Doliu în lumea presei – Doi jurnaliști au fost uciși chiar în timp ce lua un interviu

Doliu în lumea presei – Doi jurnaliști au fost uciși chiar în timp ce lua un interviu

Doi jurnalişti şi un civil au fost ucişi marţi în urma unor bombardamente israeliene într-o zonă de frontieră din sudul Libanului, relatează AFP.

Cei doi jurnalişti lucrau la canalul libanez de televiziune Al-Mayadeen.

Potrivit agenţiei oficiale de presă a Libanului, ANI, “trei cetăţeni – doi jurnalişti şi un alt civil – au fost ucişi într-un bombardament inamic” în regiunea Tayr Harfa. De asemenea, o octogenară a fost ucisă, iar nepoata ei a fost rănită într-un atac israelian asupra satului Kfar Kila, potrivit aceleiaşi surse.

Canalul libanez pro-iranian Al Mayadeen a anunţat că jurnalista sa Farah Omar şi cameramanul Rabih Maamari au fost ucişi “de o lovitură israeliană” în timp ce relatau despre bombardamentele în curs de desfăşurare din sudul ţării. Echipa Al Mayadeen a fost “vizată în mod deliberat, nu a fost o întâmplare”, a declarat directorul general al canalului, Ghassan Ben Jeddo, într-un comunicat citit la televiziune. El a precizat că civilul ucis împreună cu jurnaliştii era, de asemenea, un “colaborator” al canalului, fără a da detalii. Ben Jeddo a precizat că incidentul a avut loc după decizia guvernului israelian de a bloca site-urile canalului său.

De la începutul războiului dintre Israel şi palestinienii din Hamas, la 7 octombrie, au avut loc confruntări zilnice între Israel şi puternica mişcare proiraniană Hezbollah din Liban.

La 13 octombrie, un jurnalist al agenţiei Reuters, Issam Abdallah, a fost ucis într-un bombardament similar, în care alţi şase jurnalişti – doi de la AFP, doi de la Reuters şi doi de la canalul qatarez Al-Jazeera – au fost răniţi.

O lună mai târziu, un cameraman de la Al-Jazeera a fost uşor rănit de tirul israelian în timp ce relata despre bombardamentele din sudul Libanului împreună cu alţi corespondenţi de presă.

Violenţele transfrontaliere dintre Liban şi Israel s-au soldat cu cel puţin 92 de morţi în Liban începând din 7 octombrie, majoritatea combatanţi Hezbollah, dar şi cel puţin 14 civili, potrivit unui bilanţ realizat de AFP. Nouă persoane au fost ucise de partea israeliană, dintre care şase soldaţi, potrivit autorităţilor israeliene.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *