În călătoria noastră cosmică, Pământul ocupă un loc destul de familiar, învârtindu-se în jurul unei stele obișnuite cunoscută sub numele de Soare. Între timp, Soarele însuși urmărește o orbită în întinderea extinsă a galaxiei noastre, Calea Lactee. Cu toate acestea, dincolo de acest punct, narațiunea ia o întorsătură mai puțin familiară, cercetătorii descoperind cea mai masivă structură cosmică găsită vreodată.
Calea Lactee se dovedește a fi doar o mică pată într-o structură mult mai măreață, cunoscută sub numele de Superclusterul Laniakea, care se întinde pe o suprafață uluitoare de 250 de milioane de ani lumină!
Această vastă întindere de spațiu găzduiește nu mai puțin de 100.000 de galaxii, totuși există superclustere și mai mari, cum ar fi Superclusterul Einasto recent descoperit. Acest gigant se extinde pe 360 de milioane de ani-lumină și găzduiește 26 de cvadrilioane de stele uluitoare!
Galaxia Andromeda
La fel cum un oraș cuprinde o multitudine de elemente, galaxiile sunt ansambluri de corpuri cerești – stele, nebuloase, grupuri, planete și comete – legate între ele de forța gravitației. Îndepărtați acești constituenți și galaxia încetează să mai fie, de aici și ideea potrivit căreia „galaxiile nu există”. Superclusterele funcționează pe un principiu similar, servind ca conglomerații de galaxii ținute împreună, deși nu în totalitate, de forțele gravitaționale.
Superclustere precum Laniakea și Einasto, acesta din urmă se află la 3 miliarde de ani lumină distanță, se numără printre cele mai mari structuri din Universul cunoscut. Descoperirea recentă a Superclusterului Einasto aduce un omagiu profesorului Jaan Einasto, un pionier în cercetarea superclusterelor, care și-a sărbătorit cea de-a 95-a naștere pe 23 februarie 2024.
Cea mai masivă structură cosmică descoperită de către cercetători
Pentru a înțelege enormitatea acestor structuri, imaginați-vă o monedă obișnuită, să zicem orice monedă pe care o aveți plasată pe un teren de fotbal. Această monedă simbolizează Galaxia Calea Lactee, în timp ce lungimea pasului reprezintă întinderea superclusterului. În plus, imaginează-ți Soarele ca pe o simplă minge de golf, pălind în comparație cu masa colectivă a superclusterului, asemănătoare cu Muntele Everest.
Această revelație revoluționară provine din eforturile unei echipe internaționale de astronomi provenind de la Observatorul Tartu, care nu numai că a dezvăluit Superclusterul Einasto, ci și a cercetat meticulos alte 662 de superclustere. Descoperirile lor, publicate în Astrophysical Journal, aruncă lumină asupra dinamicii intrigante în cadrul superclusterelor.
Superclusterul Einasto
În special, ei au observat că galaxiile din aceste superclustere se trag unele din altele într-un ritm mai lent decât expansiunea generală a universului, datorită influenței gravitaționale a superclusterului – o forță asemănătoare unei frâne cosmice. Deși această atracție gravitațională întârzie expansiunea într-o oarecare măsură, este insuficientă pentru a preveni în cele din urmă depărtarea galaxiilor. Astfel, superclusterele sunt fenomene trecătoare, în continuă evoluție.
În plus, astronomii au identificat o relație demnă de remarcat între densitatea unui supercluster și dimensiunea acestuia – o relație caracterizată printr-o lege inversă a pătratului. Aceasta implică faptul că, pe măsură ce dimensiunea unui supercluster crește, densitatea acestuia scade într-o rată proporțională cu pătratul dimensiunii sale, după cum explică Science Alert.
