Doi bărbați din Caraș-Severin au fost reținuți după ce polițiștii au găsit arme de vânătoare și muniție, în urma unor percheziții domiciliare

Doi bărbați din Caraș-Severin au fost reținuți după ce polițiștii au găsit arme de vânătoare și muniție, în urma unor percheziții domiciliare

Cei doi bărbați, de 34 și 59 de ani, au fost reținuți și sunt cercetați pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce, în urma a două percheziții domiciliare în localitatea Rusca Montană, judeţul Caraş-Severin, polițiștii au descoperit mai multe arme, trei amortizoare și peste 1.000 de cartușe pentru puști de vânătoare, relatează News.ro.

„În urma efectuării percheziţiilor domiciliare au fost descoperite şi ridicate nouă arme de vânătoare letale, de diferite calibre, 3 amortizoare pentru arme de vânătoare, 1.142 cartuşe de diferite calibre pentru arme de vânătoare interzise la deţinere, mai multe dispozitive susceptibile a fi folosite la confecționarea de muniţie artizanală”, a transmis IPJ Timiș.

Totodată, în urma controalele efectuate de poliţiştii din Lugoj, judeţul Timiş, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au mai fost descoperite două arbalete cu lunetă deţinute ilegal, mai multe dispozitive electronice (telefoane mobile, medii de stocare) şi două mașini de teren, în valoare de aproximativ 20.000 de euro.

Potrivit IPJ Timiș, unul dintre autovehiculele de teren figurează ca bun căutat de autorităţile suedeze.

Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.

FOTO: Poliția Română

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *