Numărul limbilor care sunt vorbite în momentul de față în lume este greu de stabilit, potrivit specialiștilor lingviști, însă fiecare dintre acestea este specială în felul ei. Bogăția unei limbi nu constă doar în numărul de cuvinte din vocabular, ci și în capacitatea acestora de a putea exprima cât mai clar, mai precis și mai elegant gândurile și sentimentele oamenilor.
Dincolo de variantele și de stilurile ori de particularitățile lingvistice, fonetice și morfologice, orice limbă se distinge printr-o serie de aspecte esențiale așa cum este ortografia, lexicul, morfologia sau etimologia acelei limbi. În același timp, o limbă se distinge de celelalte prin modalitatea prin care anumite cuvinte care alcătuiesc vocabularul pot să capete o tentă artistică aparte prin care se pot transforma foarte ușor în expresii, proverbe și zicători populare.
Ce sunt expresiile și proverbele
Asemenea majorității limbilor internaționale, și limba română este un izvor nesecat de expresii. Cele mai multe dintre acestea își au originea în obiceiurile și în cultura populară străveche, iar unele dintre expresiile românești au trecut testul timpului și sunt folosite tot mai mult și în zilele noastre. Când spunem expresii, proverbe sau zicători ne referim la acele îmbinări de mai multe cuvinte prin care ne dorim să transmitem oamenilor din jur un mesaj cât mai clar referitor la ceea ce simțim ori gândim. Unele dintre acestea pot fi pe cât de interesante, pe atât de amuzante și chiar un iz ironic.
Toate aceste aforisme sunt învățături morale, care au rădăcini adânci în experiența de viață a strămoșilor noștri, scrie EduTime.ro. De obicei, ele au o formă metaforică și exprimă un adevăr perceput și simplu. De cele mai multe ori, regăsim aceleași expresii în mai multe culturi, iar acestea pot avea o formă ușor modificată, dar același înțeles.
Ce este expresia „a-și pune cenușă în cap”
Expresiile românești par foarte ciudate pentru cetățenii străini, însă de cele mai multe ori și pentru cei mici. Suntem siguri că s-a întâmplat de multe ori să-i auzi pe părinți ori pe bunici rostind diverse expresii, care păreau ciudate la prima vedere și poate că în acel moment nu știai la ce se refereau aceștia. În limba română, bogăția cuvintelor și spiritul ușor auto-ironic conferă o notă suplimentară frumuseții expresiilor. Asemenea expresiilor existente în alte limbi, și cele din limba română au origini străvechi și semnificații literare. De-a lungul istoriei, unele dintre aceste expresii autohtone au ajuns să fie utilizate atât în vorbirea curentă, cât și în literatură. Unele sunt aparent destul de greu de înțeles, iar asta le dă unora destule bătăi de cap. Una dintre cele mai des utilizate expresii care se regăsește în vocabularul limbii române este „a-și pune cenușă în cap”, dar așa cum se întâmplă și în cazul altor expresii, nu mulți sunt cei care cunosc originea și semnificația acesteia. Care este originea acestei expresii și ce semnificație are aceasta vei afla citind acest articol.
Unde și cum a apărut expresia „a-și pune cenușă în cap”
Expresia „a-și pune cenușă în cap” este foarte des folosită în zilele noastre, însă se numără printre cele mai vechi expresii din limba română, care datează de câteva sute de ani. Pentru aceia dintre voi care nu știați, această expresie cel puțin ciudată la prima vedere provine de la un obicei al evreilor din antichitate, aflăm de pe site-ul Istorie pe Scurt. Atunci când aceștia simțeau o mare durere sau aveau o adâncă remuşcare, îşi sfâşiau veșmintele întocmai ca Iov sau Iob (n.n. – în ebraica modernă Iyyov, în tiberiană ʾIyyôḇ, iar în arabă أيّوب ʾ, Ayyûb, este personajul central în Cartea lui Iov din Biblia ebraică și un profet al lui Dumnezeu în Coran). Apoi, ei se acopereau cu un sac şi îşi turnau cenuşă pe cap sau chiar pe întreg corpul uneori, aceasta fiind considerată în acele vremuri drept un semn de doliu. De altfel, există foarte multe episoade din Biblie în care protagoniştii alegeau să-şi pună cenuşă îpe cap după ce pierdeau o persoană apropiată. Acest obicei apare, de asemenea, şi de fiecare dată când evreii postesc, fiind considerat un simbol prin care se transmite ideea că omul admite distanţa dintre el si Dumnezeu. Postul la evrei este însoţit de multe ori şi de mărturisirea păcatelor, iar în acest fel s-a ajuns ca expresia „a-ţi pune cenuşă în cap” să însemne ca admiţi o greşeală.
Ce înseamnă expresia „a-și pune cenușă în cap”
Acest străvechi obicei evreiesc apare, de asemenea, şi de fiecare dată când evreii postesc, fiind considerat un simbol prin care se transmite ideea că omul admite distanţa dintre el și Dumnezeu. În același timp, postul la evrei este însoţit de multe ori şi de mărturisirea păcatelor, iar în acest fel s-a ajuns ca expresia „a-și pune cenuşă în cap” să însemne că admiţi o greşeală. De altfel, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, această expresia înseamnă „a se pocăi”, „a-şi recunoaşte vina sau greşeala”. Acest gest simbolic era asociat cu umilința și cu recunoașterea păcatelor proprii în fața lui Dumnezeu. Expresia „a-și pune cenușă în cap” a devenit în timp un simbol al regretului sincer și al asumării responsabilității pentru greșelile comise sau pentru acțiunile rele făcute. Și în contextul modern, atunci când cineva spune că își pune cenușă pe cap se referă la faptul că își asumă vina și consecințele acțiunilor sale, fără să caute scuze sau să încerce să arunce vina pe alții, exprimându-și, totodată, regretul sincer. Este o modalitate de a arăta că înțelegi impactul propriilor acțiuni și că ești pregătit să te confrunți cu consecințele faptelor sau vorbelor tale. Astfel, „a-și pune cenușă în cap” rămâne o expresie încărcată de semnificație, care ne amintește nu doar de importanța recunoașterii și asumării propriilor greșeli, ci și de necesitatea de a învăța din aceste greșeli pentru a progresa și pentru a deveni o persoană mai bună. Potrivit Adevărul.ro, întâmplător sau nu, s-a dovedit în timp că cenuşa este un foarte bun şampon pentru cap, aşa-numita leşie obținută din cenuşă înmuiată în apă rece.
Expresia „a-și turna cenușă în cap” în literatură
După cum am menționat anterior, acest obicei evreiesc străvechi este consemnat în mai multe locuri în Biblie şi de acolo, dându-i-se un sens figurat de manifestare exterioară a unei dureri, a ajuns să fie o expresie care să fie folosită în vorbirea curentă. Mai mult decât atât, această expresie poate să fie utilizată şi la modul ironic, aşa cum o putem întâlni la prozatorul și dramaturgul rus Anton Cehov într-o scrisoare care datează din anul 1888. „… Dacă bunăvoinţa pe care o manifest întâmpină neîncredere, nu-mi rămâne altceva decât să-mi pun cenuşă pe cap şi să mă închid într-o tăcere de mormânt”, potrivit „Dicţionarului de Cuvinte, Expresii, Citate Celebre”, semnat de I. Berg. Acesta este unul dintre cele mai importante instrumente de lucru pentru orice tânăr în formare, dar și pentru orice pșersoană care își propune să afle sensul diverselor expresii celebre din limba română și nu numai, precum și istoria impunerii acestora.
Alte expresii românești populare
Floare la ureche
Expresia „floare la ureche” este un idiom utilizat frecvent în limba română cu scopul de a descrie ceva care este extrem de ușor de realizat, de obținut sau de gestionat. Este folosită pentru a sublinia că o sarcină sau o provocare este atât de simplă, încât nu necesită mult efort sau cine știe ce abilități deosebite pentru a fi îndeplinită.
Colac peste pupăză
Expresia „colac peste pupăză” este similară cu „un rău nu vine niciodată singur” și este folosită pentru a sublinia o accentuare a unei situații nefericite sau a unui mare necaz, respectiv însoţirea unui rău de un alt rău, care agravează o situație. În popor, „pupăza” din expresie se referă la denumirea dată în anumite zone ale țării unui tip de pâine, o împletitură de cocă de dimensiunea unui cuib de pasăre, folosită la pomenirea morţilor, dar şi la ceremonialul unei nunți.
A tăia frunza la câini
Potrivit istoricilor, expresia „a tăia frunze la câini” ar fi luat naștere cu câteva sute de ani în urmă, în rândul păstorilor în timpul transhumanței. Se spune că aceștia tăiau la propriu frunze pentru oile și caprele lor atunci când se aflau prin bălțile Dunării. Expresia înseamnă a pierde vremea, a nu face nimic și face referire la o persoană care nu are nici o ocupație serioasă și nici un scop precis ori face un lucru lipsit de sens.
A trece pe răboj
În Evul Mediu, răbojul era un instrument arhaic crestat la mijloc și era folosit pentru a ţine evidenţa evidenţa mărfurilor livrate şi a muncilor prestate. Acesta avea două părţi pe care îşi făceau însemnările, separat, cel care preda marfa şi cel care o recepţiona, cel care plătea munca şi cel care urma să fie plătit, cel care împruma şi cel care era împrumutat. La încheierea socotelilor, crestăturile de pe ambele părţi trebuiau să se potrivească perfect. În prezent, expresia „a trece pe răboj” este folosită atunci când cineva a făcut o poznă şi trebuie să plătească pentru ea.
Acarul Păun
La începutul secolului al XX-lea s-a produs o catastrofă feroviară în staţia Vintileanca de pe ruta Ploieşti-Buzău. Adevăraţii vinovaţi au fost scoşi de sub acuzaţie, iar răspunzător a fost făcut un biet acar, pe nume Ioan Păun. Expresia „Acarul Păun” semnifică şi în zilele noastre o manevră necinstită prin care mai-marii sistemului sunt exoneraţi de orice vină, iar pentru fărădelegile acestora plătesc oameni nevinovaţi.
Sursă foto: 123rf.com
