De ce fac floare murăturile: 8 trucuri puțin știute pentru a evita mucegaiul – Cum „repari” murăturile băloase

De ce fac floare murăturile: 8 trucuri puțin știute pentru a evita mucegaiul – Cum „repari” murăturile băloase

 

Iată câteva măsuri simple dar foarte eficiente pentu a savura murăturile pe care le pui pentru iarnă fără grija că vor face floare. Dacă le păstrezi cum trebuie, ele vor fi la fel de bune la gust și vor arăta foarte bine ca în ziua în care le-ai pus în borcan.

Dar ce faci când, după toată munca depusă, deschizi borcanul și constați că ceva nu e în regulă? Fie mirosul e dubios, fie aspectul nu mai e același.

Pentru a evita formarea florii de pe murături, denumită popular și boala murăturilor băloase,  trebuie să ții cont de mai multe aspecte legate de alegerea fructelor și legumelor puse la murat și de păstrarea lor, precum și de remediile pe care le ai la îndemână pentru a îndepărta mucegaiul care apare, din nefericire.

 

Ce este floarea la murături

Floarea la murături se referă la un tip de mucegai care începe să crească în lichidul de conservare. Aceasta nu afectează doar suprafața murăturilor, ci și saramura în sine, care poate deveni tulbure și poate capăta o culoare albicioasă.

Pe lângă modificările vizuale, prezența “florii” la murături are un impact și asupra gustului și texturii lor, făcându-le mai puțin plăcute la consum.

 

De ce fac murăturile floare – Cele mai importante măsuri pentru a preveni apariția mucegaiului

 

Pentru cei care se întreabă de ce apare floarea la murături, există câțiva factori-cheie de care e bine să ții cont înainte de a te apuca să pui murături. 

Nu contează dacă vrei să faci varză, castraveți, gogonele, conopidă murate sau chiar ceva mai neobișnuit ca pepeni sau struguri murați.

MEDIUL CURAT ȘI STERIL ȘI SPĂLAREA LEGUMELOR SAU FRUCTELOR. Primul și cel mai important pas este să te asiguri că totul este curat și steril.

Începe prin a-ți spăla mâinile temeinic cu apă și săpun, pentru a elimina orice bacterie care ar putea favoriza creșterea mucegaiului.

Apoi, nu neglija sterilizarea recipientelor. O metodă eficientă este să folosești apă cu bicarbonat de sodiu pentru a curăța borcanele sau butoaiele unde vei pune murăturile.

În ceea ce privește ingredientele, asigură-te că toate legumele sunt bine spălate cu apă rece. Oricât de tentant ar fi, nu folosi apă de la robinet direct, mai ales dacă nu a fost fiartă. Apa de la robinet adesea conține minerale care pot duce la formarea florii.

SAREA FOLOSITĂ LA MURĂTURI. Și nu în ultimul rând, tipul de sare pe care îl alegi este crucial. Optează pentru sare grunjoasă specială pentru murături, nu pentru sare fină de masă. Sarea fină conține aditivi care pot altera saramura și pot provoca apariția florii. Recomandarea e să folosești sare neiodată pentru cele mai bune rezultate.

De ce fac murăturile floare – Toate cauzele aletrării murăturilor

Bacterii

Unul dintre factorii principali care contribuie la alterarea murăturilor sunt bacteriile. Ele pot proveni din diverse surse, cum ar fi mâinile nespălate, instrumentele contaminate sau chiar legumele și fructele nesterilizate. Odată ce bacteriile se dezvoltă, pot compromite calitatea murăturilor și pot duce la apariția florii.

Mucegai

În plus față de bacterii, mucegaiul este o altă cauză comună a alterării murăturilor. Acesta poate să apară din cauza umidității excesive sau a expunerii la aer. Dacă vezi puf albicios sau verde pe murăturile tale, e clar că ai de-a face cu mucegai.

Temperatura de depozitare

Temperatura la care păstrezi murăturile joacă și ea un rol esențial. Dacă temperatura este prea ridicată, microorganismele se pot dezvolta mai repede. În mod ideal, murăturile ar trebui păstrate la o temperatură constantă, preferabil într-un loc răcoros și întunecos.

Timpul

Nu în ultimul rând, timpul este un factor. Murăturile vechi sunt mai susceptibile de a dezvolta probleme decât cele recent făcute. Așa că dacă ai un borcan uitat pe undeva de ani de zile, s-ar putea să vrei să îl verifici înainte de a te bucura de conținutul lui.

 

De ce fac murăturile floare – Cum trebuie să le păstrezi

Primul pas pentru a te asigura că murăturile tale rămân în formă optimă este alegerea locului de depozitare. Optează pentru un spațiu întunecat, răcoros și bine ventilat, cum ar fi un beci sau o pivniță. În aceste condiții, microorganismele care favorizează apariția florii au mai puține șanse să se dezvolte.

