Doctorul român al unei echipe de fotbal din Qatar a salvat un copil de 2 ani care se înecase într-o piscină de lângă teren, în Spania

Doctorul român al unei echipe de fotbal din Qatar a salvat un copil de 2 ani care se înecase într-o piscină de lângă teren, în Spania

Când Qatar Sports Club și Club Costa City au convenit să joace un amical la Benidorm, pe 21 iulie 2023, nu știau că se înțeleg asupra unui meci de fotbal care avea să salveze o viață, scrie cotidianul spaniol Marca. O viață salvată de medicul român Ovidiu Dragoș, fostul doctor al fostei campioane CFR Cluj, în prezent angajat al echipei qatareze.

Trecuseră 20 de minute din meciul dintre echipa la care joacă Javi Martínez, campioan mondial și european cu Spania, și clubul fondat de jucătorul lui Atletico Saúl Ñíguez, când au început să se audă țipete disperate.

Veneau de la piscina de lângă terenul de joc, în cadrul facilităților hotelului Villaitana, din Benidorm. Erau cele ale unui tată care cerea ajutor pentru că fiul său de doi ani se îneca. Doctorul echipei qatareze, Ovidiu Dragoș, a alergat spre piscină, unde a găsit o scenă groaznică. Băiatul era aproape fără semne vitale și vânăt, iar medicul român s-a gândit la ce e mai rău.

Dar n-a mai pierdut nicio secundă și a început procesul de resuscitar,e în timp ce tensiunea i-a cuprins pe toți cei care veniseră la auzul țipetelor tatălui. După câteva minute, medicul a reușit să-l facă pe băiat să respire din nou. El îi salvase viața. Părinții nu au știut cum să-i mulțumească doctorului român, bărbatul pe care nu-l vor uita niciodată în viața lor.

Doctorul Ovidiu Dragos a fost ajutat de un alt medic de la clubul din Qatar, Ahmad Alsharairi, cei doi reușind astfel să salveze viața unui micuț și să plece de lângă piscină în aplauzele celor care au asistat la dramaticele scene.

Ovidiu Dragoș este originar din Făgăraș, are un doctorat în medicină sportivă și lucrează pentru Federația de Fotbal din Qatar de mai bine de cinci ani. Și-a început cariera de medic sportiv la U Cluj, în 2004, apoi a lucrat timp de aproape un deceniu la CFR Cluj, cu care a „cucerit” opt trofee.

Ulterior, a ajuns în Arabia Saudită, la Al Ittihad, împreună cu Victor Pițurcă, unde a lucrat timp de trei ani, înainte de a da curs ofertei din Qatar. Federația qatareză pune la dispoziția cluburilor tot felul de facilități, între care și staff medical (medici, masori, kinetoterapeuți).

Așa a ajuns Ovidiu Dragoș la Qatar Sports Club, care e în aceste zile în cantonament în Spania.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *