Detalii neștiute de la nunta lui Dani Oțil cu Gabriela Prisăcariu. „Am fost luată pe sus. Am zis că nu pot să lipsesc de la nunta mea”

Detalii neștiute de la nunta lui Dani Oțil cu Gabriela Prisăcariu. „Am fost luată pe sus. Am zis că nu pot să lipsesc de la nunta mea”

Gabriela și Dani Oțil s-au căsătorit religios recent, iar apoi aceștia au pecat alături de băiețelul lor într-o vacanță în Grecia. Întoarsă în țară, vedeta a vorbit desre cel mai frumos eveniment din viața ei.

Gabriela Prisăcariu, care are o carieră strălucită în modelling, a fost prezentă la un eveniment și a vorbit despre nunta cu Dani Oțil, explicând că totul a fost așa cum au plănuit.

“Toată nunta! Mi se pare că am clipit și s-a terminat, mi-aș fi dorit să mă distrez mai mult, să dansez mai mult, să mănânc, căci nu am apucat. În special, mi-a plăcut faptul că l-am avut pe Tiago alături de mine. Nu am vrut să respectăm nicio tradiție.

Am fost furată, luată pe sus, deși am zis că nu pot să lipsesc de la nunta mea, chiar nu îmi doresc. Am fost luată pe sus și am aruncat buchetul, asta a fost singura tradiție”, a spus soția lui Dani Oțil pentru Ego.

Gabriela Oțil a explicat că, initial, nu și-a dorit să organizeze un astfel de eveniment. Cei doi nu sunt fanii nunților. Gabriela explicat că, deși nu s-a cerut dar, invitații au ales să îl ofere.

“Am făcut o nuntă după sufletul nostru și nu ne-a interesat ce o să zică oamenii sau faptul că trebuie să respectăm o anumită tradiție, nu! Nici nu am vrut să facem nuntă, totul a fost foarte rapid. Am zis că dacă facem lucrul acesta, îl facem așa cum vrem noi și cum ne dorim să facem nuntă!

Nouă nu ne plac nunțile, este foarte simplu! Atunci, dacă nouă nu ne plac, de ce am face un eveniment la care nu vrem să mergem? Da, oamenii au lăsat un dar, deși nu s-a cerut lucrul acesta”, a mai spus Gabriela Oțil.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *