Limba română este o sursă inepuizabilă de expresii și zicători populare, care oglindesc bogăția istorică, tradițiile și mentalitatea poporului român. Ele ascund înțelesuri profunde și emoții, fiind adevărate bijuterii lingvistice care păstrează vie esența culturală și identitatea națională a țării noastre.
Mai mult decât atât, expresiile nu doar colorează și dinamizează limba pe care o vorbim, ci ne și ajută să ne exprimăm în mod clar și precis și să ne expunem ideile și sentimentele folosind un stil plin de viață, „asezonat” cu accente plastice, umoristice și uneori chiar ironice. Un aspect remarcabil al vorbirii populare în limba română îl reprezintă utilizarea frecventă a expresiilor și metaforelor pentru a comunica exact ceea ce gândim și simțim celor din jurul nostru. În același timp, limba română se distinge de alte limbi străine printr-o abilitate de a transforma cu ușurință cuvintele în expresii artistice, conferindu-le o nuanță aparte și putându-le modela ușor în forme cu un impact important. Spre exemplu, „a umbla cu ocaua mică” a fost și este una dintre expresiile care și în zilele noastre continuă să captiveze și să stimuleze imaginația oamenilor. Originea și semnificația acestei expresii le vei afla citind acest articol.
Ce sunt expresiile și zicătorile populare
La fel ca multe alte limbi din întreaga lume, limba română și-a îmbogățit de-a lungul timpului vocabularul cu o multitudine de expresii și de zicători populare. Originile multora dintre ele se regăsesc în tradițiile și în cultura populară străveche, însă unele s-au pierdut în negura timpului, în timp ce altele au trecut testul timpului și sunt în uz și în zilele noastre. Atunci când vorbim despre expresii, proverbe sau locuțiuni, ne referim la acele combinații de mai multe cuvinte prin care ne dorim să transmitem un mesaj clar și concis. De asemenea, unele dintre aceste expresii sunt pe cât de captivante, pe atât de amuzante, iar uneori ascund subtil un iz de ironie. Toate aceste aforisme reprezintă învățăminte morale cu adânci rădăcini în experiența de viață a strămoșilor noștri, conform informațiilor pe care le regăsim pe site-ul EduTime.ro. De regulă, aceste expresii au o formă metaforică și exprimă adevăruri simple și universal percepute. Adeseori, întâlnim expresii similare în diverse culturi, care au fost adaptate ușor având o formă ușor diferită, însă cu același sens.
Aspectul cultural și tradițional al expresiilor
După cum am menționat anterior, o trăsătură distinctivă a vorbirii populare în limba română constă în folosirea expresiilor, metaforelor și a imaginilor vii pentru a putea comunica și pentru a putea transmite idei și sentimente. Spre exemplu, expresia „a bate câmpii” descrie în mod obișnuit o conversație care este lipsită de substanță sau care nu are o direcție clară, sugerând imaginea unei persoane care vorbește fără să spună ceva concret.
Un alt exemplu este reprezentat de expresia „a lua taurul de coarne”, care se referă la o abordare hotărâtă și curajoasă în legătură cu o situație dificilă, în timp ce „a da din casă” înseamnă a dezvălui unor persoane străine secrete sau informații confidențiale, fie acestea de familie ori de serviciu. Expresiile din limba română reflectă și o puternică dimensiune culturală și tradițională, fiind adânc înrădăcinate în experiența cotidiană a unei comunități, oglindind perspectivele și valorile acesteia. În afară de metafore, vorbirea populară românească este bogată în expresii proverbiale și zicători, care au o vechime de sute de ani și care au fost transmise din generație în generație ca o formă de înțelepciune populară.
Expresia „cu cât te ridici mai sus, cu atât vezi mai mult din fundul prăpastiei” oferă o avertizare împotriva unei prea mari încrederi în sine, în timp ce „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă” subliniază necesitatea de a munci pentru a obține diverse lucruri în viață.
Cuza, arhitectul reformei rurale naționale
Alexandru Ioan Cuza a fost considerat făuritorul statului național modern România, fiind primul domnitor al Principatelor Române Unite. La data de 5 ianuarie 1859, el a fost ales domnitor al Moldovei, iar pe 24 ianuarie avea să fie înscăunat și domn al Țării Românești, realizând în acest fel unirea celor două principate, cunoscută și sub denumirea de Mica Unire. Acesta considera că țărănimea reprezintă forța activă a statului, fiind Inspirat de stilul de conducere plebiscitar al împăratului Napoleon al III-lea. Patru ani mai târziu, Cuza avea să exproprieze extinsele proprietăți care aparțineau mănăstirilor din Moldova și din Țara Românească, iar ulterior a lansat un program de redistribuire a terenurilor, prin legea rurală din 14/26 august 1864. În acest fel, domnitorul român i-a împroprietărit pe țăranii clăcași, care lucrau pământul, creșteau animale și plăteau statului un impozit sub forma unei a zecea părți din producția lor anuală, aflăm de pe enciclopedia online Wikipedia.
De aceea, Cuza este considerat și arhitectul reformei rurale naționale și al emancipării țărănești. Totodată, el a avut inițiativa de a furniza educație universală gratuită și obligatorie, construind mai multe școli la toate nivelurile și instituind un program de burse pentru studenții săraci. Nu în ultimul rând, el a implementat reforma în legile electorale și în sistemul judiciar și a revizuit structura statului printr-o nouă constituție din dorința de a-și consolida propria autoritate. Cu toate acestea, tensiunile politice dintre conservatori și liberalii radicali l-au forțat să abdice și să plece în exil în 1866. A trăit la Paris, Viena și Wiesbaden și a încercat să se întoarcă în țară, însă fără succes. Cererile sale adresate Consiliului de Miniștri au fost respinse, iar Cuza a murit în mai 1873, la vârsta de 53 de ani, din cauza unei răceli severe și a unor afecțiuni cronice ca astm, tulburări hepatice și afecțiuni ale inimii.
Ocaua lui Alexandru Ioan Cuza
Pentru a afla originea expresiei „a umbla cu ocaua mică” trebuie să ne întoarcem în timp, pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Pentru a înțelege mai bine sensul expresiei este necesar să aflăm mai întâi ce este ocaua. De numele său sunt legate mai multe legende, iar una dintre acestea se referă la termenul care a dat naștere expresiei populare „a umbla cu ocaua mică”.
Pe vremea domnitorului Cuza, ocaua era o unitate de măsură pentru lichide şi greutăţi, care era folosită de negustorii turci în comerțul din Principate. Introdusă în țara noastră prin lege, în 1866, aceasta era egală cu 1,271 kg în Țara Românească și 1,291 kg în Moldova, respectiv 1,288 l în Țara Românească și 1,520 l în Moldova (pentru capacitate). Turcii împrumutaseră ocaua de la arabi (n.n. – wakljab, ukijab), unde era egală cu 1,252 kg, potrivit Wikipedia. Această unitate de măsură a fost introdusă în Moldova în secolul al XVII-lea, când Imperiul Otoman încerca să monopolizeze comerțul exterior al țării. Ocaua avea șapte submultipli, care măsoară de la 200 până la 4, iar fiecare dintre acești submultipli avea inscripţionat gramajul. Greutăţile de alamă de la 1 kg în jos puteau avea şi forma unor pahare conice, care se puteau introduce unul în celălalt şi se păstra într-o cutie.
Originea expresiei „a umbla cu ocaua mică”
De numele lui Alexandru Ioan Cuza sunt legate mai multe legende, iar una dintre cele mai cunoscute dintre acestea se referă la ocaua mică, termen care a dat naștere expresiei populare „a umbla cu ocaua mică”. Legenda spune că, într-o bună zi, fără să anunțe, Cuza s-a dus într-un târg din Galați pentru a vedea dacă negustorii îi înșelau pe țărani așa cum se spunea. Deghizat în haine țărănești, Cuza se plimba printre oamenii din piață cu „două putini de lapte acru”, relatează Adevărul.ro. El a aflat că unii negustori nu foloseau ocaua mare, conform legii de la acea vreme, care era cunoscută sub numele de „ocaua lui Cuza”. De altfel, domnitorul român l-a prins pe un negustor necinstit care folosea ocaua mică pentru a măsura cantități diferite de lapte sau de smântână, inducând astfel în eroare cumpărătorii.
Semnificația expresiei „a umbla cu ocaua mică”
Îmbrăcat în suman de țăran, Cuza s-a apropiat de respectivul negustor căruia a vrut să-i vândă șase ocale de lapte acru în schimbul unei ocale de untdelemn. Negustorul a cântărit laptele corect, folosind ocaua mare, iar apoi a încercat să măsoare uleiul cu ocaua mică cu intenția de a înșela. În acel moment, Cuza și-a dezvăluit identitatea, spunând: „Sunt Cuza!”. Legenda spune că, speriat și rușinat, negustorul i s-ar fi adresat cu „Milă, Măria Ta!”. Drept pedeapsă, negustorul a fost obligat să meargă pe uliță cu cele două ocale agățate de gât, ocaua mică și ocaua mare, și să declare că va folosi doar ocaua mare, corectă și onestă. Momentele care îl surprind pe marele domnitor deghizat în negustor sunt relatate în „Cuza Vodă în tradiţia populară”. În acest fel, Cuza Vodă a rămas în memoria poporului român drept domnitorul drept şi bun.
Astfel, zicala „umblă cu ocaua mică” este folosită atunci când ne referim la o înșelăciune sau la actul de a păcăli, de a înșela ori la o persoană prinsă cu o minciună sau cu o faptă necinstită, potrivit site-ului Ego.ro.
Cuvântul „ocaua” în alte expresii românești
Cuvântul ocaua se regăsește și în alte expresii românești cunoscute. Astfel, când spui „a da ceva cu ocaua lui Cuza” înseamnă a da ceva cu generozitate pentru că ocaua lui Cuza este măsura corectă. De asemenea, mai există și varianta „a duce cu ocaua plină (sau rasă)”, expresie care semnifică să mergi repede și ușor. În sfârșit, mai există o expresie populară care conține cuvântul ocaua, și anume „mai mare daraua decât ocaua (sau „nu face daraua cât ocaua”). Aceasta se referă la faptul că nu merită efortul, adică este mai mare efortul decât rezultatul final.
Foto: Shutterstock
