Doliu in muzica populară. Un artist desăvârșit, numit Tezaur Uman Viu, s-a stins din viață

Doliu in muzica populară. Un artist desăvârșit, numit Tezaur Uman Viu, s-a stins din viață

Mândru de moștenirea sa culturală , Petre Măsală a păstrat vie tradiția dansului călușului, pe care l-a interpretat de-a lungul anilor cu o pasiune și un devotament remarcabil.

„Eu, la etatea mea, joc mai bine decât ăia tineri, uneori. Lumea mă întrebă mereu: Mă, mai poţi? Da’ mie mi se pare uşor şi am să joc cât oi putea, cât m-or ţine picioarele nu mă las de căluş…”, spunea, în urmă cu câțiva ani, Petre Măsală. Și s-a ținut de cuvânt. În vara anului 2023, legendarul vătaf de la Stolnici deschidea „Festivalul de căluș – Rusaliile la Pitești”, cu celebrul strigăt al călușarilor. A jucat cu pasiune și a impresionat pe toată lumea.

Revoltă în Giurgiu. Transgaz a intrat cu utilajele pe pământul unor fermieri fără să anunțe. Le-a distrus culturile și a lăsat dezastru în urmă

În dimineața zilei de 17 februarie 2024, Petre Măsală, un mesager incansabil al folclorului autentic ardelenesc, a plecat din lumea noastră. Viața sa a fost dedicată în întregime transmisiei artei călușului către noile generații. El a împlinit această nobilă misiune cu devotament, exprimând de multe ori dorința sa de a păstra tradiția vie în urma sa: „Cât timp trăiesc, vreau să continui să duc mai departe această moștenire”.

Petre Măsală, poreclit și „Sbinghili”, s-a născut pe 2 octombrie 1940 în comuna argeșeană Hârsești. A învățat dansul călușăresc de la bătrânii satului. Îi plăcea foarte mult să îi însoțească de Rusalii prin bătăturile caselor și să îi vadă cum joacă. Este luat de aceștia în ceata călușărească la vârsta de 15 ani (1955), pentru că până atunci nu îi era permis, chiar dacă știa jocul. Din 1962 a devenit vătaf al călușarilor din Stolnici. 

Escrocii au trucat și videoclipurile cu Mugur Isărescu. Mesajul fals pentru o platformă financiară, dezvăluit de BNR

În anul 2020, a fost declarat Tezaur Uman Viu de către Comisia Națională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul Ministerului Culturii.

În semn de respect pentru vătaful lor, călușarii din Stolnici au anului „Hora satului” programată să aibă loc în seara zilei de 17 februarie.

„Dumnezeu sa-l ierte și să-l odihnească în Împărăția Sa pe nea Petre, căruia comunitatea noastră îi datorează prețuire eternă și neuitare veșnică. Considerând că dispariția acestui simbol al tradiției călușului în vatra noastră ne îndoliază aceste zile, vă informăm că HORA SATULUI,eveniment care ar fi trebuit să se desfășoare la Căminul Cultural Stolnici, nu va mai avea loc”, a transmis Primăria Stolnici.

Alexei Navalnîi, onorat la București. Flori albe și lumânări în fața Ambasadei Rusiei, în memoria celui mai aprig opozant al lui Putin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *