Donald Trump obține o nouă victorie în instanță: Procesul în care e acuzat că a cumpărat tăcerea actriței porno Stormy Daniels, amânat până în aprilie

Donald Trump obține o nouă victorie în instanță: Procesul în care e acuzat că a cumpărat tăcerea actriței porno Stormy Daniels, amânat până în aprilie

Procesul penal al lui Donald Trump, legat de plata din 2016 a unor sume de bani care să cumpere tăcerea vedetei porno Stormy Daniels, va începe în aprilie, după o amânare de 30 de zile acordată vineri, 15 martie, de judecător, în condițiile în care fostul președinte american a declarat că dezvăluirea târzie a probelor îi afectează pregătirea apărării, relatează Reuters.

Decizia judecătorului Juan Merchan de a amâna primul proces penal din istorie al unui fost președinte american marchează o altă victorie pentru Trump, care a încercat să încetinească procedurile în diversele sale dosare juridice, în timp ce se pregătește să îl contracandideze pe președintele democrat Joe Biden în alegerile din 5 noiembrie.

Procesul de la tribunalul statului New York din Manhattan, care trebuia să înceapă pe data de 25 martie, este primul din cele patru care îl vizează pe Trump, în urma acuzațiilor penale formulate anul trecut împotriva acestuia.

Deși niciunul dintre celelalte trei procese nu are o dată fermă pentru judecată, întârzierea procesului din New York ar putea complica programarea celorlalte.

Într-un document depus anterior în instanță, anchetatorii din cadrul biroului procurorului districtual din Manhattan au afirmat că sunt pregătiți să înceapă procesul pe 25 martie, dar nu s-au opus unei amânări de 30 de zile care să-i asigure lui Trump șansa de a examina noile probe.

Trump a pledat nevinovat, în speța de la New York la cele 34 de capete de acuzare aduse. Magnatul a fost acuzat de falsificarea registrelor contabile de afaceri, pentru a ascunde plata de 130.000 de dolari făcută de fostul său avocat, Michael Cohen, către starul porno Stormy Daniels. Banii trebuiau să-i cumpere acesteia tăcerea înainte de alegerile din 2016, pentru ca actrița porno să nu dezvăluie o interacțiune sexuală despre care susținea că a avut loc cu zece ani înainte.

Trump a negat interacțiunea cu Daniels, al cărei nume real este Stephanie Clifford.

Avocații săi au susținut că Michael Cohen a plătit-o pe Daniels pentru a scuti familia lui Trump de o situație stânjenitoare și nu pentru a-i spori lui Trump șansele electorale, așa cum a acuzat biroul procurorului districtual din Manhattan, Alvin Bragg.

Într-un document depus în instanță și datat 8 martie, dar făcut public pe 14 martie, avocații lui Trump i-au cerut judecătorului Merchan o amânare de 90 de zile. Ei i-au mai solicitat magistratului să ia în considerare respingerea totală a acuzațiilor aduse.

Apărătorii lui Trump au motivat că au nevoie de mai mult timp pentru a examina zecile de mii de pagini de dovezi predate în martie de către biroul procurorului general din Manhattan, care a investigat anterior plata făcută de Cohen către Daniels. Ei au spus că unele dintre materialele incluse în dezvăluirea târzie a probelor dovedesc că Trump nu a comis infracțiuni.

Cohen a pledat vinovat în 2018 la acuzațiile de încălcare a legii privind finanțarea campaniei electorale prin plata făcută lui Stormy Daniels. Biroul procurorului federal din Manhattan nu l-a pus sub acuzare pe Trump în acel dosar.

Biroul procurorului Bragg a anunțat pe 14 martie că este pregătit ca procesul să înceapă pe 25 martie, dar nu s-a opus unei amânări de 30 de zile.

Trump se confruntă, de asemenea, cu alte trei acuzații penale, la nivel federal și statal: două care decurg din eforturile acestuia de a anula pierderea alegerilor din 2020 în fața lui Biden, iar una legată de gestionarea de către el a unor documente guvernamentale clasificate după ce a părăsit funcția de la Casa Albă, în 2021. El a pledat nevinovat la toate acuzațiile.

Citiți și:

Cazul Stormy Daniels, doar una dintre bătăile de cap ale lui Trump. În ce dosare grele mai e vizat fostul președinte
Donald Trump, primul fost preşedinte al SUA judecat penal. Când începe procesul în dosarul actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *