Doar o singură țară din Europa implementează suficiente măsuri pentru a opri fumatul, potrivit OMS

Doar o singură țară din Europa implementează suficiente măsuri pentru a opri fumatul, potrivit OMS

Doar patru țări – dintre care numai una se află în Uniunea Europeană – au pus în aplicare toate măsurile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru a reduce fumatul la nivel global, relatează Euronews.

Olanda și Republica Mauritius s-au alăturat și ele pe lista pe care se mai află Brazilia și Turcia în punerea în aplicare a acestor măsuri, potrivit ultimului raport al agenției de sănătate a ONU privind progresele înregistrate în controlul tutunului.

OMS recomandă monitorizarea consumului de tutun și prevenirea acestuia, protejarea populației împotriva fumului, oferirea de ajutor pentru renunțarea la fumat, avertizarea populației cu privire la pericolele fumatului, aplicarea interdicțiilor privind publicitatea și creșterea taxelor pe tutun.

„Felicit Mauritius pentru că a devenit prima țară din Africa, iar Olanda pentru că a devenit prima țară din Uniunea Europeană care pune în aplicare la cel mai înalt nivel întregul pachet de politici de control al tutunului al OMS”, a declarat, într-un comunicat, Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

„OMS este pregătită să sprijine toate țările să urmeze exemplul acestora (al Olandei și al Republicii Mauritius, n.r.) și să își protejeze populația de acest flagel mortal”, a adăugat Ghebreyesus.

Fumatul este responsabil de 8,7 milioane de decese pe an la nivel mondial și de aproximativ 700.000 de decese pe an în Uniunea Europeană.

Acesta rămâne „cel mai mare risc de sănătate care poate fi evitat și cea mai importantă cauză de deces prematur în UE”, potrivit Comisiei Europene.

Aproximativ 18,4% dintre cetățenii UE în vârstă de cel puțin 15 ani au declarat că erau fumători zilnici în 2019, dar ratele variază în cadrul blocului comunitar de la 28,7%, în Bulgaria, la 6,4% în Suedia, potrivit Eurostat, biroul de statistică al UE.

2,3 miliarde de oameni rămân expuși riscului privind consumul de tutun

La nivel global, aproximativ 71% din populația lumii este în prezent protejată de cel puțin o măsură care contribuie la reducerea fumatului, potrivit noului raport al OMS.

Această cifră este de cinci ori mai mare decât în 2007, a precizat organizația, în condițiile în care ratele privind consumul de tutun au scăzut la nivel mondial.

Însă experții OMS avertizează că se poate face mult mai mult pentru eradicarea fumatului.

„2,3 miliarde de persoane din 44 de țări rămân în continuare neprotejate de nicio măsură privind reducerea consumului de tutun”, a declarat dr. Ruediger Krech, directorul pentru promovarea sănătății din cadrul OMS.

„Iar 53 de țări încă nu au interzis complet fumatul în unitățile sanitare. Acest lucru este un neajuns și este complet inacceptabil”, a adăugat Krech.

Dintre cele 8,7 milioane de persoane care mor la nivel mondial din cauza fumatului, aproximativ 1,3 milioane de decese se înregistrează în rândul persoanelor care nu consumă tutun, inclusiv sugari și copii, mai afirmă OMS.

„Mediile fără fum de tutun salvează vieți prin reducerea expunerii la fumatul pasiv, precum și prin aducerea de schimbări în normele sociale”, a scris Krech, în prefața raportului OMS.

„Atunci când interzicerea fumatului funcționează, este mai probabil ca spațiile private să devină spații fără fum, mai mulți fumători sunt motivați să renunțe la fumat și mai puțini copii sunt tentați să încerce să fumeze”, a precizat oficialul OMS.

Directorul general al organizației, Ghebreyesus Tedros, a adăugat că promovarea de către industria tutunului a țigărilor electronice drept o alternativă mai sigură a subminat progresele înregistrate în reducerea fumatului.

„Tinerii, inclusiv cei care nu au fumat niciodată, reprezintă o țintă specială”, a declarat el, în raport.

„De fapt, țigările electronice sunt dăunătoare atât pentru persoanele care le folosesc, cât și pentru cei din jurul lor, în special atunci când sunt folosite în interior”, a adăugat șeful OMS.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *