Donald Trump, înaintea alegerilor prezidențiale din SUA: „Dacă nu voi fi ales, va fi un măcel pentru ţară”

Donald Trump, înaintea alegerilor prezidențiale din SUA: „Dacă nu voi fi ales, va fi un măcel pentru ţară”

Fostul preşedinte Donald Trump, candidatul republican la alegerile americane din noiembrie, a calificat scrutinul drept un punct de cotitură în istoria ţării, vorbind despre un „măcel” pentru economia americană dacă nu va fi ales în faţa actualului preşedinte democrat Joe Biden, informează AFP, citat de News.ro.

„5 noiembrie va fi cea mai importantă dată din istoria ţării noastre”, a declarat Donald Trump, la un miting al partidului la Vandalia, în Ohio, la patru zile după ce a obţinut învestitura republicană, la fel ca şi preşedintele Biden în tabăra democrată.

Descriind victoria sa în alegerile primare republicane ca fiind „cea mai rapidă din toate timpurile”, el a subliniat că aceasta a însemnat, de asemenea, o aşteptare de peste şapte luni înainte de partida retur a alegerilor din 2020; „Este o eternitate atunci când ai oameni incompetenţi care conduc ţara şi o duc la pierzanie”.

„Dacă nu voi fi ales, va fi un măcel pentru ţară”, a declarat Donald Trump, referindu-se aparent la o deteriorare a situaţiei economice, în acest caz. El tocmai deplânsese ameninţările la adresa industriei auto americane, despre care a spus că ar fi „cea mai mică dintre grijile” Statelor Unite, dacă Joe Biden ar fi reales.

Revanşa alegerilor din 2020 nu pare să genereze prea mult entuziasm, mai ales având în vedere vârsta înaintată a celor doi candidaţi: 81 de ani pentru Joe Biden şi 77 de ani pentru Donald Trump.

Dar duelul se anunţă a fi deosebit de acerb, punctat de atacuri la adresa formei fizice şi a capacităţilor cognitive ale celor doi, notează AFP.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *