Directorii Transgaz își rezervă până la 48.000 de nopți de cazare în următorii 2 ani! Valoarea contractului de cazare ajunge la 3milioane de euro

Directorii Transgaz își rezervă până la 48.000 de nopți de cazare în următorii 2 ani! Valoarea contractului de cazare ajunge la 3milioane de euro

Peste 14 milioane de lei. Acesta este costul contractului-cadru scos la licitație de Transgaz pentru servicii de cazare la hotel în următorii doi ani pentru membrii consiliului de administrație, pentru directori, dar și pentru personalul propriu.

Pentru un asemenea cost, reprezentanții și-au asigurat numărul maxim de nopți: 48 de mii. Adică echivalentul a 131 de ani. În acest caz, însă, nopțile se împart între șefii Transgaz.

Nimic nu ar fi întâmplător. În fundamentarea achiziției, Transgaz susține că are în derulare mai multe proiecte, majoritatea la granița țării și că într-un asemenea context este nevoie de multe vizite în teren, care nu pot dura o singură zi.

Conform caietului de sarcini, serviciile de cazare vor fi asigurate de hoteluri de trei, patru și cinci stele, în spații de cazare tip apartament, garsonieră sau o singură cameră. Regimurile diferă și ele: camere duble sau camere de o singură persoană, în funcție de necesități.

Ofertele se desfac în 25 iunie, iar departajarea lor se face în funcție de preț și de experiența echipei de la agenția de turism. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *