Decizia luată de Adrian Nartea și soția lui, cu privire la fetele lor. Alți părinți nu ar fi de acord cu asta. „E bine, pentru că așa se călesc”

Decizia luată de Adrian Nartea și soția lui, cu privire la fetele lor. Alți părinți nu ar fi de acord cu asta. „E bine, pentru că așa se călesc”

Adrian Nartea și soția lui, Alina, au o relație din 2010 și sunt căsătoriti de 10 ani. Cei doi formează unul dintre cele mai discrete cupluri și au o familie așa cum și-au dorit, alături de fetele lor.

Adrian Nartea și soția lui, Alina Nartea Ferinceac, au două fetițe. Mara are 8 ani, iar Petra, aproape 3. La interviurile Fresh by Unica, actorul a spus, printre multe altele, cum își cresc el și Alina fetele.

„De multe ori e bine să le lăsăm să se regleze în raport cu celălalt (n.red.: când apar certuri). Frații lăsați-i să se bată, că nu o să-și scoată ochii și n-o să-și facă vânătăi imense. E bine, pentru că așa se călesc și așa învață cum să se raporteze (n.red.: la cel de lângă)”, a spus Adrian Nartea, pentru Unica.ro.

Actorul a dezvăluit pentru aceeași sursă că fetele lui au personalități foarte diferite. Mara este mai introvertită și visătoare, în timp ce Petra este foarte hotărâtă atunci când își dorește un lucru.

„Toate sfaturile sunt bune. Important este tu să găsești în tine ceea ce crezi că o să fie bine. Dacă vrei să fii un părinte ok, tu trebuie să fii bine cu tine.

Zici: «Dar eu fac totul pentru copii». Da, dar dacă ești neînrădăcinat în tine, vei face pentru copil și copilul va fi la fel ca tine, pentru că el nu învață din altă parte. Dacă părintele e un stâlp, atunci copilul se poate juca în jurul stâlpului, poate să se agațe pe el, poate să zboare. Dacă părintele nu e foarte stabil, nici copilul nu va fi”, a mai spus Adrian Nartea, la Fresh by Unica.

Proiecte importante pe plan profesional

Adrian Nartea s-a concentrat mai mult în zona de teatru, având un real succes cu piesa „O noapte furtunoasă”. La sfârșitul anului trecut a apărut pe marile ecrane cu filmul „Visul”, urmând ca anul acesta să filmeze pentru alte două producții.

„Știi cum a fost luna decembrie? Numai drumuri am făcut prin toată țara. A fost haos. Chiar vorbeam cu un coleg și îi ziceam că parcă am fost în transă. Toată luna decembrie a fost atât de plină încât nu știu cum m-am descurcat. Dar a fost bine până la urmă, uite, am ajuns în ianuarie”, a declarat Adi Nartea pentru Ego.

Pentru anul acesta, Adi Nartea are două proiecte mari despre care nu a dat prea multe detalii. „Fiind început de ianuarie, am un proiect mare care s-a așteptat de anul trecut, care dă semne că s-ar materializa anul acesta, și alt proiect de care nu pot să povestesc neapărat acum, dar sunt două proiecte mari.

Cel puțin în prima jumătatea anului, până în vară, or să fie astea două destul de mari”, a mai completat actorul. Adi Nartea a primit propunerea a semna pentru un reality show, însă proiectele la care lucrează nu îi permite să se implice.

„E o artă să bagi sportul în creație, dar nu, proiectele despre care vă vorbeam sunt preponderente artistice. Să sperăm că o să fie bine.

Chiar dacă sunt TV, chiar dacă sunt cinema, o să fie bine. Îmi plac provocările de genul acesta, îmi plac foarte mult, singura chestie este că acasă este un reality show cu fetele, cu nevasta, și atunci lucrurile sunt destul de provocatoare ca eu să plec. Dar nu pot să zic că aș refuza. Adică este de văzut. Este de cum te prinde”, a încheiat actorul.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *