Dezastru național în Zimbabwe din cauza secetei. Peste 2,7 milioane de locuitori vor suferi de foame

Dezastru național în Zimbabwe din cauza secetei. Peste 2,7 milioane de locuitori vor suferi de foame

Președintele Emmerson Mnangagwa a declarat miercuri, 3 aprilie, că seceta din Zimbabwe este un dezastru național. Pentru a hrăni milioanele de oameni, țara condusă de Emmerson are nevoie de ajutoare de peste două miliarde de dolari, informează Reuters.

Zimbabwe a declarat dezastru național din cauza secetei

Emmerson a anunțat dezastrul național, după ce lucruri similare au fost făcute și de Zambia și de Malawi, în februarie, respectiv martie, în condițiile în care o criză umanitară a fost declanșată în sudul Africii din cauza fenomenului global El Nino.

Peste 80% din teritoriu se confruntă cu deficitul de precipitații, motiv pentru care peste 2,7 milioane de locuitori din Zimbabwe vor suferi de foame anul acesta, potrivit președintelui Mnangagwa.

„Evaluările preliminare arată că Zimbabwe are nevoie de peste 2 miliarde de dolari pentru diversele intervenţii pe care le preconizăm în răspunsul nostru naţional”, a declarat Emmerson Mnangagwa.

Guvernul din Zimbabwe va acorda prioritate culturilor de iarnă pentru a creşte rezervele şi va colabora cu sectorul privat pentru a importa cereale.

Situația a fost descrisă ca fiind „îngrozitoare” și de agenția umanitară Programul Alimentar Mondial, care a asigurat hrană pentru 270.000 de persoane în perioada ianuarie-martie.

Într-o situație asemănătoare ca cea din Zimbabwe se află și Botswana, Angola, Mozambic și Madagascar, unde locuitorii se confruntă cu foametea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *