Dezvoltarea comunităţilor locale, un obiectiv cheie pentru PNL. Ciucă: Nu se măsoară doar în cifre, ci şi într-o creştere a nivelului de trai pentru fiecare român

Dezvoltarea comunităţilor locale, un obiectiv cheie pentru PNL. Ciucă: Nu se măsoară doar în cifre, ci şi într-o creştere a nivelului de trai pentru fiecare român

“La ședința de astăzi, pe care am avut-o cu miniștrii și secretarii de stat liberali, am discutat despre agenda de proiecte și măsuri pentru perioada următoare. Mă bucur că programul “Anghel Saligny”, lansat de PNL, continuă într-un ritm susținut și că avem multe administrații locale implicate în programele de investiții.”Anghel Saligny” este una dintre cele mai importante oportunități pe care comunitățile locale o au pentru a rezolva probleme esențiale, precum extinderea rețelelor de apă, canal, gaze sau modernizarea drumurilor. Totodată, avem și programele pentru racordarea la apă și canalizare, implementate de Administrația Fondului pentru Mediu, la care pot aplica persoanele cu venituri reduse. O altă prioritate din domeniul mediului pe care o are PNL este protejarea pădurilor României și extinderea suprafețelor împădurite. Chiar în aceste zile se află în dezbatere publică noul Cod Silvic, urmând apoi să fie finalizat proiectul de act normativ și trimis în Parlament. În domeniul educației, se fac toate pregătirile necesare pentru începerea anului școlar în cele mai bune condiții și continuăm investițiile pentru modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea actului educațional”, a declarat Ciucă,într-un mesaj transmis pe Facebook. Potrivit liderului liberalșilor, pentru partidul pe care îl conduce, dezvoltarea comunităților locale rămâne un obiectiv cheie, iar importanța acestei dezvoltări nu se măsoară doar în cifre, ci și într-o creștere nivelului de trai pentru fiecare român. “Am cerut colegilor mei să urmărească foarte atent toate proiectele care au darul de a dezvolta și moderniza România. I-am asigurat de tot sprijinul politic pentru punerea lor în aplicare”, a transmis Nicolae Ciucă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *