De ce prințul William va avea un an în care va fi singur, după ce Kate Middleton a fost diagnosticată cu cancer

De ce prințul William va avea un an în care va fi singur, după ce Kate Middleton a fost diagnosticată cu cancer

Prințul William va avea un 2024 singur, întrucât acesta va fi nevoit să își respecte îndatoririle regale și astfel o va lăsa în urmă pe Kate Middleton, care a fost diagnosticată cu cancer și urmează un tratament de chimioterapie.

După operația abdominală și diagnosticul ulterior de cancer al Prințesei de Wales, prințul William și-a amânat câteva dintre îndatoririle sale, însă acesta nu va putea să-i fie alături soției sale la nesfârșit, pentru că trebuie să-și reia sarcinile regale.

Prințul William, un 2024 mai mult singur, după ce Kate Middleton a fost diagnosticată cu cancer

Kate Middleton a dezvăluit la finalul lunii martie că a fost diagnosticată de cancer și urmează un tratament de chimioterapie. Vestea a venit după ce, timp de mai multe săptămâni, au existat speculații cu privire la starea de sănătate a Prințesei de Wales, care nu mai fusese văzută public de la Crăciun.

În toată această perioadă, prințul William a fost alături de soția sa, însă acesta a revenit ușor, ușor la rolul lui principal în viața publică din Regat, reluându-și astfel calendarul de apariții în ultimele luni.

„În ultimii 13 ani care au trecut de la nunta lor, prințul a putut depinde de soția sa pe măsură ce acesta și-a sporit rolul public și și-a început drumul treptat, irevocabil, spre tron. Anul acesta va fi cu totul diferit. Nu trebuie să vă mai spun că lumea regală arată diabolic de diferit astăzi. William trebuie să-și facă rutina sumbră și demnă de om de stat singur, din motive personale atât de grave. Pentru prinț urmează o serie de evenimente de mare profil, acolo unde trebuie să fie prezent fără sprijinul atât de bine venit al soției sale”, a scris editorialista Daniela Elser, pentru news.com.au.

De asemenea, Daniela Elser a mai scris că „Lumea va trebui să se obișnuiască să îl vadă pe William fără Kate, în timp ce el continuă lucrurile și să aibă grijă de fortăreață, în timp ce jumătatea sa urmează un tratament”.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *