Iohannis a anunțat, triumfalist, marți, 4 iulie, că „România educată” a devenit realitate prin promulgarea noilor legi ale educației. A fost cu imn, cu fast, cu zâmbete. Între timp, școlile nu știu unde să mai ceară internet, laptopuri, cretă și bănci. Da, bănci.
Când eram elevă în gimnaziu, în fiecare an, la începerea școlii, participau primarul sau viceprimarul și niște angajați de la inspectorat. Ascultam toți, o armată de copii pe careul din curtea școlii, ce frumos vorbeau adulții.
Îmi amintesc doar vag ce spuneau, dar în mare, discursul era același de fiecare dată: că noi suntem viitorul, că școala ne face mari, să le ascultăm pe doamnele învățătoare, să-i ascultăm pe părinți, să fim cuminți și să învățăm, că școala ne oferă totul.
La final, odată ajunși în clasă, după ce lăsam pe catedră buchete imense de flori, învățătoarea ne amintea de cei 30 de lei pe semestru pentru fondul clasei și cam tot atât pentru fondul școlii. Era obligatoriu să le plătești, altfel nu scăpai de bullyingul învățătoarei. Acum, suma pare mică, dar atunci, pentru familia mea erau mulți bani pe care, de la un punct, chiar nu i-am mai putut plăti.
Dintr-a V-a până într-a VIII-a, prima săptămână era întotdeauna dedicată culegerilor. Trebuia să le cumpărăm, de pe ele lucram – numai la matematică am avut câte patru în fiecare an. Când mă întreba mama „de ce iar atâtea culegeri dacă aveți manuale?!”, îi dădeam explicația pe care ne-o oferea nouă proful de matematică: „Nu sunt bune manualele”.
Un discurs ca un comentariu la Bac
Mi-am amintit de aceste momente ascultând marți seară discursul președintelui Iohannis. A semnat decretele de promulgare a celor două legi ale educației, pentru învățământul preuniversitar și pentru cel superior, și a ținut să o facă într-o ceremonie cu camere și blițuri, înconjurat de miniștri și parlamentari, un eveniment excepțional pentru simpla semnare a unui decret de promulgare. Și a făcut-o, cum altfel, într-un monolog citit, fără întrebări de la presă, un discurs ce a semănat cu un comentariu tocit la Română pentru Bac.
A folosit expresii pompoase precum „un angajament respectat”, a numit „România educată” „proiectul meu de suflet”, care a trecut printr-un „proces extrem de laborios” pentru a ieși din el cele două legi. A vorbit despre „educație bazată pe valori”, o „națiune prosperă și puternică” și „educație de calitate”. S-a felicitat pe sine, pe Guvern, pe oamenii care au lucrat la aceste legi.
L-am ascultat și m-am simțit din nou în clasa a II-a, în timpul discursurilor primarului și inspectorului școlar, când nu înțelegeam de ce ei îmi spun că școala îmi oferă totul, dar mai târziu, învățătoarea cere bani părinților la ședință ca să pună jaluzele în clasă.
Cel mai nepotrivit moment
Atmosfera de la Cotroceni a fost în mare contrast cu realitatea din teren, iar cuvintele șefului statului au arătat că el s-a adresat nu copiilor și profesorilor, cei care ar trebui să beneficieze de aceste legi, ci politicienilor cu care s-a aflat în sală, inclusiv niște foști miniștri ai educației care au încercat să îngroape sistemul mai adânc și judecători de la Curtea Constituțională – aceiași care au spus că nu e nimic în neregulă cu legile educației.
Atmosfera de la Cotroceni a fost în mare contrast cu realitatea din teren
Pentru că, dacă Iohannis s-ar fi adresat celor care au în mod direct de-a face cu școala, atunci poate și-ar fi ales un alt moment pentru discurs. Nu unul în care consemnăm că în 50 de licee niciun absolvent nu a luat Bacalaureatul sau că aproape 40% dintre elevii din mediul rural au luat sub 5 la Evaluarea Națională. Ori că mai bine de jumătate dintre copiii care au intrat în școală acum 12 ani nu au mai ajuns să dea Bac-ul și nimeni nu știe exact unde s-au pierdut acești copii și de ce: sărăcie?, abandon școlar?, s-au mutat în școli din alte țări? Nu știm, pentru că ministerul îi pune pe toți la grămadă.
Poate și-ar fi ales alte cuvinte, având în față, la pupitru, radiografia reală a sistemului educațional românesc. Mă îndoiesc că Administrația Prezidențială nu are această imagine, nu primește informări, revista presei. Mai grav este când le ignori și alegi să ții totuși un discurs cu cuvinte mari și goale.
Nu toată România este conectată la secolul XXI
„Legile pe care le-am promulgat astăzi pun bazele unei Românii care este conectată la evoluțiile secolului XXI și care beneficiază din plin de oportunitățile viitorului”, a spus șeful statului.
Între timp, pe harta educației de la Narada, o învățătoare din Botoșani scrie asta:
„Copiii mei sunt foarte isteți, dar din cauză că nu mereu părinții au cu ce să le cumpere rechizite vin fără pixuri, fără caiete, nu mai zic ce greu ne este să găsim foarfece sau un lipici în sala de clasă. (…) Până acum, majoritatea rechizitelor au fost achiziționate fie prin donații împreună cu Teach for Romania, fie din bugetul personal. Îmi pasă tare mult de copiii mei”.
Harta se umple de buline colorate pe măsură ce bifezi în tabel nevoile semnalate de unitățile de învățământ.
Când sute de școli cer lucruri de bază, cărți pentru bibliotecă, pentru că nu au nici măcar atât, laptopuri, o imprimantă, când cer cursuri de digitalizare, internet, rechizite, bănci și scaune (!), este cam greu să vorbești despre România conectată la evoluțiile secolului XXI.
Pentru că adevărul trist este că nu toată România este. Zonele cele mai deconectate sunt cele defavorizate, deja pline de vulnerabilități, lipsuri, în special în mediul rural. Este o prăpastie atât de mare comparativ cu școlile din orașe, încât vorbim tot timpul despre două Românii atunci când comparăm notele de la examenele naționale.
De ce nu iau note mari copiii care trăiesc la sat? Păi, aici, de cele mai multe ori tabla inteligentă este ultima problemă: cum poate învăța un elev cu stomacul gol? Copiii de aici sunt condamnați din fașă și nu au șansa celor de la oraș de a lua un 8-9 la Evaluarea Națională care să-i ducă la un liceu în care să se salveze.
A ignorat criticile
Dar dacă Iohannis s-ar fi adresat celor care au de-a face cu școala, ar fi însemnat că i-a ascultat cu atenție pe profesori, pe elevi, pe experții în educație. Ceea ce nu a făcut.
În discursul său spune totuși: „am reușit, la nivelul Administrației Prezidențiale, să aducem laolaltă sute de experți educaționali, reprezentanți ai autorităților, elevi, studenți, cadre didactice, antreprenori și parteneri internaționali și să elaborăm soluții coerente pentru îmbunătățirea învățământului românesc”. I-a și ascultat cu adevărat?
Este cel puțin nepotrivit să anunți cu mândrie că ai terminat, după opt ani, un proiect care, au spus-o cei mai mulți experți în educație, accentuează segregarea socială, discriminează și abandonează elevii din familiile defavorizate, prin examenul de admitere la liceu, prin mandatele rectorilor, prin excepțiile privind plagiatul, prin chestiunea diversității. „România educată” a lui Iohannis nu conține, de fapt, nicio strategie pentru îmbunătățirea școlilor, nimic să combată concret abandonul școlar, bullyingul, să rezolve nevoile educației. O arată un raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), publicat de Edupedu.
Învățământul românesc a primit note mici la toate domeniile analizate de OECD: nu are o strategie bună, este foarte birocratic, face risipă de resurse, iar bugetul alocat educației în fiecare an este insuficient.
România este pe primul loc în Europa la abandonul școlar, dar mai avem un record bifat: cea mai mică alocare din PIB pentru educație de după 1990, 2,1%, față de 6%, cât prevede legea.
Iar câtă vreme nu există standarde în evaluare, cu criterii uniforme, vom avea o departajare arbitrară a elevilor bazată pe sutimi. Încă dezbatem problema educației sexuale în școli, atât de necesară în contextul titlului de campioni la mame minore la care nu renunțăm, dar suntem deciși fără urmă de îndoială să mai băgăm un examen după Evaluarea Națională și religia ca probă la Bac.
Cam asta este realitatea din teren, acolo unde șeful statului și alaiul său nu au coborât.
Este cel puțin nepotrivit să anunți o reușită într-o serbare la câteva săptămâni după cea mai mare grevă a profesorilor din ultimii 18 ani și după ce i-ai amenințat pe dascăli din poziția de președinte.
După ce ai susținut pe funcții un premier cu plagiat dovedit (deși tot Iohannis spunea în 2014 despre fostul premier Victor Ponta că „un politician prins că a copiat e obligat să se retragă din politică”), niște miniștri care au fraudat educația, în loc să o ajute să se dezvolte, și un întreg Guvern care, cu chiu, cu vai, a dat niște bani în plus la salarii cadrelor didactice, dar a uitat să se uite și la celelalte nevoi ale lor, cum ar fi să fie ajutați să învețe ei înșiși.
Sunt inițiative grozave în școala românească, profesori care își sacrifică viețile personale și bugetul familiei pentru elevii lor. Sunt destui, dar de cele mai multe ori se luptă cu sistemul, nu sunt ajutați de el și poți să-i arăți cu degetul când abandonează?
Statul i-a tratat pe elevi ca pe niște infractori
Săptămâna trecută, la Colegiul Național Gheorghe Șincai, un preot, profesor de religie, președintele Comisiei de supraveghere de la Bac, i-a pus pe niște adolescenți, și așa stresați, să-și rescrie lucrările la jumătatea examenului la Limba Română din cauza unei prepoziții buclucașe care nu a fost pusă pe rândul corect. Și profesorul a considerat asta „semn”.
O fată a fost pusă să dea examenul desculță, pe motiv că a venit la Bac cu niște „cărticele agățate de pantofi”. „Cărticelele” erau niște înscrisuri în limba engleză, așa e modelul sneakerșilor.
Practic, statul i-a tratat din start pe acești copii ca pe niște infractori și a considerat, apoi, că nu a fost greșit să facă asta.
Eu cu imaginea asta a „României educate” am rămas.
