Un bărbat în vârstă de 58 de ani din Statele Unite, prezentându-se la Departamentul de Științe Psihologice și ale Creierului al Colegiului Dartmouth, vede lumea un pic diferit. În interiorul creierului său, aceeași „tehnologie” de citire a feței ca a unui om normal deformează fețele în ceva monstruos. Demonic, chiar.
Boala rară a creierului
Diagnosticat cu o afecțiune neurologică rară, numită prosopometamorfozie sau PMO, pacientul oferă cercetătorilor o oportunitate unică de a înțelege mai bine modul în care sistemele vizuale procesează în mod tipic caracteristicile de identificare pentru a distinge prietenul de dușman.
Timp de mai mult de doi ani și jumătate înainte de a ajunge la laboratorul Dartmouth, bărbatul a privit fețele din jur distorsionându-se în caricaturi grotești. Semne apăreau pe frunți, obraji și bărbii. Ochile și gurile se întindeau.
Exemple ale feței unui bărbat și a unei femei distorsionate de PMO. (A. Mello et al., The Lancet, 2024)
La început, a fost distrugător, dar în timp bărbatul s-a obișnuit cu măștile bizare pe care mintea i le impunea celor pe care îi întâlnea. Încă îi recunoștea pe oameni, iar realitatea sa rămânea ferm ancorată în loc. Deși erau înfricoșătoare, aceștia nu erau demoni adevărați pe care îi vedea.
Totuși, ceva nu era în regulă. Viața nu era întotdeauna așa, în cele din urmă. Poate că istoricul său de tulburare bipolară sau de TSPT avea legatura? Poate că leziunea gravă la cap pe care a suferit-o în jurul vârstei de 40 de ani a lăsat o anumită traumă, sau doza toxică de monoxid de carbon pe care a inhalat-o patru luni înainte de apariția distorsiunilor ar fi putut juca un rol.
Pe măsură ce psihologii de la Colegiul Dartmouth, Antônio Mello, Daniel Stehr, Krzysztof Bujarski și Brad Duchaine, au efectuat o serie de teste, a devenit clar că subiectul lor nu experimenta PMO într-un mod complet tipic.
Deși afecțiunea poate apărea în multe feluri, transformând oamenii în demoni și dragoni, umflând bărbile și obrajii, strângând nasurile sau mărind ochii, de obicei afectează imagini desenate ale fețelor la fel de mult ca și fețele în carne și oase.
Ce au descoperit cercetătorii
„În alte studii ale condiției, pacienții cu PMO nu pot evalua cât de precis o vizualizare a distorsiunilor lor reprezintă ceea ce văd, deoarece și vizualizarea în sine prezintă, de asemenea, o față, deci pacienții vor percepe distorsiuni și în ea”, spune Mello, autorul principal al studiului de caz.
În acest caz, au fost afectate doar fețele din viața reală. O fotografie a acelorași trăsături a rămas neștirbită, oferind cercetătorilor o oportunitate unică de a cartografia precis schimbarea trăsăturilor. Prin furnizarea de fotografii ale voluntarilor prezenți în cameră, cercetătorii au putut studia comparații detaliate între imaginile contrastante. Istoric, prosopometamorfoza a fost considerată o formă de orbire facială sau prosopagnozie. Cu toate acestea, devine clar că cele două condiții nu trebuie să se însoțească una pe alta și mecanismele subiacente se suprapun doar parțial.
Acum, afecțiunea este văzută ca o distorsiune vizuală, una dintre cele 40 de exemple considerate sindromul Alice în Țara Minunilor, care de obicei distorsionează percepția pentru a face ca oamenii sau obiectele să pară mai mari sau mai mici decât sunt în realitate.