În ceea ce privește temperatura, menține-o la un nivel constant, ideal între 8-10 grade Celsius. Acesta este intervalul în care murăturile se păstrează cel mai bine, fără a favoriza creșterea bacteriilor sau a mucegaiului.

E important să te asiguri că borcanele sau bidoanele în care păstrezi murăturile sunt închise etanș. Acest lucru împiedică aerul și microorganismele să intre în contact cu murăturile, reducând astfel șansele de alterare.

Totodată, asigură-te că legumele sau fructele murate sunt complet acoperite de saramură. Lichidul de conservare acționează ca un scut împotriva bacteriilor și mucegaiului, păstrând murăturile sănătoase și gustoase pentru o perioadă îndelungată.

În cazul unor legume ca varza, o tehnică eficientă pentru a preveni apariția florii este vânturarea, cunoscută și sub numele de pritocire. Acest proces constă în amestecarea sau răsturnarea verzei murate la intervale regulate, pentru a împiedica formarea mucegaiului și pentru a menține o fermentare uniformă.

 

De ce fac murăturile floare – Toate trucurile ca să eviți apariția mucegaiului

Iată câteva sfaturi care pot face diferența când vine vorba de a evita apariția florii pe murături:

Alege cu grijă apa

În primul rând, apa pe care o folosești e super importantă. Evită să folosești apa direct de la robinet. Dacă e posibil, dă apa la clocotit înainte de a o folosi pentru saramură. Dacă apa conține clor, acesta poate face ca legumele să se înmoaie și să dezvolte floare.

Sarea perfectă

Un alt detaliu important e tipul de sare pe care îl folosești. Sarea gemă sau de salină sunt cele mai bune opțiuni. Sarea iodată sau cea de mare nu sunt recomandate pentru murături, pentru că iodul poate înmuia legumele.

Crenguțe de vișin

Crenguțele de vișin pot fi un aditiv util. Ele au proprietăți antibacteriene, deci ajută la prevenirea apariției mucegaiului. Asigură-te doar că sunt bine spălate și folosește un burete nou pentru asta.

Condimentele pot face diferența

Nu uita de puterea condimentelor. Usturoiul, boabele de muștar și ceapa nu numai că adaugă savoare murăturilor tale, dar au și efect antibacterian. Ele ajută la menținerea saramurii limpezi și curate.

Busuioc și ardei iute

Crenguțele de busuioc sunt și ele bune, mai ales pentru varză și gogonele. Dacă îți place ceva mai picant, ardeii iuți sunt și ei o alegere bună. Ei omoară bacteriile și adaugă un gust picant, care poate să dea un twist interesant murăturilor tale.

De ce fac murăturile floare – Cum cureți mucegaiul: Toate etapele

Ce faci dacă murăturile tale au dezvoltat floare

Dacă te confrunți cu murături care au dezvoltat o floare, nu e cazul să intri în panică. Majoritatea murăturilor cu floare sunt încă comestibile, mai ales dacă mucegaiul nu a avansat foarte mult.

Nu e sfârșitul lumii dacă murăturile tale au dezvoltat floare. Cu câțiva pași simpli și un pic de muncă, le poți aduce la starea inițială și poți să te bucuri de ele în continuare.

Cum știi dacă murăturile sunt încă bune de consumat?

Murăturile care sunt bune de mâncat sunt cele la care saramura s-a tulburat puțin. Asta se datorează acidului lactic eliberat în timpul fermentării. Dacă saramura a devenit ușor albicioasă dar rămâne transparentă, ele sunt de obicei în regulă pentru consum.

Cum cureți murăturile de floare – Toată procedura

Dacă vezi mucegai în formă de fulgi care acoperă legumele, e cazul să iei măsuri. Începe prin a scoate legumele din borcan și a le spăla cu apă fierbinte. Strecoară saramura de câteva ori prin tifon pentru a îndepărta impuritățile, și apoi fierbe-o.

Borcanul folosit pentru murături trebuie spălat și sterilizat din nou cu apă clocotită. Legumele care și-au păstrat consistența și sunt încă tari pot fi puse înapoi în borcan. Adaugă peste ele saramura răcorită și condimentează din nou cu boabe de piper și usturoi.

Închide borcanul etanș și lasă-l la temperatura camerei, în bucătărie, pentru 2-3 zile. Dacă observi că saramura se limpezește, poți să te consideri norocos: borcanul poate fi mutat înapoi în cămară. Monitorizează-l pentru câteva zile să te asiguri că nu mai apare floarea.

 

Sursa

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *