De ce își construiesc Adela Popescu și Radu Vâlcan casă la Șușani: „Nu ne va aduce niciodată bani”

De ce își construiesc Adela Popescu și Radu Vâlcan casă la Șușani: „Nu ne va aduce niciodată bani”

Adela Popescu și Radu Vâlcan construiesc o casă la Șușani, comuna în care actrița s-a născut și a copilărit și unde părinții ei, Doina și Doru Popescu, încă locuiesc. Într-un interviu pentru UNICA.ro, Adela a spus cum a luat această decizie, dar și când preconizează că va fi gata construcția.

Adela Popescu și Radu Vâlcan locuiesc în București, alături de cei trei copii, Alexandru, Andrei și Adrian, iar în 2022 și-au cumpărat și un apartament pe litoral, în stațiunea Olimp. Acum, perechea a început un proiect de suflet, construcția unei case la Șușani. Pentru UNICA.ro, Adela a povestit un moment special petrecut în casa lor din București, dar și ce amintiri are de când s-a mutat prima oară cu Radu.

Cum ați decis să vă construiți o casă la Șușani?

Noi ne-am dat seama, din dinamica familiei noastre, că mergem des la Șușani. Ne simțim foarte bine acolo, atât noi, cât și copiii. De la ei a pornit. Noi încercăm să găsim soluții să le facem o copilărie cât mai frumoasă. Ne-am dat seama că în orice alt loc din țara asta, poate care e chiar mai frumos din punct de vedere al decorului, ei nu se vor simți la fel de bine și pentru că acolo locuiesc părinții mei.

Și, pentru că noi suntem trei copii (n.red.: ea și frații ei mai mari, Călin și Bogdan) care avem copii la rândul nostru, nu prea mai încăpem în casa părintească. Așa că am zis: „Nu ne facem noi o căsuță dacă tot ne place să venim, dacă e evident că avem un obicei din asta?”. Abia turnăm fundația. Probabil că o să mai dureze. Cred că abia de Paște o să fie casa locuibilă. Este un proiect care nu ne va aduce niciodată bani. Nici nu vom locui permanent, e pur și simplu un proiect de suflet. Ne imaginăm ca vacanțele de vară să le petrecem în principiu acolo.

În casa în care locuiți acum, regretați vreo decizie de amenajare?

Da, Radu și-ar fi dorit o bucătărie mai mare și închisă. Eu sunt mulțumită. Cred că dressingul meu mergea să fie un pic mai mare, chiar dacă nici acum nu este plin. Am fost foarte selectivă atunci când m-am mutat. Cred că aș fi vrut să fie un picuț mai mare. În rest suntem foarte ok cu tot ce avem.

Adela Popescu, despre locul ei preferat din casă: „Camera copiilor, ea a ajuns să fie”

Ce sfat ai pentru cei care renovează sau se mută în casă nouă?

Citește mai departe pe Unica.ro

ARTICOL PRELUAT DE PE SITE-UL UNICA.RO

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *