunge destul de scump în fiecare lună, de fapt cu mult mai mult dacă ai locui într-un apartament. Și atunci, cine este în avantaj, chiar și în condițiile în care deocamdată locuiești cu chirie? Cu atât mai mult cu cât ești proprietarul acelui spațiu!

Securitate și siguranță sporită

Cu toții ne dorim să locuim în spații unde să avem parte de securitate și siguranță ridicată. Astfel de probleme nu există atunci când alegi să te muți într-un apartament aflat într-un complex rezidențial. Nici măcar faptul că locuiești la curte nu este mai sigur ca aici, pentru că vorbim de comunități private, cu pază particulară, multe camera de supraveghere și sisteme de securitate sporită. Ca să nu mai amintim și de faptul că există și protecție împotriva incendiilor. Parcă simți că tu și cei dragi ție sunteți tot timpul în siguranță, și asta îți dă un sentiment de bine și de încredere.

Discreție, dar și socializare

Atunci când locuiești la curte, nu prea ai parte de intimitatea dorită, decât dacă poate casa ta este destul de izolată față de cele din jur. În rest, nu doar privirile vecinilor ajung prin curtea ta, ci și a celor care trec pe stradă. Din fericire, dacă locuiești într-un apartament la bloc, într-un complex rezidențial, ai parte de intimitatea dorită. În același timp, nu te izolezi de ceilalți decât dacă îți dorești asta, pentru că a locui într-un astfel de spațiu te face parcă să socializezi mai mult cu cei din jurul tău. Seara, când vă strângeți cu toții la un pahar de vorbă pe spațiul verde, în timp ce copiii se joacă în siguranță, te simți mai acasă ca oricând.

Facilități moderne

A locui într-un apartament dintr-un complex rezidențial înseamnă că ai parte de facilități moderne cărora cu greu le poți rezista. De asemenea, ai la îndemână multe spații de recreere pentru întreaga familie, spații verzi, magazine, unități de învățământ și nu numai. Chiar simți că ai tot ce îți este necesar, la doar câteva minute distanță. În plus, faptul că există acele măsuri de siguranță sporită despre care îți aminteam ceva mai sus, face ca decizia pe care ai luat-o, să te muți într-un astfel de spațiu, a fost cea mai bună pentru tine și toți cei ai casei. Nu mai stai cu teamă să ieși seara să cumperi ceva, să plimbi animalul de companie, să faci sport, sau să îți lași copiii să se joace liniștiți afară.

Timp liber pentru tine

Din păcate, timpul liber a devenit un lux pentru unii dintre noi, iar tu te numeri printre ei. Dacă după orele grele petrecute la serviciu ai mai fi fost nevoit să mai faci câte ceva prin curte – și mai mult ca sigur așa ar fi fost, atunci chiar nu ai mai fi găsit niciun pic de răgaz pentru tine și cei dragi. De asemenea, și distanța pe care ai fi avut-o de parcurs nu ar fi fost chiar de neglijat. Din fericire, dacă locuiești într-un apartament, vei vedea că treburile casei se termină mult mai rapid decât atunci când locuiai poate la curte, faci mai puțin timp până la job, ceea ce înseamnă că ai mai mult timp liber. Toată lumea mulțumită? Există și multe alte avantaje ale apartamentelor, dar deocamdată ne rezumăm la acestea. Așadar, este sau nu o mutare pe placul tău?

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *