De ce și-a retras Rona Hartner fiica de la școală – Actrița i-a interzis să apară în mediul online înainte de 18 ani

De ce și-a retras Rona Hartner fiica de la școală – Actrița i-a interzis să apară în mediul online înainte de 18 ani

Rita, fiica Ronei Hartner, a studiat ani de zile la școli private, însă acum vrea să acorde o atenție mai mare asupra marilor ei pasiuni. Asta nu înseamnă că renunță definitiv la școală, ci o să facă totul de acasă.

”Pare un pic contradictoriu, pentru că atât timp am ținut fata în școli private mi-am dat seama că îi trebuia un an sabatic. Școala nu mai este ce era înainte, să stai câte patru ore la școală și apoi să ai timp de pasiunile și dorințele tale.

Ea vrea anul acesta să facă cursuri de hair-stylist, are o pasiune foarte mare. Ea a făcut mai multe experimente în Franța.

Am adus-o aici să învețe să facă cursuri de hair-stylist cu culori bio. Sunt niște secrete pe care trebuie să le învețe”, a declarat Rona Hartner, la un post TV.

Rona declara că o susține pe fiica sa în tot ceea ce își planifică pentru viitor, mai ales când vine vorba despre acest domeniu, prin care și ea a trecut încă de la o vârstă fragedă. Cu toate astea, i-a interzis să apară în mediul online înainte să împlinească vârsta de 18 ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *