Pot avea profesorii încredere în promisiunile administratorilor țării? Și ce ar însemna, în ceea ce-i privește pe oamenii școlii, că „e momentul să ne disociem de tot ceea ce nu ne reprezintă”? Răspunde, într-un articol pentru cititorii Libertatea, Anda-Irina Sturza, profesor de filosofie, Colegiul Național Gheorghe Lazăr, din București.
Decizia suspendării grevei, luată în mod unilateral de liderii federațiilor sindicale, fără consultarea membrilor de sindicat din teritoriu, a venit ca un bumerang asupra noastră luni, tocmai după ce majoritatea colegilor mei și cu mine luaserăm decizia de a rămâne încă o săptămână în grevă, pentru a vedea concretizate cât mai multe dintre revendicările noastre inițiale.
Fiecare săptămână de grevă a fost umilitoare pentru noi, observând cum trebuie să stoarcem de la guvern o firimitură azi și alta mâine.
Anda-Irina Sturza
Povestea ochelarilor
Mai întâi vouchere transformate în prime, prime transformate în 1.000 lei brut mărire salarială, plus decontarea ochelarilor de vedere. Despre ochelari: noi am fi preferat un salariu din care să ne putem permite așa ceva, nu decontare. Când nu-ți permiți niște ochelari sau ochelarii devin temă de „dărnicie de la stat” și asta spune ceva despre nivelul domeniului.
<strong>Iar acum totul s-a transformat în 1.300 de lei brut și o promisiune legată de o viitoare grilă de salarizare. </strong>
Să recapitulăm răspunsurile guvernului, pas cu pas:
O primă ordonanță dată cu forța.
Un memorandum transformat în declarație.
O altă ordonanță împinsă către noi tot cu forța, care, între altele, abrogă prima ordonanță.
Ne cam doare capul și avem de ce.
<strong>Această creștere în medie de 25% este binevenită acum, dar nu reprezintă în realitate o creștere – în maximum doi ani vom fi din nou acolo, foarte jos, deoarece salariile nu sunt indexate anual cu rata inflației (aceasta era una dintre revendicările noastre inițiale). </strong>
Nimic despre plata orelor suplimentare, despre creșterea anuală a investițiilor în educație pentru îmbunătățirea infrastructurii și a bazei materiale.
Așadar, au obținut profesorii ceea ce au vrut? Va apărea noua lege a salarizării unitare în forma pe care ne-am dorit-o, cu salariul debutantului de 4.000 lei net? Și, mai ales, putem avea încredere că decindenții politici chiar vor face din educație o prioritate, în condițiile unei subfinanțări deja cronice a sistemului?
Având în vedere felul în care am fost ținuți timp de trei săptămâni în grevă, pentru a nu obține, în fond, nimic semnificativ, în timp ce mesajul, inclusiv din partea liderilor, este „am obținut tot ce am vrut”, mai putem avea încredere?
<strong>Ceea ce m-a emoționat în aceste săptămâni a fost uimitoarea mobilizare a oamenilor, a profesorilor, dorința lor de schimbare, cooperarea dintre noi, susținerea elevilor și a părinților care au fost cu noi inclusiv la marșuri. </strong>
Misterul atitudinii colegilor din universități
Ce nu am înțeles deloc este lipsa de solidaritate a majorității universităților, a bibliotecilor și a tuturor organizațiilor sau asociațiilor care au legătură cu educația.
Universitățile s-au alăturat relativ târziu și nicidecum toate, doar câteva. Rectorul Universității din București declara pe 18 mai: „Noi nu ne desolidarizăm de nimeni, nu ne solidarizăm cu nimeni. (…) Sunt sigur că sunt probleme reale în preuniversitar, nu le cunosc suficient de bine”.
Apoi, în data 31 mai, la aproape două săptămâni distanță, într-un comunicat al aceluiași rector, domnia sa își exprima solidaritatea cu domeniul preuniversitar.
Universitățile se plâng de nivelul studenților, la admitere
În ciuda unor astfel de declarații inconsistente (care dintre ele o fi cea adevărată?), eu nu am văzut prea multe fapte.
Doar câțiva colegi universitari au fost alături de noi, atât prin puncte de vedere exprimate public, cât și la proteste. Nu a intrat însă nicio universitate în grevă, dincolo de mesajele de solidarizare ale unora dintre facultăți, cum ar fi Literele, Jurnalismul, Științele Politice sau, parțial, Universitatea Babeș-Bolyai.
Asociațiile de studenți s-au solidarizat abia la final și nu au participat decât la ultimul protest. Totodată, numai câțiva scriitori consacrați au scris articole și ne-au susținut în mod consecvent – de fapt mie nu îmi vin în minte decât doi: domnul Radu Vancu (care este și universitar) și domnul Vasile Ernu. E o selecție subiectivă, regret că nu i-am amintit și pe alții, care probabil au scris, dar nu am văzut eu.
Altfel, aud tot felul de colegi din universitar care deplâng slaba pregătire a studenților, nivelul lor teribil de scăzut. Am aflat că dintr-un singur an de boboci de la Litere, doar o fostă elevă a școlii noastre cunoștea ultimele versuri din „Divina comedie”, iar profesorul ei a fost șocat că le știe. Era vorba despre Facultate de Litere.
La Facultatea de Filosofie, facultatea mea, nu am văzut nici măcar un mesaj public de solidarizare. În facultate se fac cursuri de etică, politică, drepturile omului… dar în practică eu una nu am văzut nimic concret, în contextul acestei crize. Un singur profesor al facultății ne-a susținut. Sigur, e dreptul fiecăruia să aibă opinii. Poate că nu au fost de acord.
Numai că mulți colegi din universitar îmi spun că studenții sunt slab pregătiți și lipsiți de motivație, inclusiv la finalul facultății.
<strong>Mai aud și argumente de genul: „Licențele sunt foarte slabe, dar nu avem cum să îi picăm, căci nu vom mai avea studenți la Master”.</strong>
Metoda cantitativă
Iată care este consecința unor politici proaste în privința educației: principiul finanțării per cap de student/elev este unul dintre ele.
Dacă programele oferite de universități sunt finanțate în funcție de numărul de studenți, evident că acestea vor încerca să atragă cât mai mulți – prin eliminarea examenelor de admitere și prin acordarea notelor de trecere celor care nu le merită, pentru a nu-i pierde.
Apoi ne mirăm că scade calitatea educației per ansamblu și că apoi ajung inclusiv la catedre oameni nepregătiți? Era un gest firesc din partea universităților să intre în grevă alături de noi și să acționeze prin tot ceea ce ținea de ele pentru a pune presiune pe guvern să facă realmente din educație o prioritate. Dar nu au făcut-o.
Elevii și studenții au susținut greva profesorilor. Foto: Hepta
Alianța liceelor centenare
Mergând mai departe pe linia dezamăgirilor strict personale, mă opresc și la „Alianța colegiilor centenare”, din care face parte și școala mea, Colegiul Gheorghe Lazăr.
Sună foarte frumos „colegii centenare”; secole întregi de cultură și educație. M-am dus pe pagina lor de web ca să văd dacă găsesc ceva referitor la criza actuală din Educație. Nimic. Nimic despre vreo analiză a sistemului de învățământ, a problemelor cu care ne confruntăm.
<strong>Ultima știre la „colegiile centenare” de la noi este din </strong><a href=”https://liceecentenare.ro/activitati/”><strong>octombrie 2022</strong></a><strong>. Secolele nu-și bat capul cu actualitatea. </strong><a href=”https://www.bls.org/apps/news/show_news.jsp?REC_ID=855423&id=0″><strong>Boston Latin School</strong></a><strong>, cel mai vechi „liceu” din SUA, fondat în 1635 își actualizează frecvent site-ul, inclusiv prin elogiul adus foștilor săi absolvenți de marcă, în momentul dispariției acestora. </strong>
Printre obiectivele liceelor noastre centenare se numără elaborarea unui document anual privind starea educației și promovarea calității și a performanței, o educație centrată pe valori, care să formeze cetățeni și oameni. Frumoase valori, dar mă întreb de ce nu am văzut nimic concret în această perioadă.
<strong>Nu am văzut nici măcar o declarație de solidaritate, așa cum am văzut din partea unor universități. Mă întreb cât ne reprezintă valorile, această alianță. </strong>
„Lazărul” a fost în stradă, cu majoritatea corpului profesoral, la toate protestele. Am scris articole și am mers la interviuri. Am promovat și promovăm schimbarea în educație, inclusiv prin programul pilot pe care îl desfășurăm. Ne dorim calitate reală, nu vorbe și forme fără fond.
În data de 12.06.2023 peste 50% din corpul profesoral al școlii noastre a decis să continue greva, înainte de a afla, din presă, despre decizia liderilor de a o suspenda. Dar ne propunem să continuăm lupta pentru educație.
<strong>Și cred că e momentul să ne disociem de tot ceea ce nu ne reprezintă. Vrem fapte, nu vorbe!</strong>
Ceea ce am obținut real în urma acestei greve este o formă de încredere. Dar nu o încredere în guvern, nu o încredere în sindicate, ci o încredere în noi, oameni din școală și din țară care putem face o schimbare pentru că ne dorim asta.
Colegii mei și cu mine ne vom aminti întotdeauna de ziua în care am mers pe jos pe podul Basarab, de zilele în care, într-un exercițiu al demnității și solidarității, am mărșăluit prin București. Pentru că alegem să credem în viitor.
<strong>Alegem să credem că ne vom putea păstra în țară cei mai buni absolvenți. Alegem să credem în educație, în ciuda tuturor piedicilor, în ciuda indiferenței și a lipsei de solidaritate ale unor instituții care teoretic se ocupă cu educația. </strong>
Pentru că da, trebuie să o repetăm ori de câte ori este nevoie, istoria ne învață că drepturile nu sunt niciodată oferite de la sine omului, ci trebuie întotdeauna cucerite, generație după generație.
Foto: Hepta
