Andreea Bănică a fost criticată aspru după ce s-a pozat alături de o vedetă de la Hollywood. Reacția artistei: „Needucați”

Andreea Bănică a fost criticată aspru după ce s-a pozat alături de o vedetă de la Hollywood. Reacția artistei: „Needucați”

Andreea Bănică a plecat în vacanță alături de soțul ei, fără cei doi copii, iar acolo se distrează de minune după un an de muncă intensă. Cântăreața s-a întâlnit cu actrița Michelle Rodriguez, iar fanii au criticat-o după ce s-a fotografiat alături de ea.

Andreea Bănică a muncit mult în ultimul an ca să termine hotelul din Eforie Nord, iar acum a simțit nevoia unei vacanțe. Cântăreața a plecat împreună cu soțul ei, fără cei doi copii, în Sardinia. Când se afla într-un magazin de haine, Andreea Bănică a recunoscut vocea unei actrițe celebre de la Hollywood. Când a ridicat privirea, ea a văzut că acolo se afla Michelle Rodriguez, celebră pentru rolul din „The Fast and the Furious”.

„Vai, ce bucurie să mă întâlnesc cu ea în Porto Cervo, în magazin! 🥰 Dacă mă credeți, i-am auzit vocea (eu probam o eșarfă, iar ea pantalonii de pe ea) și am îndrăznit să îi cer să facem o poză 🙈Foarte drăguță și amabilă”, a povestit cântăreața.

Se pare că fanii au criticat-o dur pe Andreea Bănică, după ce a postat fotografia cu Michelle Rodriguez pe rețelele de socializare. Mulți au considerat o lipsă de respect faptul că artista a ales să poarte ochelari de soare în magazin și mai ales că nu i-a dat jos când a vorbit cu actrița.

„Fără supărare, dar eu în locul tău îmi dădeam ochelarii jos”, „Ochelarii jos în interiorul clădirilor! Are și ea ochelari de soare, dar știe ce să facă cu ei”, „Ochelarii aceia arată o mare lipsă de respect față de cealaltă persoană. Pe lângă etichetarea persoanei greșite care duce în penibil, și aici, din nou, e o lipsă de respect că nici măcar lucrul acesta nu l-ai făcut corect, dar nici nu corectezi! Oricum, te înțelegem, emoții față de o adevărată vedetă!”, sunt remarcile făcute de urmăritorii Andreei Bănică.

După ce a citit comentariile răutăcioase, cântăreața nu s-a putut abține și le-a răspuns celor care au criticat-o.

„Păi cine a zis că vreau să rămân la «conduită veche»? Poate tu și cea de mai sus! Eu sunt bine așa cu ochelari și cam atât! Codul bunelor maniere este pentru oamenii ca tine, că alții, needucați, care se bagă în seamă aiurea, care vorbesc prost, în plus, fără să le fi cerut cineva părerea! Și ca să închei, nu am întrebat pe nimeni nimic, ci m-am bucurat pentru mine și omul frumos întâlnit, zile senine. Vai, e plin Facebook-ul de «educate» și «educați»”, a replicat imediat Andreea Bănică.

Andreea Bănică are hotel de 4 stele în Eforie Nord

Andreea Bănică, talentata cântăreață, a investit și ea într-un hotel de succes, situat în stațiunea Eforie Nord. Proprietatea sa impresionează prin stilul modern și serviciile de calitate, iar oaspeții se pot bucura de facilități de top. Hotelul de 4 stele al vedetei este ales foarte des de turiști. Costul unui studio cu vedere la mare este 675 de lei pe noapte, în luna iulie. Apartamentele sunt pentru 4 persoane, iar prețul pornește de la 1.960 lei pentru două nopți și ajunge chiar și la 2.600 de lei.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *