Doi tineri, surprinși de camere când au furat tablete în valoare de 100.000 de lei dintr-o școală din Sectorul 4 al Capitalei

Doi tineri, surprinși de camere când au furat tablete în valoare de 100.000 de lei dintr-o școală din Sectorul 4 al Capitalei

Polițiștii de la Secția 16 din București au reținut luni, 31 iulie, doi tineri, de 18 și 21 de ani, acuzați că au furat 71 de tablete de la o școală din București. Este vorba despre Şcoala Gimnazială George Bacovia, au declarat surse apropiate anchetei pentru Libertatea.

„Poliţiști din cadrul Secţiei 16 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada 22/23 iulie 2023, din interiorul unei școli din Sectorul 4, ar fi fost sustrase 71 de tablete. În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost săvârșită de către un bărbat, în vârstă de 18 ani, care ar fi fost ajutat de către un alt bărbat, în vârstă de 21 de ani”, a anunțat Poliția Capitalei, marți, 1 august.

Şcoala Gimnazială George Bacovia se află în Sectorul 4 din București. Foto: Google Maps

Până acum au fost recuperate 12 din cele 71 de tablete pe care cei doi tineri le-au furat, iar prejudiciul este de peste 100.000 de lei, adică aproximativ 20.000 de euro.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru Libertatea că tânărul de 18 ani a intrat în școală și a sustras tabletele, iar cel de 21 de ani l-a așteptat afară și este acuzat de complicitate.

Tinerii au fost surprinși de camerele de supraveghere montate în incintă.

„În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală”, a mai transmis Poliția Capitalei.

Cercetările sunt continuate de către Secția 16 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 pentru infracţiunile de furt calificat și complicitate la furt calificat.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *